„Haideți, doamnă, că dacă voiam să îi zbor creierii, îi zburam cu brățară cu tot”, i-a replicat un agresor unei judecătoare, nemulțumit că fosta soție a primit un ordin de protecție împotriva lui, pe care el l-a încălcat.
Cu alte cuvinte, dacă agresorul chiar ar fi vrut să o omoare pe femeie, ar fi făcut-o, deci bine că nu a vrut, explică avocata Giulia Crișan despre cum pune problema un agresor în fața instanței.
Iar cifrele sunt de partea agresorilor: în primele patru luni ale lui 2025, din cele 4.160 de ordine de protecție emise de instanță, au fost încălcate aproape jumătate. Doar 726 de sisteme electronice de supraveghere au fost aplicate agresorilor - e vorba despre brățările electronice - iar în 2.600 de cazuri, victimele au refuzat supravegherea electronică.
În timp ce Inspectoratul General al Poliției ne-a transmis, într-un răspuns la o solicitare privind situația violenței domestice în România, că „facem un apel public la victimele violenței domestice să ne sesizeze orice formă de violență și să fie de acord cu măsura monitorizării electronice a agresorilor!” (menționându-ne că, în primele cinci luni ale anului, au fost peste 3.000 de situații în care femeile au refuzat supravegherea electronică), avocata Giulia Crișan ne-a explicat de ce victimele ajung să refuze măsura, deși aceasta le-ar putea salva viața: polițiștii, în loc să întrebe victimele dacă sunt de acord să poarte un dispozitiv electronic care le ajută, care le poate salva viața (victimele primesc un telefon mobil cu care se face supravegherea, în timp ce agresorul primește un telefon și brățara electronică), ele sunt întrebate dacă ele sunt de acord ca agresorul să primească brățara și li se pune în vedere ca nu cumva să deterioreze în vreun fel telefonul.
Ba mai mult, unei femei i s-a spus chiar că, dacă i se declanșează alarma, trebuie să se prezinte de urgență la secția de poliție, indiferent unde s-ar afla (în realitate, nu asta este procedura - femeia este sunată, iar un echipaj se îndreaptă spre ea).
„Polițiștii mereu ne justifică, când discutăm cu ei, că acestea sunt obligațiile și că ei trebuie să le aducă la cunoștință. Am înțeles, dar de ce să nu începem cu beneficiile? Întâi să le spună victimelor: «Acest telefon vă poate salva viața. Singura dumneavoastră obligație este să-l țineți încărcat și să nu îl distrugeți sau să îl pierdeți»”, a explicat Giulia Crișan, în interviul pentru tvr.ro.
O altă problemă, adesea ignorată de oamenii legii, o reprezintă amenințările cu sinuciderea pe care le proferează agresorii. Potrivit statisticilor internaționale, în cele mai multe cazuri în care un agresor amenință că își va lua viața, o va omorî înainte pe partenera de viață și/sau pe copii, arată un text publicat pe juridice.ro, semnat de Giulia Crișan și alte trei profesioniste din domeniul justiției - Ecaterina Balica, Corina Voicu și Andreea Voicu.
Într-unul din cazurile la care lucrează Giulia Crișan, o tânără a fost înjughiată de tatăl ei de mai multe ori, lăsând-o mutilată pe viață. Anterior, bărbatul amenințase că se sinucide, spunându-le medicilor că, atunci când a făcut acel gest, a vrut doar să-și sperie fosta soție și fiica. În prezent, cele două femei așteaptă să fie transcrisă o hotărâre prin care să primească compensații care să le ajute să acopere costul medicamentelor și terapiilor pe care trebuie să le urmeze.
Pentru ca statul să protejeze mai bine femeile, Giulia Crișan arată că este nevoie ca instituțiile să comunice mai multe între ele când vine vorba de un caz și să fie specializați pe domeniul violenței domestice.
„Instanța nu știe de câte ori a încălcat un agresor ordinul pe care ea l-a emis. De exemplu, dacă un agresor este obligat la consiliere psihologică și el se duce la consiliere psihologică - lăsându-i la o parte cei care nu se duc - la finalul ședințelor dispuse de instanță, gratuit, psihologul întocmește un raport. Mai departe, psihologul nu știe ce să facă cu acest raport, unde să îl trimită. La instanță nu ajunge absolut nimic; judecătorul care a emis ordinul cu obligația de consiliere nu știe dacă agresorul a urmat, dacă se mai impune continuarea sau s-a remediat situația.
Nici victima nu cunoaște conținutul raportului, nu i se comunică, e confidențial. Unii psihologi comunică la Poliție; dacă, în respectivul raport, psihologul consemnează că agresorul a amenințat că va continua să agreseze victima sau că o va ucide, Poliția ar trebui să ia în continuare măsuri pentru protejarea victimelor”, explică Giulia Crișan, în interviul pentru tvr.ro.
Avocata Giulia Crișan ajută în instanță supraviețuitoare ale violenței domestice de peste 20 ani. Recent, ea a fondat, alături de fosta judecătoare Corina Voicu, asociația Adept. Sursă imagine: Arhiva personală
Citiți și prima parte a interviului aici: Avocata Giulia Crișan: Profesioniștii pun victima, în mod greșit, să-și dovedească suferința. Până nu ajungem să credem victima, vom continua să avem femei ucise
Multe victime nu știu că încălcarea ordinului nu înseamnă doar să nu îi iasă agresorul în cale
În statisticile Poliției, în primele patru luni ale anului, erau aproape 4.000 de ordine de protecție provizorii, din care au fost confirmate doar 1.400. De ce nu se confirmă toate?
Giulia Crișan: Puține. Poliția ar trebui să ne spună; în anii trecuți, erau confirmate într-un procent foarte mare, dacă și procurorii încep cu „nu erau probe”, înseamnă că nu am evoluat deloc. Legea 217 spune foarte clar că evaluarea riscului iminent se face pe baza unui formular de evaluare a riscului, care este reglementat, nu e o părere subiectivă a polițistului. Atunci, dacă formularul este completat și, din formular, rezultă gradul de risc, nu înțeleg motivul pentru care nu sunt confirmate, dar nu aș ști să spun de ce este discrepanța așa mare.
Ceea ce nu înțelegem noi este că ar trebui să se interpreteze ca o agravantă faptul că o victimă a avut un număr de ordine de protecție și solicită în continuare un ordin de protecție, nu să se spună despre victimă că „nu se mai satură”. Sunt situații în care spun victimei că a mai avut două ordine de protecție și nu le-a încălcat. Faptul că nu le-a încălcat sau că nu află polițiștii că le-a încălcat nu înseamnă că riscul s-a diminuat. Sunt agresori care, în cele două-trei luni cât există un ordin de protecție, nu contactează în mod direct victima, dar îi transmit prin intermediari tot felul de amenințări pe care victima nu știe cum să le interpreteze, dacă sunt sau nu încălcări.
Acest lucru se întâmplă pentru că nu explică nimeni că încălcarea ordinului poate fi și în alte situații în afara faptului de a-i ieși în cale. Faptul că el lipește niște afișe cu ea pe stâlpi, pe drumul ei pe care merge zilnic când vine și pleacă de la serviciu, asta nu mai e încălcare a ordinului de protecție. În acel caz, victima a trebuit să ducă probe concrete cum că agresorul a lipit afișele. Sau dacă agresorul nu o sună pe victimă, pentru că are interdicție să comunice cu ea, dar îi sună familia sau postează pe Facebook mesaje de tipul „când o să fii cea mai fericită o să-ți iau gâtul”, asta nu mai e considerată încălcarea ordinului de protecție, că nu a scris el „Maricica, ție o să-ți iau gâtul”. Cum a fost și în cazul din Cosmopolis, unde agresorul postase înainte pe Facebook amenințări. Evident că nu există o structură a Poliției care să citească toate amenințările, dar cei care sunt în grupul de prieteni al victimei sau care văd astfel de postări ale unui astfel de individ, indiferent că îl cunosc sau nu, ar trebui să sesizeze organele de Poliție.
Poate că, de multe ori, victima nu vede ce postează individul respectiv. Dacă persoane din anturajul lor văd astfel de postări, să nu le trimită doar victimelor, să le trimită și la Poliție, pentru că, uneori, victima nu mai are curajul, nu mai are forța, nu mai are puterea să meargă la Poliție, că a fost de atâtea ori și a văzut că protecția există doar până într-un punct. Din punctul ăsta, ea tot vulnerabilă și tot singură e și tot neînâeleasă și tot discredidată e. Și atunci, persoana aceasta neutră poate merge la Poliție.
Ar trebui să existe și un pic de mai mult simț civic între noi.
Giulia Crișan: Ar trebui să existe foarte mult simț civic între noi. Chiar de de curând am văzut un filmuleț: într-un metrou, un individ hărțuia o fată, iar o altă fată îl filmează. Când el vine și îi ia telefonul, descoperă că, de fapt, toate femeile din metrou îl filmau. Asta înseamnă simț civic. Cu cât suntem mai mulți, cu atât putem salva o victimă. Cu cât considerăm că e familia lor și pe noi nu ne interesează, cu atât victima aceea este în risc. Și noi ca societate suntem în risc. Dacă nimeni nu vrea să facă un calcul al costurilor cu o femeie ucisă, de pe urma căreia rămân copii orfani, cu o femeie schingiuită sau mutilată, o femeie care dobândește o boală psihică pe fondul violențelor domestice. Cât cheltuie statul cu victimele acestea? Nu cuantificăm. Dacă am cuantifica, atunci poate am înțelege că e mai bine să sancționăm din fașă agresorii și să nu ajungem în situații precum crima din Cosmopolis.
Citiți și: Femeie în România. De ce a fost posibilă uciderea tinerei de 23 ani din Cosmopolis în plină stradă
„Haideți, doamnă, că dacă voiam să-i zbor creierii, îi zburam cu brățară cu tot”
Referitor la încălcările de ordine de protecție, tot din datele Poliției, în total aveam 4.160 de ordine de protecție emise în primele patru luni ale anului și 1.690 au fost încălcate. Deci destul de multe încălcate, în continuare.
Giulia Crișan: Da. Depinde dacă erau monitorizate, cum au fost încălcările, dacă încălcările reprezintă doar plângeri pe încălcare sau și autosesizări pe încălcare, dar, până la urmă, Poliția emite instrumentul de protecție sau îl pune în executare, dacă e trimis de instanță, montează dispozitivul - dacă victima e de acord sau dacă instanța îl dispune prin ordin - și atunci monitorizează. Ei mai verifică respectarea ordinului prin chemarea agresorului la secția de Poliție, maxim o dată la șapte zile. Dar, de exemplu, când victima nu are probe și spune – „da, a venit la ușa mea”, și nu locuiește într-un imobil supravegheat video și nu poate să dovedească și poate nici ea nu a fost destul de vigilentă să filmeze sau să înregistreze când el a venit la ușa ei, atunci, polițiștii ar putea apela furnizorii de telefonie mobilă și prin intermediul lor pot vedea traseul agresorului, adică ei pot vedea dacă în ziua rspectivă, în intervalul semnalat de victimă, el a fost în zona unde se afla victima.
Când faci monitorizare electronică, de exemplu, în momentul în care se declanșează alarma de apropiere, polițiștii pot vedea prin sistem traiectoria agresorului cu 24 ore în urmă și atunci polițistul poate vedea dacă agresorul a trecut accidental prin locul unde s-a declanșat alarma sau dacă el pândea victima, așteptând ca ea să treacă.
Spun aceste lucruri pentru că, în situațiile de încălcări ale ordinului de protecție, de care ne-am ocupat noi, victima și agresorul locuiau la distanțe semnificative unul de altul, în sectoare diferite ale Capitalei. Faptul că agresorul își deschide cont la banca de lângă domiciliul victimei, că își alimentează mașina la benzinăria de pe traseul ei spre muncă, care e în alt sector decât cel în care agresorul locuiește, dacă agresorul știe că victima pleacă la muncă în intervalul 08.00-08.30, și fix atunci agresorul merge să-și alimenteze mașina la benzinăria de pe traseul ei – polițistul poate vedea aceste lucruri, nu ar trebui să se mulțumească cu declarația agresorului, care spune că el doar își alimenta mașina într-o benzinărie fix lângă linia de tramvai unde ea este în fiecare dimineață. Agresorul știa că doar simpla declanșare a alarmei îi produce panică victimei și el asta voia: să o țină în control și, atunci când aparent ieșise din controlul lui. Prin simplul fapt că i se declanșase alarma, ea știa că el e în apropiere și asta își dorește agresorul: să țină victima în teroare.
El vrea să îi demonstreze că lucrurile cu care a amenințat-o anterior – degeaba mergi la Poliție, că nu se va întâmpla nimic, degeaba obții ordin de protecție, eu mă apropii de tine cu sau fără brățară, cum unul dintre indivizi chiar a declarat în fața instanței „haideți, doamnă, că dacă voiam să-i zbor creierii, îi zburam cu brățară cu tot”. Deci, cumva, noi suntem la dorința agresorului. Norocul nostru că n-a vrut, că dacă el voia, putea. Atunci când victima vede că, cu toate demersurile pe care le întreprinde, agresorul tot la 100 metri lângă ea este, cum să aibă ea încredere că este protejată de statul român, în general?
Voiam să vă rog să explicați care este procedura referitoare la sistemul electronic de supraveghere, referitor la faptul că victima ar trebui să fie de acord pentru montarea dispozitivului electronic de supraveghere pentru agresor.
Giulia Crișan: Nu trebuie să fie victimele de acord. Pentru montarea dispozitivului electronic de supraveghere, victima trebuie să își dea acordul ca și ea să poarte un dispozitiv, nu ca agresorului să i se monteze brățară, adică un telefon mobil, acesta este dispozitivul victimei, la care se raportează brățara lui.
În 2.600 cazuri, victima a refuzat montarea dispozitivului electronic, potrivit datelor publicate de Poliție, din ianuarie până în aprilie.
Giulia Crișan: Da, pentru că polițiștii nu întreabă victimele: „Doamnelor, sunteți de acord să purtați un dispozitiv electronic de supraveghere care vă ajută, care vă poate salva viața, care ne alertează pe noi când agresorul se apropie de aria de protecție, nu de dumneavoastră? Deja, când ajunge în perimetrul de protecție, noi îl vedem, luăm măsuri, putem să intervenim”. Eu cred că, dacă li s-ar explica așa, toate victimele ar accepta.
Dar dacă ele sunt întrebate: „Doamnă, sunteți de acord să-i pun brățară? Să aveți grijă de telefon, dacă îl scăpați, îl zgâriați, îl plătiți”. Ca și cum ar fi o avere de nedescris. Polițiștii mereu ne justifică, când discutăm cu ei, că acestea sunt obligațiile și că ei trebuie să le aducă la cunoștință. Am înțeles, dar de ce să nu începem cu beneficiile? Întâi să le spună victimelor: „Acest telefon vă poate salva viața. Singura dumneavoastră obligație este să-l țineți încărcat și să nu îl distrugeți sau să îl pierdeți”.
Sau cum i s-a spus unei doamne: „Doamnă, de câte ori vi se declanșează alarma, trebuie să veniți urgent la Poliție”. Și ea a spus: „Dar pot să fiu la muncă și, acolo, s-au săturat de problemele și de procesele mele. Dacă se declanșează, nu pot să plec de la muncă. Și polițistul a insistat: doamnă, în cel mai scurt timp să veniți la secție”. În procedură nu scrie așa ceva.
Sunt situații care dau bătăi de cap și polițiștilor și, prin noile modificări la Legea 217/2003 (pentru prevenirea și combaterea violenței domestice) si la Legea 146/2021, privind dispozitivele electronice, în situații în care victima și agresorul trebuie să fie concomitent la Poliție, la instanță, când au termen, la ordinul de protecție, la divorț, se întâmplă un accident copilului, trebuie să fie concomitent la spital, sunt situații de excepție și, în acele situații, sistemul de monitorizare se dă peste cap.
Deci, dacă ei stau o oră în sala de ședință, cât durează procesul lor, alarma sună încontinuu: și alarma victimei, pentru că ea nu poate s-o dezactiveze, că așa a fost gândită, să nu o poți dezactiva că te deranjează și cumva să nu fie alertată Poliția într-o situație. Este alertat și dispeceratul Poliției, victimele anunță când au termen sau sunt sunate și rugate să anunțe când se termină procesul, practic, sunt niște situații pe care polițiștii trebuie să le regleze individual, pentru că nu a fost prevăzută suspendarea măsurii de supraveghere prin dispozitiv.
Au mai fost situații în care se transmite o alertă de defecțiune: agresorul uită să încarce telefonul, îl lasă în priză la încărcat și pleacă în curte, dacă se deplasează brățara lui la o distanță mai mare de vreo opt-zece metri de telefonul lui, se declanșează o alarmă de defecțiune în sistemul Poliției. În acest caz, procedura este ca polițistul să îl sune pe agresor să vadă de ce s-a declanșat alarma, dar dacă el nu e lângă telefon să răspundă, un echipaj se duce obligatoriu la domiciliul victimei. Au fost situații în care s-au dus și noaptea sau de mai multe ori pe timp de noapte, pentru că agresorul își lăsase telefonul și se dusese pe câmp, iar polițiștii au stat pe capul victimei și nu a fost confortabil nici pentru ea.
Noi le explicăm mult victimelor că situațiile în general sunt atât de riscante și că niciodată nu poți să anticipezi cu precizie comportamentul unui agresor, așa încât mai bine suporți niște situații de disconfort - că vine Poliția la miezul nopții la tine, să vadă că ești în siguranță, pentru că s-a declanșat o alarmă de defecțiune, nu neapărat de apropiere, decât să se supună la o situație de risc.
TRAGEDIE. Fată înjunghiată de tatăl ei. Anterior, agresorul a avut o tentativă de suicid și a spus că a vrut doar să le sperie pe fosta soție și pe fiică
Giulia Crișan: Avem un caz acum în instrumentare – o fată care a fost înjunghiată cu mai multe lovituri de cuțit de către tatăl ei, pentru că el a vrut întâi să se răzbune pe soție, care ceruse ordin de protecție și față de care nu se putea apropia, fusese și evacuat din domiciliu și soția intentase și acțiune de divorț, iar fata rămăsese cu mama și acuzațiile lui erau la adresa fetei - că „s-a înhăitat cu nemernica, vreți să îmi luați banii, voi stați în lux și eu dorm prin subsoluri”, deși ei aveau mai multe imobile în proprietate, care erau închiriate, că erau oameni de afaceri. El s-a dus să locuiască într-o boxă unde avea închiriat un apartament către o firmă, pentru că nu a putut accepta ideea că l-a dat soția afară din casă, pentru că mereu o amenința că „degeaba chemi Poliția, pentru că eu nu te-am lovit și Poliția n-o să mă dea afară din casă”. El asta știa, că doar dacă o lovește ... și când s-a văzut pe stradă, cu ordin de protecție emis de instanță și când fata a rămas cu mama, care îi condamna comportamentul, pentru că el consuma foarte mult alcool și nu se mai înțelegeau cu el.
Într-o zi a a chemat-o la el, sub pretextul că vrea după sărbătorile de iarnă, să-i dea niște bani, că înțelege că s-a victimizat, a implorat milă și când fata s-a dus la el, a încuiat ușa și a înjunghiat-o cu multiple lovituri de cuțit. Este un miracol că mai trăiește copila. Au fost aduși medici din alte două unități medicale pentru că îi scosese un ochi, i-a scos splina, că i-a afectat plămânii, că pierduse mult sânge.
A stat în comă o săptămână, i-a secționat tendoanele de la mâini, ea fiind și sportivă de performanță și a susținut și un examen important recent. A rămas cu multe sechele fizice, dar cele mai mai profunde sunt cele psihice. Nu poate să doarmă noaptea, are coșmaruri, visează cum vine tatăl ei și reușește să o ucidă. Face psihoterapie. I-am obținut un avans din compensațiile financiare pe care ea le poate obține de la stat, dar, deși hotărârea a fost dată în luna martie, nu este nici acum redactată, ca să treacă apoi și termenul de contestare și să devină hotărârea definitivă, să înceapă procedurile de virare a banilor. Iar mama fetei este la limită, pentru că a trebuit să renunțe la serviciu, din cauză că fata are atacuri de panică și nu poate sta singură într-o încăpere.
Imagine de la protestul față de uciderea femeilor din România, în fața Guvernului României, în 18 iunie, când se înregistraseră 26 de victime. În 8 iulie, sunt 28 de femicide. Foto: Flavia Drăgan
Nimeni nu a putut anticipa situația, deși el s-a internat într-un spital de psihiatrie pentru că a spus că e depresiv, că l-a părăsit soția, că nu l-a băgat nimeni în seamă – el avea interdicție să comunice cu soția – iar fiica nu l-a mai contactat, iar el, când a văzut că stă degeaba în spital, că nu-l caută, s-a mutat la mama lui în vârstă, acolo, după ce a băut foarte mult, a luat un pumn de medicamente ca să facă o tentativă de suicid. A fost dus de urgență la spital și i s-au făcut spălături stomacale și și-a revenit.
Norocul fetei a fost că, atunci când a mers în vizită la tată, a fost cu iubitul ei. Tatăl i-a cerut lui să aștepte în mașină, că vrea să vorbească ceva personal cu ea și că se jenează. Fiind la parter, după ce a început să o înjunghie, a reușit să meargă la balcon și a deschis geamul, a reușit să strige „mă omoară”. Tatăl a tras gratiile, deci cumva a premeditat, băiatul încerca să rupă gratiile, au auzit vecinii și au sărit și ei, au adus lopeți, el a reușit să intre pe geam și să îl dea jos de pe ea. Acesta a fost norocul ei că este încă în viață.
Tatăl a încercat apoi să spună că nu își amintește, că nu a avut reprezentarea a ceea ce a făcut, că a văzut negru în fața ochilor, voia să iasă fără discernământ, a invocat apoi și internările lui la spital. Când a fost întrebat, la a doua internare medicală, de ce a mai fost internat, că fusese internat cu trei săptămâni înaintea tentativei de suicid, el a spus că se simțea foarte rău pentru că soția a intentat procesul de divorț și a obținut ordin de restricție, iar el l-a încălcat de câteva ori. Deci, el, practic, s-a internat la psihiatrie ca să justifice încălcarea ordinului de protecție.
A spus că a recurs la suicid pentru că a vrut să le sperie, era foarte conștient că medicamentele cu alcool pe care și le administrase nu duceau la deces.
Bărbatul este un intelectual, este inginer, are un business de nișă, iar în ziua când s-a întâmplat fapta (tentativa de omor asupra fiicei, n.r.), el s-a comportat absolut normal, adică s-a dus la job, s-a întâlnit cu clienții, a încheiat un contract.
Fata a rămas cu sechele, nu poate să urce într-o mașină, nu poate să călătorească alături de bărbați, face atacuri de panică. Se teme că tatăl ei va ieși de la închisoare, visează că este eliberat și vine și le omoară pe ea și pe mama ei, mama fetei este foarte stresată că nu mai are bani să plătească terapia și tratamentele.
El a avut o traiectorie care ar fi putut să anunțe: faptul că s-a internat în spital de psihiatrie, că a avut o tentativă de suicid – i-au dat drumul după trei-patru zile, nici medicii nu au prevăzut nimic – nu s-au întrebat de ce el a încercat să se sinucidă când soția avea ordin de protecție împotriva lui, ce se întâmplă dacă îl lăsăm pe stradă?
Puteți citi aici analiza „Mică” violență, mari consecințe: despre responsabilitatea penală și socială. Câteva măsuri urgente pentru prevenirea femicidelor comise de către partenerii intimi”.
E nevoie de comunicare între instituții: Instanța nu știe de câte ori a încălcat agresorul ordinul pe care ea l-a emis
Într-un raport publicat anul acesta, Avocatul Poporului arată că, din cauza lipsei de comunicare dintre instituții, victimele violenței ajung în situații limită sau chiar sunt ucise.
Giulia Crișan: Există lipsă de comunicare între autorități, fiecare autoritate tratează independent - în cazurile în care sunt copii implicați, este implicat DGASPC-ul, dar când avem femei adulte, nu.
În acel raport, mai scrie și că supraviețuitoarele ar trebui monitorizate o perioadă, chiar dacă nu există ordin de protecție.
Giulia Crișan: Sunt monitorizate, o dată sub supravegherea ordinelor de protecție, unde avem o procedură, și după ce a încetat ordinul de protecție, încă o perioadă, nu știu dacă există o reglementare clară de la caz la caz. Nu aș putea spune dacă se întâmplă acest lucru la nivel național, dar se întâmplă în București.
Ce considerați că ar trebui să se schimbe acum, pentru ca victimele violenței domestice să fie mai bine protejate?
Giulia Crișan: Eu cred că ar trebui selectați specialiștii care să lucreze pe astfel de cazuri – mă refer la Poliție, Parchet, instanțe specializate, profesioniști specializați – așa cum sunt și psihologii sau psihoterapeuții – să fie selectați și formați profesional constant, pentru că noi trebuie să luptăm cu mentalități și revin: atâta timp cât noi cerem victimei să ne demonstreze că e o victimă, să vină cu toate dovezile ei de acasă, nu o să mergem înainte absolut deloc. Pierdem timpul și agresorul scapă.
Apoi, la nivel de legislație, se fac permanent corecții, pentru că lucrurile evoluează. Nu poți să prevezi absolut tot la nivel de legislație, proceduri, dar și cooperare între instituții, asta ar trebui să se facă. O cooperare între instituții.
Instanța nu știe de câte ori a încălcat un agresor ordinul pe care ea l-a emis. De exemplu, dacă un agresor este obligat la consiliere psihologică și el se duce la consiliere psihologică - lăsându-i la o parte cei care nu se duc - la finalul ședințelor dispuse de instanță, gratuit, psihologul întocmește un raport. Mai departe, psihologul nu știe ce să facă cu acest raport, unde să îl trimită. La instanță nu ajunge absolut nimic; judecătorul care a emis ordinul cu obligația de consiliere nu știe dacă agresorul a urmat, dacă se mai impune continuarea sau s-a remediat situația.
Nici victima nu cunoaște conținutul raportului, nu i se comunică, e confidențial. Unii psihologi comunică la Poliție; dacă, în respectivul raport, psihologul consemnează că agresorul a amenințat că va continua să agreseze victima sau că o va ucide, Poliția ar trebui să ia în continuare măsuri pentru protejarea victimelor.
Și nu ne aplecăm deloc spre consilierea agresorului, care poate fi dispusă prin ordinul de protecție și agresorul poate beneficia de un număr de ședințe gratuite. Nu ne aplicăm asupra măsurii, pentru că statul nu poate deconta câte ședințe de consiliere ar avea nevoie un agresor ca să scape de furia care l-a determinat să săvârșească actele de violență.
Iar victima beneficiază de niște servicii oferite de câteva ONG-uri care activează la nivel național, iar în sistemul de stat sunt foarte puține situații în care victimele au apelat și, dacă au apelat, au și rămas în sistemul acela de consiliere.
*Sursă foto main: Imagine de la protestul din 18 iunie 2025, în fața Guvernului României, unde peste o mie de persoane au cerut protecție pentru victimele violenței domestice . Foto: Flavia Drăgan
