loader
Foto

„Pacea fie cu voi!" - Primele cuvinte ale Papei Leon al XIV-lea | VIDEO

PROMO

Primul Papă originar din SUA a fost ales joi, 8 mai, la Vatican. Cardinalul Robert Prevost a fost cel care a câștigat inimile în conclavul de unde Lumea a primit vestea „Habemus Papam".

 

Cardinalul Robert Francis Prevost este noul Suveran Pontif. Primul Papă american din istorie și-a ales numele pontifical de Leon al XIV-lea.

Timpul nu mai avea răbdare, îl putem cita acum pe Marin Preda, cu celebra propoziție de final de roman. Scriitorul român parcă dă o mână de ajutor în consemnarea exactă a valului de schimbare care marchează prima jumătate a anului 2025, pentru că, după doar două zile de vot în conclavul celor 133 de cardinali adunați la Vatican, lumea a aflat cine va fi noul lider spiritual al Bisericii Catolice. Nu mai avem Timp și nu mai avem timp de pierdut, cutremurele sociale și politice de fiecare zi parcă cer limpeziri, decizii rapide, reașezări grabnice, trecere neîntârziată la treabă.

Noul Papă are 69 de ani, s-a născut la Chicago și este cetățean american și peruan.

(w500) Papa Leon

Căderea comunismului, crize economice și războaie, pandemie  - numai câteva dintre bornele care au marcat destinul generației contemporane cu binecuvântarea a patru Suverani Pontifi – Papa Ioan Paul al II-lea, Papa Benedict al XVI-lea, Papa Francisc și Papa Leon al XIV-lea.

Papa Leon al XIV-lea, în primul său mesaj din balconul Bazilicii Sf. Petru de la Vatican, a vorbit despre pace, dialog, milă și iertare.

Noul Papă i-a mulțumit predecesorului său, Papa Francisc, și le-a cerut credincioșilor să construiască punți, fără teamă, pentru a căuta dreptatea.

Leon al XIV-lea va fi al 267-lea Pontif

Catolic din ordinul augustinian, Papa Leon al XIV-lea și-a salutat în limba spaniolă, joi seara, iubita eparhie din Chiclayo, Peru, unde, în 2015, Papa Francisc îl numise episcop. A devenit cardinal în 2023.

Robert Prevost s-a născut la 14 septembrie 1955, este fiul lui Louis Marius Prevost și al lui Mildred Martinez din Chicago, Illinois. Mama lui avea origini spaniole, a fost bibliotecară, cânta în corul bisericii St. Mary pe care familia sa o frecventa și două dintre surorile ei, adică două mătuși ale noului papă, au fost călugărițe. Tatăl lui avea origini italiene și franceze, a fost în armata americană în al Doilea Război Mondial și apoi a fost cadru didactic. Noul Papă are doi frați - Louis Martín și John Joseph.

A absolvit Matematica și a studiat și Filosofia la Villanova University în Pennsylvania, iar la 1 septembrie 1977 a intrat în ordinul Sfântului Augustin, în Chicago. Studiile teologice le-a urmat la Catholic Theological Union, Chicago, de unde a plecat apoi la Roma să studieze dreptul canonic la Universitatea Pontificală Sfântul Toma de Aquino (Angelicum). A fost sfințit preot în 1982, la Colegiul Augustinian Sfânta Monica, de către monseniorul Jean Jadot.

În 1985 ajunge în Peru, la misiunea augustiniană din Chulucanas. În 1987 și-a susținut teza de doctorat cu tema „Rolul priorului local al Ordinului Sfântului Augustin". Până în 2015 îl regăsim în misiuni atât în Illinois, SUA, cât și în Peru, iar în septembrie 2015 a fost numit episcop de Chiclayo de către Papa Francisc.

Deviza lui episcopală este „In Illo uno unum”, cuvintele Sfântului Augustin pentru a explica faptul că „deși noi, creștinii, suntem mulți, în unicul Cristos suntem una”.

(w882) Papa Leon_

Cu ce semnificații primim intrarea Papei Leon al XIV-lea în viața noastră?

Continuitate sud-americană și onomastică în Pontificat – cardinalul  având dublă cetățenie, americană și peruană, purtând și numele de Francis – blândețe și îndemn la caritate, o asemănare fizică izbitoare cu Karol Wojtyła, Papa Ioan Paul al II-lea – acestea sunt elemente care aduc o mângâiere lumii creștine, dar și în general vieții de astăzi de pe toate continentele, semn că există o uniune spirituală între Pontifii care au rostit, în vremurile grele ale istoriei contemporane, mesajul biblic al împăcării și comuniunii.

Vă invităm să urmăriți edițiile speciale difuzate la TVR și știrile de pe tvrinfo.ro, în urma alegerii noului Suveran Pontif.

***

Credit foto portret Papa Leon al XIV-lea: Vatican News X

Sursele informațiilor biografice pentru Papa Leon al XIV-lea: Reuters, cbsnews.com, townandcountrymag.com, usatoday.com, vaticannews.va

Logo

 
Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Reforma administrativ-teritorială și impactul asupra minorităților naționale, în dezbatere la „Info Etnic”

Cum poate fi realizată o reformă administrativ-teritorială care să respecte diversitatea etnică și identitatea comunităților istorice? ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

O nouă ediție Remix cu Time to Rock / Istorii muzicale la editura CDPL / Costi Cămărășan și Compact – 50 de ani

Prima rubrică împrumută genericul emisiunii „Time to Rock”, preluată de la TVR Timișoara de TVR 3 în fiecare sâmbătă, de la ora 22.30. Cu ...