loader
Foto

Galerie foto

Sibiul şi secretele sale, duminică, la „Exclusiv în România”

RECOMANDARI

Cristi Tabără şi echipa „Exclusiv în România” vizitează catacombele Mănăstirii Ursulinelor, cetatea din Saschiz şi află secretele meșteșugului teracotelor. Totul într-o nouă ediţie a emisiunii, pe 11 mai, de la ora 17.00, la TVR 1.

 

Ne întoarcem, duminică, în zona Sibiului, un loc special, încărcat de istorie şi binecuvântat de Dumnezeu. Vom avea parte, şi de această dată, de experienţe noi, de poveşti ce ne vor incita fantezia şi de istorisiri fascinante. Aşa cum ne-a obişnuit, Cristi Tabără ne aşteaptă şi săptămâna aceasta, pe 11 mai, de la ora 17.00, la TVR 1, cu o ediţie în premieră a emisiunii „Exclusiv în România”.

(w882) manastire
Vizităm, de data aceasta, fosta Mănăstire a Ursulinelor, din Sibiu, îi aflăm poveștile și, mai mult, ne plimbăm, în premieră, printr-un loc cu totul deosebit, catacombele mănăstirii. Se spune că de aici pornesc mai multe tuneluri care duc până în afara fostei cetăți a orașului. Oamenii nu vorbesc despre acest loc ca despre unul bântuit, dar spun că seara, când este liniște, se poate auzi glasul unei fecioare care își spune povestea sa celor care sunt în preajmă…

(w882) catacombe_
Tot în zonă se află şi cetatea – proaspăt restaurată – din Saschiz, pe care o vedem, de asemenea, în premieră, în ediţia de duminică a emisiunii. Fortificația de aici este una specială, deoarece nu a fost construită de către nobilime, așa cum sunt cele mai multe, ci de către oamenii locului, sătui să tot fie jefuiți și să își piardă viața de câte ori treceau vrăjmașii prin zonă. Aflăm detalii pe 11 mai, la „Exclusiv în România”.

(w882) cetate_Exc
Şi tot atunci poposim și în Cisnădioara, pentru a-l cunoaște pe ultimul sas care mai face, manual, după metode tradiționale, cahle sau teracote pentru sobe. El ne va dezvălui secretul meșteșugului său și ne va mărturisi cât de surprins este de interesul neașteptat al celor care vor să își construiască sobe cu lemne...

(w882) mestesugar

(w882) mestesugar

Poveşti ce ne dau fiori, istorie şi tradiţie – toate se regăsesc în noua ediţie „Exclusiv în România”. Suficiente argumente să ne aşezăm confortabil în faţa televizorului şi duminica aceasta, pe 11 mai, la TVR 1, de la ora 17.00.

 

Producător: Marin Găbudean

 

 
Sibiul şi secretele sale, duminică, la „Exclusiv în România”

Cristi Tabără şi echipa „Exclusiv în România” vizitează catacombele Mănăstirii Ursulinelor, cetatea din Saschiz şi află secretele meșteșugului ...

Conclavul pentru alegerea noului Papă, în direct la TVR 1 şi TVR INFO

Miercuri, 7 mai, de la ora 18.15, TVR 1 şi TVR INFO transmit în simulcast o ediţie specială dedicată Conclavului, evenimentul care va desemna ...

Ediția "Forța Ideilor" din 8 mai, difuzată pe TVR 2 și TVR+, la ora 22:05, își propune familiarizarea elevilor cu matematica și oferirea unui ...