loader
Foto

Tugan Sokhiev, unul dintre cei mai apreciați dirijori ai lumii, din nou pe scena Festivalului Internațional „George Enescu”

Renumitul dirijor Tugan Sokhiev este un alt oaspete de seamă al Festivalului Internațional „George Enescu”. De data aceasta, maestrul Sokhiev a urcat la pupitrul Orchestrei Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma, cea mai veche instituție de învățământ superior muzical din lume, pentru două concerte din seria „Mari orchestre ale lumii”.

 

Cele două concerte au avut loc vineri, 15 septembrie, ora 19.30 și sâmbătă, 16 septembrie, ora 20.00, iar programul primei seri a debutat cu Simfonia nr. 1 în Mi bemol major op. 13 de George Enescu, prima simfonie din repertoriul marelui compozitor român.

Cred că particularitatea muzicii lui Enescu este ceva ce ține de rădăcinile sale românești, ceva din care compozitorul a făcut o realizare artistică europeană. Enescu a reușit să îmbine tradiția muzicală românească și tradiția componistică a Europei, dar îmbogățind totul cu un strat, cu un nivel superior al universului sau interior, al imaginației sale, nivel ce se definește în mod complex, cu numeroase elemente - psihologice sau ținând de lumea melodiilor simple, dar expuse teatral; găsesc muzica lui Enescu foarte teatrală și foarte imaginativă. Este absolut interesant sa descoperi muzica lui Enescu”, declara, în 2009, Tugan Sokhiev, aflat pentru prima dată Festivalul Internațional „George Enescu”.

A doua compoziție prezentată în concert a fost Simfonia nr. 5 în Mi minor op. 64 - de Piotr Ilici Ceaikovski, interpretată pentru prima dată la Sankt Petersburg în anul 1888, sub conducerea compozitorului rus, o lucrare cu motive tragice, ce traversează episoade dramatice, elegiace şi funebre, dar ce triumfă spre final într-un marş solar, simbol al depăşirii tuturor obstacolelor.

(w882) Tugan Sokh

Sursă foto: Andrada Pavel/ Festivalul George Enescu

Repertoriul prezentat sâmbătă, 16 septembrie, începând cu ora 20:00, a debutat cu o compoziție fantastică, plină de imaginaţie şi de culoare: Uvertura „Le Carnaval romain” - de Hector Berlioz și a continuat cu Concertul nr. 1 în Mi bemol major pentru pian și orchestră S. 124 - de Franz Liszt, o lucrare începută în jurul anului 1830 și asupra căreia renumitul compozitor maghiar a revenit cu studii și schițe timp de 25 de ani, până la debutul ei pe scenă, în 1855, la Weimar, cu Liszt ca solist şi Hector Berlioz la pupitru.

Cea de a treia lucrare prezentată a fostSimfonia nr. 1 în Re major - de Gustav Mahler, un poem simfonic supranumit „Titanul”, considerată a fi una dintre cele mai optimiste lucrări ale cunoscutului compozitor austriac.

Elev al marelui profesor rus Ilya Musin, Tugan Sokhiev are o biografie artistică remarcabilă, în care alternează repertoriul simfonic cu cel de operă.

(w882) Tugan Sokh

Sursă foto: Andrada Pavel/ Festivalul George Enescu

Sokhiev conduce, în calitate de dirijor invitat, cele mai prestigioase orchestre din lume: Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, Orchestrele Filarmonicilor din Viena și Berlin, orchestrele simfonice din Boston, Chicago, New York, Philadelphia, Munchen, Orchestra Simfonică NHK și Orchestra Simfonică Germană din Berlin.

Între 2012 și 2016, a fost dirijor principal al Orchestrei Simfonice Germane din Berlin, iar între 2008 și 2022 a fost director muzical al Orchestrei Teatrului Capitole din Toulouse, unde a dirijat numeroase prime audiții și a susținut multiple turnee internaționale.

Pasionat de repertoriul de operă, Tugan Sokhiev a fost, în perioada 2014 – 2022, director muzical al Teatrului Bolșoi din Moscova, iar în stagiunile recente a fost invitat la Opera Metropolitană din New York, la Festivalul de la Aix-en-Provence și la Teatro Real din Madrid.

---

Sursă foto main: Marco Borggreve/ Festivalul „Enescu”

---

Despre Festivalul Internațional „George Enescu”

Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958. Cea de-a 26-a ediție a festivalului are loc între 27 august și 24 septembrie, iar tema ediției este „Generozitate prin muzică”| „Generosity through Music”.

Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 țări, lucrări de operă în primă audiție și concerte educative pentru copii.

Detalii disponibile pe site-ul Festivalului „Enescu”.

Biletele s-au pus în vânzare pe platforma Eventim, aici.

 

Festivalul Internațional „George Enescu” este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Proiect finanțat de Guvernul României, prin Ministerul Culturii.


Organizator: ARTEXIM

Co-organizator: Fundația ArtProduction

Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București

Sponsori principali: Rompetrol, BRD - Groupe Société Générale

Sponsori: Ferrero Rocher, SNEF, CBRE, Orange, L'Or , Mobexpert, Casa de Flori, DORNA,  Liliana și Peter Ilica Foundation, La Mama; SANADOR; ALTHAUS, BIGOTTI

Cu sprijinul: Yokko,  Paradigma Film, Crowdfavorite, RPG Security, Compania Națională Aeroporturi București; Ministerul Antreprenoriatului și Turismului
Furnizor servicii juridice: Țucă Zbârcea și Asociații

Transportator oficial: Tarom

Parteneri ospitalitate: Radisson Blu Hotel Bucharest & Park Inn by Radisson, Intercontinetal Athenee Palace, Novotel City Center, Mercure City Center, Ibis Styles City Center

Partener de mobilitate: Blue

Partener de vizibilitate: Xiaomi România

Parteneri media principali:
Antena 3 CNN, RFI, HotNews, Agerpres

Parteneri media internaționali: Euronews, Mezzo, Bachtrack

Parteneri media: Europa FM, ELLE, Alist Magazine, Psychologies, Zile și Nopți, Scena 9, Revista Tarom, BIZ, Haute Culture, Igloo, Revista Zeppelin, Capital, Evenimentul istoric, evz.ro, IQads, Leviathan,  Ziarul Metropolis, The Institute, LiterNet.ro, Urban.ro, Catchy.ro, PRESShub.ro, Modernism.ro, Life.ro.

FILM.TVR.RO

Logo

 

Echipa emisiunii „Tradiții” vă invită la o ediție cu gânduri alese, povețe spirituale, cântece pascale și secrete din bucătăria gospodinelor, ...

Turismul religios, pelerinaj pentru suflet

Turismul religios, pelerinaj pentru suflet

publicat: Marţi, 30 Aprilie 2024

În Săptămâna Patimilor, la „Investiţi în România!”, am ales o temă deosebită: turismul religios, pelerinaj pentru suflet. Emisiunea se difuzează ...

”Un doctor pentru dumneavoastră”, ediție specială

În Marţea Mare, aducem speranţa! La TVR Internațional, de la ora 19:00.