loader
Foto

“Cântecul de acasă” – Concert “Între pământ și albastru”

RECOMANDARI

În prima duminică din aprilie, vă invităm la un concert de pricesne. “Între pământ și albastru” este demersul muzical al surorilor Daciana și Suzana Vlad din Maramureș, la TVR 3, de la ora 16.00, într-o nouă ediție a îndrăgitei emisiuni “Cântecul de acasă”.

 

Cunoscuta interpretă Paula Hriscu este invitata specială în acest minunat proiect muzical, alături de muzicienii clujeni Horațiu Ormindeanu, la vioară și Gheza Țuțuca, la clape, duminică, 6 aprilie, de la ora 16.00, la TVR 3.

Daciana și Suzana Vlad, sunt două surori pe care timpul, în nerăbdarea sa, a hotărât să le zămislească deodată. S-au născut în ziua de 8 mai, în Săliștea de Sus, județul Maramureș și au crescut pe băncile aceleiași Școli Gimnaziale din satul natal, după care au plecat de sub aripa mamei la Liceul Pedagogic din Sighetu Marmației.

Daciana a ales, mai departe, Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității UBB din Cluj-Napoca, urmând studiile de masterat la Universitatea din București, secția “Etnologie, Antropologie culturală și Folclor”. În anul 2023, a susținut cu succes teza de doctorat și a obținut diploma de “Doctor în Istorie” în cadrul Facultății de Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Suzana a studiat “Academia de Muzică Gheorghe Dima”, urmând studiile de masterat tot în aceeași Universitate. Chiar și așa, glasul le-a ținut laolaltă, oferind desfătări pentru sufletul iubitor de folclor. Până în present, au adus în fața publicului opt materiale discografice.

„Noi am învățat că trebuie să rămâi motivat, deoarece tot ceea ce-ți dorești nu se întâmplă peste noapte. Cum se spune: “Nu există lift care să te ducă la succes, trebuie să folosești scările.” Exact asta am făcut, am mers pe scări și acum ne bucurăm de cea mai frumoasă priveliște, după un urcuș nu tocmai ușor, dar plin de satisfacție”, au mărturisit Daciana și Suzana Vlad, vorbind despre parcursul lor în muzica populară maramureșeană.

Surorile Daciana și Suzana Vlad au fost recompensate din partea Casei de Discuri EuroMusic cu Discul de Aur, oferit în anul 2022, chiar în ziua lansării materialului discografic “Gemenele am fo’ și-om si”.

(w882) “Cântec

Îndrăgita interpretă, Paula Hriscu, a dovedit cunoașterea domeniului muzical, pricepere în abordarea unor tematici variate și discernământ în alegerea unui repertoriu curat, străduindu-se să aducă în fața publicului cântece tradiționale cu o încărcătură emoțională impresionantă.

„Identitatea națională, tradițiile, cântul și graiul strămoșesc sunt elemente vitale ale poporului nostru românesc. De aceea mă simt obligată să le păstrez esența curată prin cântecele mele populare cu specific ardelenesc. Am îndrăznit să-mi iau ca „toiag de drum”, cântecul popular, pe care îl consider cea mai frumoasă omagiere a sufletului și cel mai blând și devotat prieten al meu. Muzica mea este respirația sufletului meu!”, a spus Paula.

Puteți urmări edițiile emisiunii și pe canalul oficial de youtube al Televiziunii Române:


Cântecul de acasă prezintă personalități ale folclorului din regiune. Pe lângă dialogul cu gazda emisiunii, sunt evocate în imagini de arhivă, tradițiile locului. În emisiune, descoperim poveștile de dincolo de cântec și muzica populară se cântă live.

Vă invităm la o nouă ediție a îndrăgitei emisiuni “Cântecul de acasă”, în care muzica sacră are rolul principal, duminică, 6 aprilie, de la ora 16.00, la TVR 3!

Puteți viziona emisiunea și online pe TVR+.

***

Producător Felicia Stoian

Credit foto: Arhiva emisiunii “Cântecul de acasă”/ Felicia Stoian

Info: www. paulahriscu.ro/ www.graiul.ro


Logo

 
Războiul hibrid, TikTok-ul și culisele geopolitice: Nouă ediție „Breaking Fake News”, joi, la TVR 1

Manipulări online, algoritmi opaci și crize politice internaționale – acestea sunt temele fierbinți pe care echipa „Breaking Fake News” le ...

Când iubirea vindecă. Părintele Valeriu Secară, un sfânt al vremurilor noastre

Marți, 3 noiembrie, de la ora 19.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îi are ca invitați pe Danion Vasile, scriitor și teolog, și pe Nicolae ...

Specialistul în era AI: cine mai construiește software când oricine poate? | VIDEO

Cine mai are nevoie de programatori când AI-ul poate construi aplicații de la zero? Și, mai ales, ce ne mai rămâne nouă de făcut? Tehnologia ...

„Mâine începe azi”, pe TVR 2: Cifrele care ucid prejudecățile sau cum au demontat trei liceeni din Oradea stereotipurile despre români în Europa

Tinerii din echipa DATA OUT au dus România pe podiumul internațional al statisticii, folosind date concrete de la Eurostat pentru a combate ...

Premieră TVR 2. „Comisarul Rex” revine la Viena cu noi aventuri, mistere și nume mari ale cinematografiei europene

Din 13 noiembrie, de la ora 19:00, TVR 2 aduce pe micile ecrane „Comisarul Rex: Din nou la Viena”, cea mai nouă producție a celebrei francize ...

Șapte decenii de cântec, tradiție și emoție, în șapte ediții speciale de folclor, la TVR 1

Din 8 noiembrie, în fiecare duminică, de la ora 21.30, Iuliana Tudor invită telespectatorii într-o călătorie spectaculoasă prin istoria ...

„Competiție de idei. Comunitate de creatori”. SuperBlog 2026, ediția 33

Competiția SuperBlog este în toi, iar provocările acestei toamne îmbină storytellingul, pe teme propuse de branduri din domenii diferite, cu ...

Iuliana Tudor: „Televiziunea adevărată înseamnă transmisia în direct!” 70 de ani de TVR, o istorie a valorilor și a emoțiilor

La 70 de ani de Televiziune Română, Iuliana Tudor vorbește despre comoara inestimabilă a arhivei TVR, despre cele șapte ediții dedicate celor ...

Luca Niculescu, primul interviu în calitate de premier, în direct la TVR 1 și TVR INFO

Șeful Guvernului va răspunde în exclusivitate întrebărilor românilor marţi, 3 noiembrie, de la ora 20.00, în direct la TVR INFO şi TVR 1, ...

Povești autentice din inima Transilvaniei, la „Exclusiv în România”

Un explorator care a descoperit lumea, dar s-a întors la Sfântu Gheorghe, un muzeu care readuce la viață poveștile unei epoci controversate, o ...

Documentarul „Rusia, China, Iran: răzbunarea imperiilor” – în premieră, la TVR INFO

Sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 21.00, postul TVR INFO difuzează în premieră prima parte a documentarului francez „Rusia, China, Iran: ...

Concedierile colective: ce spune legea și cum sunt protejați angajații | VIDEO

Într-o perioadă marcată de restructurări și dificultăți economice, concedierile colective îi preocupă deopotrivă pe angajați și pe angajatori. ...

„Poarta Pangrati” devine… „Scoica” Pangrati! Poarta se închide în fața vremii, dar inima rămâne deschisă poveștilor

Vremea neprietenoasă schimbă decorul emisiunii realizate de Marina Almăşan, dar nu și buna dispoziție! În această săptămână, „Poarta Pangrati” ...

Cum își protejează un sportiv motivația când corectura devine atac la persoană

Antrenorul ar trebui să ofere un feedback care dezvoltă. Deși psihologia sportivă modernă promovează feedback-ul orientat spre îmbunătățire, ...

Acasă la Irina Baianț. O poveste despre talent și destin, la „Rețeaua de idoli”

Luni, 2 noiembrie, de la ora 20:00, la TVR 2, apreciata artistă Irina Baianț este invitata Irinei Păcurariu la „Rețeaua de idoli”. O întâlnire ...