loader
Foto

TVR va transmite Cupa Mondială de Sărituri cu Schiurile, de la Râşnov

RECOMANDARI

În perioada joi 16 – duminică 19 februarie 2023, la Râșnov se va desfășura Cupa Mondială de Sărituri cu Schiurile (FIS Ski Jumping World Cup). Pentru prima oară, la Râșnov, competiția se va desfășura în nocturnă. TVR va transmite evenimentul pe canalul TVR 3.  

 

Pentru prima oară în România, trei dintre cele patru probe se vor desfășura pe nocturnă. Conform noului regulament, etapele de Cupă Mondială se desfășoară pe nocturnă pentru că astfel există o mai bună vizibilitate a competiției, ceea ce atrage un număr mai mare de spectatori care vin să se recreeze și să admire acest sport.

Instalația, achiziționată din Austria, a ajuns deja la Complexul Olimpic pentru Sporturi de Iarnă din Valea Cărbunari, Râșnov, fiind transportată cu elicopterele, în zece grupuri separate de câte 10 - 12 reflectoare fiecare.

În cele patru zile de competiție, la Râșnov se vor desfășura patru probe: două etape de individual fete, o etapă de individual băieți și o etapă de Super Team.

Programul Cupei Mondiale de Sărituri cu Schiurile

Joi, 16 februarie

14:00 - Antrenament oficial fete

16.00 - Calificări fete

Vineri, 17 februarie

10:00 - Antrenament oficial băieți

15:00 - Săritură de probă fete

16.00 - Concurs individual fete

17.45 - Calificări băieți

Sâmbătă, 18 februarie

10.00 - Calificări fete

11.00 - Concurs individual fete

16:15 - Săritură de probă băieți

16:15 - Săritură de probă băieți

Duminică, 19 februarie

16:00 - Săritură de probă

17.10 - SUPER TEAM băieți

Evenimentul este organizat de Federația Română de Schi Biatlon, cu sprijinul Ministerului Sportului, Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Consiliului Județean Brașov, Brașob Be.Live It și Primăriei Orașului Râșnov, precum și cu susținerea sponsorilor.

 
Sibiul şi secretele sale, duminică, la „Exclusiv în România”

Cristi Tabără şi echipa „Exclusiv în România” vizitează catacombele Mănăstirii Ursulinelor, cetatea din Saschiz şi află secretele meșteșugului ...

Conclavul pentru alegerea noului Papă, în direct la TVR 1 şi TVR INFO

Miercuri, 7 mai, de la ora 18.15, TVR 1 şi TVR INFO transmit în simulcast o ediţie specială dedicată Conclavului, evenimentul care va desemna ...

Ediția "Forța Ideilor" din 8 mai, difuzată pe TVR 2 și TVR+, la ora 22:05, își propune familiarizarea elevilor cu matematica și oferirea unui ...