loader
Foto

Vacanțele nu trebuie să fie un infern. Cum poate deveni suportabil turismul atât pentru localnici, cât și pentru vizitatori

RECOMANDARI

Dolarul se apropie de maximul ultimelor două decenii. Acest lucru a declanșat o invazie de turiști americani dornici să își exercite noua putere de cumpărare, spre marea consternare a europenilor care iubesc plajele pustii și virgine.

 

Și aceasta într-un moment în care turismul este din nou la modă. Călătoriile au crescut cu 19% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu anul trecut. Se preconizează că acestea vor depăși nivelurile de dinainte de pandemie pe parcursul întregului an, scrie publicația The Economist.

Însă revigorarea turismului este întâmpinată cu o reacție negativă. Destinații populare precum Barcelona, Dubrovnik, Majorca și Santorini au introdus sau au în vedere limitarea numărului de nave de croazieră. Japonia ridică bariere pentru a împiedica turiștii să se adune la poalele Muntelui Fuji. Zeci de mii de protestatari din Barcelona și Insulele Baleare au cerut chiar încetarea „turismului de masă”.

O afacere de trilioane

Argumentele care stau la baza protestelor sunt fără temei, de altfel ca multe dintre politicile pe care le inspiră. Turismul este o sursă utilă de venituri. Factorii de decizie politică pot găsi modalități de a-l face mai suportabil și mai profitabil în același timp. Iar acestea nu ar trebui să implice interzicerea turiștilor sau reducerea atractivității destinațiilor, notează The Economist.

În schimb, țările ar trebui să caute o soluție mai capitalistă, exercitându-și puterea de stabilire a prețurilor.

Turismul este o afacere mare. Conform unei estimări generale, industria a câștigat 3,3 trilioane de dolari anul trecut, echivalentul a 3% din PIB-ul mondial și 6% din fluxurile financiare transfrontaliere. Pentru țările-gazdă, acesta este o sursă importantă de locuri de muncă, precum și de venituri.

Ratele șomajului care au depășit 20% în cea mai mare parte a Europei de Sud în anii 2010 ar fi fost și mai ridicate dacă nu ar fi existat milioanele de vizitatori.

Problema, însă, este că aceștia nu iau în considerare efectul pe care îl au asupra celorlalți. Congestia urbană este o durere de cap atât pentru locuitori, cât și pentru turiști. Faptul că trebuie să concureze pentru închirierea unui apartament sau pentru un loc în autobuz afectează calitatea vieții pentru locuitorii orașului în aceeași măsură în care strică și experiența de vacanță a turiștilor.

Taxe

Taxele pot ajuta: turiștii plătesc pentru costurile de congestionare pe care le generează. În unele locuri, taxele pot descuraja aglomerația. Călătorii care caută plaje minunate au o mulțime de opțiuni, de exemplu. Dacă Thailanda ar face vizita mai costisitoare, turiștii ar merge mai degrabă în Vietnam. Într-adevăr, un studiu arată că fiecare creștere cu 10% a taxelor turistice în Maldive duce la o reducere cu 5% a numărului de vizitatori.

Totuși, mulțimile ar continua să vină în unele locuri, indiferent de taxe, subliniază The Economist. Dovezile sugerează că taxele turistice sunt în mare parte ineficiente în a descuraja oamenii să viziteze destinații cu atracții deosebite, care nu pot fi găsite în altă parte, cum ar fi Sagrada Familia din Barcelona.

Oamenii reacționează prin realocarea cheltuielilor, de exemplu prin alegerea unui hotel mai ieftin, mai degrabă decât prin anularea călătoriilor.

Totuși, acesta nu este un motiv de disperare. În primul rând, impunerea unor taxe mult mai mari ar putea avea un efect mai mare asupra cifrelor. Taxele care există deja sunt stabilite la niveluri infime. În octombrie, taxa de noapte la hotel în Barcelona va crește dar doar la 4 euro. Un permis de o zi pentru a intra în Veneția costă doar 5 euro, sumă care abia acoperă o ceașcă de cafea în Piața San Marco. Sectorul turistic ar putea suporta prețuri mult mai mari.

O șansă pentru destinațiile subdezvoltate

Dacă vizitatorii sunt dispuși să meargă în altă parte, locurile turistice subdezvoltate ar putea avea o șansă de-a atrage clienții. Dacă oamenii insistă să viziteze punctele fierbinți, taxele suplimentare percepute prin intermediul companiilor aeriene sau al hotelurilor ar putea finanța infrastructura, care îmbunătățește viața turiștilor și a rezidenților deopotrivă.

În plus, alte măsuri pot încuraja oamenii să-și petreacă timpul în locuri sau cartiere mai puțin aglomerate. Pe lângă ridicarea de bariere, autoritățile japoneze impun uneori chiar și o taxă pe aglomerație pe Muntele Fuji. Copenhaga oferă înghețată turiștilor care își strâng gunoiul.

Unii ar putea obiecta că taxele turistice sunt nedrepte, deoarece împiedică vizitatorii tineri sau săraci să vadă lumea. Totuși, turismul este întotdeauna inegal. Și studenților sau șomerilor li s-ar putea acorda abonamente sau scutiri de taxe de călătorie, așa cum se întâmplă în multe muzee.

Venețienii nu vor mai trebui să strângă din pumni atunci când sosește o nouă croazieră, ci să-și frece palmele de bucurie, conchide The Economist.

***

Sursă foto: Bumble Dee/ Shutterstock.com

Logo

 
Când corpul devine instrument, iar spațiul - muzică. „Soundscape”, cu compozitorul Cătălin Crețu, la TVR Cultural

Pe 12 noiembrie, la „Soundscape”, Kyrie Mendel reușește să ne dezvăluie un portret inedit al unui om care transformă corpul, gestul, spațiul, ...

Cum transformă un licean pasiunea pentru geografie în performanță europeană! „Mâine începe azi”, cu Tudor Toma, la TVR 2

A călătorit în 27 de țări, iar visul lui este să ajungă în Antarctica, precum Emil Racoviță și să devină om de știință. Tudor Toma, elev la ...

Premieră exclusivă la TVR: U2, la 50 de ani de la înființare. Bono și colegii săi vorbesc despre noul album „Carnaval De Luz”

Marți, 10 noiembrie, de la ora 21:00, TVR 1 difuzează, în premieră și în exclusivitate în România, un interviu cu membrii legendarei trupe ...

Schimbarea de mentalitate: Soluția lui Gheorghe Hagi pentru naționala de fotbal

Înainte de confruntările decisive din Liga Națiunilor împotriva Poloniei și Bosniei-Herțegovina, Gheorghe Hagi a analizat starea actuală a ...

Documentarul „Navele de război: o sută de ani de inovaţii”, la TVR INFO

Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 21.00, TVR INFO le oferă telespectatorilor o incursiune fascinantă în istoria confruntărilor pe mare prin ...

Cracovia zi lumină

În răstimpul dintre un răsărit și un apus de soare, echipa “Cap Compas” propune un itinerar la cele mai reprezentative obiective ale Cracoviei. ...

“Călătorie cu gust”: În atelierul și bucătăria meșterului Costi Lungu din Humuleşti | VIDEO

Costi ne vorbește despre pasiunea pentru metal și lemn, ne arată colecția de baltage și bețe ciobănești și ne spune poveștile acestor obiecte ...

Marile minciuni ale epocii de aur, „anii utopiei noastre”, în primele două episoade „Adevăruri despre trecut”, la TVR 1

Noul sezon „Adevăruri despre trecut” debutează la TVR 1 cu o radiografie necruțătoare a anilor care au legiferat ipocrizia și au condamnat un ...

„Adevăruri despre trecut”. 70 de ani văzuți la TVR

Realizată de Raluca Rogojină și echipa sa, producția care, timp de 8 ani de zile, s-a menținut în topul celor mai urmărite programe ale ...

Ediție specială: Vizita în România a preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

Luni, de la ora 15.00, TVR INFO transmisite în direct, într-o ediție specială, vizita oficială în România a preşedintei Comisiei Europene, Ursula ...

Artiști, povești de neuitat și momente de arhivă, într-o nouă săptămână la „Poarta Pangrati”

Muzică de ieri și de azi, întâlniri cu artiști îndrăgiți, amintiri despre mari nume ale scenei românești și momente speciale din culisele ...

Summitul G7, la Paris: Schimbări politice și provocări globale complexe

Capitala Franței găzduiește cea de-a doua reuniune ministerială oficială din acest an sub președinția franceză a grupului G7.

Ediție specială TVR SPORT: Conferinţă de presă a selecționerului Gheorghe Hagi

Luni, 9 noiembrie, de la 12.15, TVR SPORT transmisite în direct, într-o ediție specială, conferința de presă susținută de Gheorghe Hagi, ...

Vorbește-mi, să mă simt în siguranță: De ce au succes podcasturile din care învățăm

E simplu să înțelegem de ce un podcast serios despre sănătate oferă o contrapondere clară prin profunzime, intimitate și utilitate, după ce, ...

Andrei Huțuleac, despre succes, ambiție și limitele culturii românești, la „Rețeaua de idoli”

Dublu laureat al Premiilor UNITER și unul dintre cei mai apreciați creatori de spectacole ai generației sale, Andrei Huțuleac este invitatul ...