loader
Foto

„Lumină din lumină” | VIDEO

Spectacolul extraordinar „Lumină din lumină” a fost transmis în două ediții speciale ale emisiunii „Cap de afiș”: la TVR 3 - joi, 2 mai, respectiv vineri, 3 mai, de la ora 18:00. La TVR Târgu Mureș ediția este difuzată vineri, 3 mai, de la ora 18:45, respectiv sâmbătă, 4 mai, de la ora 18:00.

 

(w882)Muzica sacră încălzește inimile în perioada premergătoare Marii Sărbători Pascale. Grupul Vocal „Synavlia” a susținut un concert de muzică corală sacră pe scena Casei de Cultură „Eugen Nicoară” din Reghin. Spectacolul extraordinar „Lumină din lumină” a cuprins lucrări corale din repertoriul național și interanțional, dar și psalmi și poezii religioase interpretate de actorul clujean Vali Popescu.

(w882)Grupul Vocal „Synavlia” a luat ființă în urmă cu trei ani cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Andrei, Mitropolitul Clujului. Are deja o bogată activitate atât prin numeroase participări la Sfintele Liturghii arhierești, cât și prin susținerea de concerte cu ocazia sărbătorilor și perioadelor premergătoare praznicelor mari de peste an. Au concertat în țară și în străinătate, iar în luna noiembrie a anului trecut, Grupul Vocal „Synavlia” a câștigat medalia de aur la Competiția Corală Internațională din Hainan, China.

(w882)Actorul Vali Popescu este cunoscut pentru rolul personajului principal din filmul „Între Chin si Amin”, film care a câștigat peste 50 de premii internaționale și peste 22 de nominalizări la festivaluri naționale și internaționale și pentru care tânărul clujean a fost nominalizat la premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal, la Festivalul de film de la Buenos Aires, alături de alți 2 actori de la Hollywood. Este pentru prima oară când colaborează cu Grupul „Synavlia” și spune că rezonează cu mesajul pe care concertele grupului îl transmit.

(w882)Producător și realizator: Petronela Moraru

FILM.TVR.RO

Logo

 
Elisabeta Lipă, la ”Portret de excelență”: ”Am avut numeroase ocazii să rămân afară, în străinătate, dar nu am putut...Nu există țară mai frumoasă ca a noastră”

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 16:00, la  TVR Cultural, Mihaela Olaru va sta de vorbă cu Elisabeta Lipă, cea mai medaliată canotoare din istoria ...

Cancerele osoase se tratează! Dăruiește speranță copiilor care luptă pentru viață!

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 7:00, la TVR 1 și TVR+, vă invităm să urmăriți o ediție de colecție "Un doctor pentru dumneavoastră".

Spectacol muzical de excepție, închinat memoriei marelui Puccini, difuzat în exclusivitate la TVR Cultural, în 18 mai

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 19.00, TVR Cultural transmite în exclusivitate Gala „Puccini”, o seară dedicată îndrăgitelor opere ale marelui ...