loader
Foto

“Memoria locului”: Craiova, orașul monumentelor religioase | VIDEO

RECOMANDARI  TVR3 

Înscrisurile vremii ne arată că, în jurul anului 1780, în vechea cetate a Băniei erau 46 de lăcașuri de închinăciune, mari sau mici, iar după anul 1800 mai rămăseseră doar 29. Printre cele care au rezistat vremurilor se numără bisericile Sfântul Dumitru, Sfântul Ilie, Maica Domnului, Sfânta Treime și Sfântul Nicolae.

 

Simona Carauleanu
Memoria locului

Biserica Sfânta Treime a fost întotdeauna parohie voievodală, abia târziu devenind biserică de enorie. A fost locul de refugiu și meditație pentru Prințul Știrbei, unde venea adesea pentru a se liniști.

(w882) “Memoria

Caracterul de biserică particulară reiese și din faptul că urmașii ctitorului, împreună cu epitropii sfântului lăcaș, au căutat întotdeauna să rezolve pe cont propriu problemele cu care s-a confruntat biserica. Așa se explică și numărul mic de familii pe care îl are astăzi biserica.

 

Construcția bisericii actuale Sfânta Treime datează din anul 1906, dar istoria locului este mai veche, tocmai din anul 1768. Biserica a fost paraclis domnesc al familiei Știrbei-Bibescu, care a dat Țării Românești doi domnitori: Barbu Dimitrie Știrbei și Gheorghe Bibescu, ambii născuți la Craiova.

Proiectul construcției îi aparține arhitectului și restauratorului francez André Lecomte du Noüy, cel care a reclădit mănăstirea Curtea de Argeș.

(w882) “Memoria

Prima biserică ridicată pe acest loc a fost ctitoria bătrânei jupânese Dumitrana Știrbei Stolniceasa, zisă Știrboaica, văduva marelui logofăt Constantin Știrbei, fost caimacam al Craiovei în anul 1741. Dumitrana era mama vornicului Barbu Știrbei, cel care a fost unul dintre ctitorii Bisericii Mântuleasa.

Începând cu 1842 și apoi în 1848, cei doi frați Barbu Dimitrie Știrbei și Gheorghe Bibescu ajung, pe rând, domnitorii Țării Românești și astfel Paraclisul boieresc al familiei Știrbei se transformă în Biserică domnească.

(w882) “Memoria

Biserica Sfânta Treime din Craiova este reprezentativă pentru oraș și prin arhitectura sa. Se numără printre puținele biserici care își mai păstrează turnul de la intrare, care a fost reclădit odată cu biserica.

Un alt aspect definitoriu al construcției este exteriorul cu cele 29 de nișe cu 29 de sfinți și sfinte, la care se adaugă alte cinci nișe cu sfinți pe fațadă.

(w882) “Memoria

În pridvor, deasupra ușii, se află pisania bisericii aplicată după reconstrucția din 1906, la care se adaugă scena Sfintei Treimi, cea care dă hramul lăcașului de cult. În fiecare an, în prima zi după Rusalii, biserica ortodoxă sărbătorește Sfânta Treime.

(w882) “Memoria

Pictura din interior este de factură occidentală, iar scenele bisericești sunt în număr foarte mic și spațiul dintre ele este ocupat cu pictură ornamentală. Pe pereții de la intrare din interior, stau de o parte și de cealaltă, tablourile votive cu domnitorul Barbu Dimitrie Știrbei și mama sa, doamna Catinca Bibescu.

(w882) “Memoria

Această frumoasă biserică a Craiovei, ce împodobește ansamblul monumentelor istorice din centrul orașului, va intra, așa cum merită, într-un amplu proces de restaurare, ce îi va pune în valoare frumusețea arhitecturii și a picturii.

(w882) “Memoria

Craiova are o istorie frumoasă care merită să fie cunoscută și vă invităm să o redescoperiți, miercuri, 10 septembrie, de la ora 13:30, la TVR 3 și pe TVR+.

***

Producător: Simona Carauleanu

Cameraman: Sorin Galiceanu

Editor imagine: Lucian Popa

 

Credit foto: capturi din emisiune/ YouTube TVR

 

Logo

 
„Mâine începe azi”, pe TVR 2: Cifrele care ucid prejudecățile sau cum au demontat trei liceeni din Oradea stereotipurile despre români în Europa

Tinerii din echipa DATA OUT au dus România pe podiumul internațional al statisticii, folosind date concrete de la Eurostat pentru a combate ...

Premieră TVR 2. „Comisarul Rex” revine la Viena cu noi aventuri, mistere și nume mari ale cinematografiei europene

Din 13 noiembrie, de la ora 19:00, TVR 2 aduce pe micile ecrane „Comisarul Rex: Din nou la Viena”, cea mai nouă producție a celebrei francize ...

Șapte decenii de cântec, tradiție și emoție, în șapte ediții speciale de folclor, la TVR 1

Din 8 noiembrie, în fiecare duminică, de la ora 21.30, Iuliana Tudor invită telespectatorii într-o călătorie spectaculoasă prin istoria ...

„Competiție de idei. Comunitate de creatori”. SuperBlog 2026, ediția 33

Competiția SuperBlog este în toi, iar provocările acestei toamne îmbină storytellingul, pe teme propuse de branduri din domenii diferite, cu ...

Iuliana Tudor: „Televiziunea adevărată înseamnă transmisia în direct!” 70 de ani de TVR, o istorie a valorilor și a emoțiilor

La 70 de ani de Televiziune Română, Iuliana Tudor vorbește despre comoara inestimabilă a arhivei TVR, despre cele șapte ediții dedicate celor ...

Luca Niculescu, primul interviu în calitate de premier, în direct la TVR 1 și TVR INFO

Șeful Guvernului va răspunde în exclusivitate întrebărilor românilor marţi, 3 noiembrie, de la ora 20.00, în direct la TVR INFO şi TVR 1, ...

Povești autentice din inima Transilvaniei, la „Exclusiv în România”

Un explorator care a descoperit lumea, dar s-a întors la Sfântu Gheorghe, un muzeu care readuce la viață poveștile unei epoci controversate, o ...

Documentarul „Rusia, China, Iran: răzbunarea imperiilor” – în premieră, la TVR INFO

Sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 21.00, postul TVR INFO difuzează în premieră prima parte a documentarului francez „Rusia, China, Iran: ...

Concedierile colective: ce spune legea și cum sunt protejați angajații | VIDEO

Într-o perioadă marcată de restructurări și dificultăți economice, concedierile colective îi preocupă deopotrivă pe angajați și pe angajatori. ...

„Poarta Pangrati” devine… „Scoica” Pangrati! Poarta se închide în fața vremii, dar inima rămâne deschisă poveștilor

Vremea neprietenoasă schimbă decorul emisiunii realizate de Marina Almăşan, dar nu și buna dispoziție! În această săptămână, „Poarta Pangrati” ...

Cum își protejează un sportiv motivația când corectura devine atac la persoană

Antrenorul ar trebui să ofere un feedback care dezvoltă. Deși psihologia sportivă modernă promovează feedback-ul orientat spre îmbunătățire, ...

Acasă la Irina Baianț. O poveste despre talent și destin, la „Rețeaua de idoli”

Luni, 2 noiembrie, de la ora 20:00, la TVR 2, apreciata artistă Irina Baianț este invitata Irinei Păcurariu la „Rețeaua de idoli”. O întâlnire ...

Istoria recentă: de la investigație jurnalistică la analiză geopolitică

Duminică, 1 noiembrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe Costel Oprea, profesor de istorie ca formație și ...

Medici care au schimbat lumea - prezent, trecut şi viitor

Personalități remarcabile, descoperiri științifice şi povești mai puțin cunoscute din istoria medicinei românești stau în prim-planul ediției, în ...

„Chef” – o poveste savuroasă despre pasiune, familie și curajul de a o lua de la capăt, la TVR 1

Sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 20.00, urmărim în premieră la TVR 1 o comedie savuroasă în regia lui Jon Favreau, care demonstrează că uneori ...