loader
Foto

“Legal 100%”: Cum ne alegem avocatul | VIDEO

RECOMANDARI  TVR3 

În contextul economico-social actual, consultarea unui avocat trebuie să devină o obișnuință și demersul alegerii acestuia este un aspect foarte important în evitarea sau soluționarea cu succes a problemelor juridice cu care ne confruntăm. Aflăm cum să ne alegem avocatul, luni, 26 mai, de la ora 13:30, la TVR 3, într-o nouă ediție “Legal 100%”.

 

Loredana Corchiș
L.egal 100%

Într-o situație ideală, la fel ca în cazul în care mergem periodic la consultații la medic, ci nu doar atunci când intervine o problemă serioasă de sănătate, și în cazul avocatului ar trebui să se întâmple la fel. E bine să îl avem alături în momentele în care luăm anumite decizii în plan juridic. Desigur, în realitate, știm că nu se întâmplă mereu așa.

 

De cele mai multe ori, apelăm la un avocat doar pentru a repara o situație juridică deja existentă, nicidecum pentru a o preîntâmpina, și atunci când aceasta apare, suntem presați de timp să alegem avocatul cel mai potrivit. Așadar, alegerea unui avocat devine o misiune nu foarte ușoară, dar nici imposibilă, mai ales dacă avem în vedere anumite aspecte importante. În ediția de astăzi, echipa emisiunii “Legal 100%” și-a propus să vi le aducă în atenție.

Cum să ne alegem un avocat? Ar părea o întrebare cu un răspuns ușor, dar nu e chiar foarte facilă o astfel de alegere și nu doar alegerea în sine, ci întreg demersul ulterior, comunicarea dintre avocat și client și tot ce implică acest proces. Statistic, avocații sunt foarte diferiți ca pregătire, ca experiență, ca specializare, ca modalitate de abordare a cazurilor. De aceea, este important să știm ce vrem prin demersul juridic respectiv, dacă ne aflăm în fața profesionistului dorit și cât de compatibil îl simțim cu cazul nostru.

(w882) “Legal 1

Invitata Loredanei Corchiş este Christiana Mondea, avocat.

(w882) “Legal 1

Cele două criterii pe care oricine trebuie să le aibă în vedere atunci când alege un avocat sunt odată competența și, apoi, compatibilitatea. Cu siguranță compatibilitatea este un element foarte important sau dintre cele mai importante, numai că, întotdeauna, trebuie să punem pe primul loc competența, pentru că vrem să ne fie câștigat cazul sau vrem să fie gestionat corect și apoi, bineînțeles, să ne înțelegem cu persoana cu care lucrăm. Astăzi, într-o piață care este suprasaturată în aproape orice domeniu, este foarte important să găsim un om cu care putem să și rezonăm.

Oamenii sunt tot mai emoționali atunci când vine vorba de procese în instanță. Nu știu de ce, pentru că este o chestiune pragmatică, dar totuși clienții sunt afectați, iau lucrurile personal și atunci am observat că au nevoie de un avocat care nu doar le poate rezolva problema, ci care le înțelege și situația juridică sau îi înțelege pe ei, rezonează cu atitudinea, slăbiciunile, emoțiile cu care se confruntă atunci când este gestionată o situație și le validează emoțiile.

“Legal 100%” e o emisiune informativă al cărei scop este de a prezenta cetăţenilor drepturile şi obligaţiile pe care le au, de a le oferi un ajutor în a descifra și a înțelege orice act normativ şi în a află posibilităţile pe care le au la îndemână în momentul în care constată încălcarea drepturilor lor.

Fiecare editie îşi propune să sublinieze noutăţile legislative, dar şi să ofere sfaturi juridice preţioase pentru cetăţeni. Invitaţii emisiunii fac parte din mediul juridic fiind avocaţi, judecători, procurori, notari sau pot reprezenta anumite instituţii.

***

Vă invităm să urmăriți o nouă ediție “Legal 100%”, luni, 26 mai, de la ora 13:30, la TVR 3 și pe TVR+.

Toate ediţiile emisiunii pot fi vizionate pe canalul de YouTube al TVR.

Fiți alături de noi și pe pagina de Facebook a emisiunii “Legal 100%”.

***

Moderator şi realizator: Loredana Corchiş

Producător: Emilia Avram

 

Credit foto: capturi din emisiune/ YouTube TVR

 

Logo

 
Războiul hibrid, TikTok-ul și culisele geopolitice: Nouă ediție „Breaking Fake News”, joi, la TVR 1

Manipulări online, algoritmi opaci și crize politice internaționale – acestea sunt temele fierbinți pe care echipa „Breaking Fake News” le ...

Când iubirea vindecă. Părintele Valeriu Secară, un sfânt al vremurilor noastre

Marți, 3 noiembrie, de la ora 19.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îi are ca invitați pe Danion Vasile, scriitor și teolog, și pe Nicolae ...

Specialistul în era AI: cine mai construiește software când oricine poate? | VIDEO

Cine mai are nevoie de programatori când AI-ul poate construi aplicații de la zero? Și, mai ales, ce ne mai rămâne nouă de făcut? Tehnologia ...

„Mâine începe azi”, pe TVR 2: Cifrele care ucid prejudecățile sau cum au demontat trei liceeni din Oradea stereotipurile despre români în Europa

Tinerii din echipa DATA OUT au dus România pe podiumul internațional al statisticii, folosind date concrete de la Eurostat pentru a combate ...

Premieră TVR 2. „Comisarul Rex” revine la Viena cu noi aventuri, mistere și nume mari ale cinematografiei europene

Din 13 noiembrie, de la ora 19:00, TVR 2 aduce pe micile ecrane „Comisarul Rex: Din nou la Viena”, cea mai nouă producție a celebrei francize ...

Șapte decenii de cântec, tradiție și emoție, în șapte ediții speciale de folclor, la TVR 1

Din 8 noiembrie, în fiecare duminică, de la ora 21.30, Iuliana Tudor invită telespectatorii într-o călătorie spectaculoasă prin istoria ...

„Competiție de idei. Comunitate de creatori”. SuperBlog 2026, ediția 33

Competiția SuperBlog este în toi, iar provocările acestei toamne îmbină storytellingul, pe teme propuse de branduri din domenii diferite, cu ...

Iuliana Tudor: „Televiziunea adevărată înseamnă transmisia în direct!” 70 de ani de TVR, o istorie a valorilor și a emoțiilor

La 70 de ani de Televiziune Română, Iuliana Tudor vorbește despre comoara inestimabilă a arhivei TVR, despre cele șapte ediții dedicate celor ...

Luca Niculescu, primul interviu în calitate de premier, în direct la TVR 1 și TVR INFO

Șeful Guvernului va răspunde în exclusivitate întrebărilor românilor marţi, 3 noiembrie, de la ora 20.00, în direct la TVR INFO şi TVR 1, ...

Povești autentice din inima Transilvaniei, la „Exclusiv în România”

Un explorator care a descoperit lumea, dar s-a întors la Sfântu Gheorghe, un muzeu care readuce la viață poveștile unei epoci controversate, o ...

Documentarul „Rusia, China, Iran: răzbunarea imperiilor” – în premieră, la TVR INFO

Sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 21.00, postul TVR INFO difuzează în premieră prima parte a documentarului francez „Rusia, China, Iran: ...

Concedierile colective: ce spune legea și cum sunt protejați angajații | VIDEO

Într-o perioadă marcată de restructurări și dificultăți economice, concedierile colective îi preocupă deopotrivă pe angajați și pe angajatori. ...

„Poarta Pangrati” devine… „Scoica” Pangrati! Poarta se închide în fața vremii, dar inima rămâne deschisă poveștilor

Vremea neprietenoasă schimbă decorul emisiunii realizate de Marina Almăşan, dar nu și buna dispoziție! În această săptămână, „Poarta Pangrati” ...

Cum își protejează un sportiv motivația când corectura devine atac la persoană

Antrenorul ar trebui să ofere un feedback care dezvoltă. Deși psihologia sportivă modernă promovează feedback-ul orientat spre îmbunătățire, ...

Acasă la Irina Baianț. O poveste despre talent și destin, la „Rețeaua de idoli”

Luni, 2 noiembrie, de la ora 20:00, la TVR 2, apreciata artistă Irina Baianț este invitata Irinei Păcurariu la „Rețeaua de idoli”. O întâlnire ...