Este tenor de talie internaţională. A cântat pe marile scene ale lumii. Unul dintre rolurile memorabile din cariera sa a fost ,,Manrico” din Opera „Il Trovatore” de Giuseppe Verdi. Este singurul artist pentru care s-au spart geamurile Operei Naţionale Bucureşti. Iubeşte România, a rămas acasă şi a ales să se dedice românilor prin tot ceea ce face.
Este un om cu mult har, dar îi place să se considere întâi de toate „un om al muncii”, care își face bine datoria, arătând astfel nu doar respect pentru meseria sa și pentru public, ci și recunoștință pentru mentorii săi: „Îmi place să mi se spună că sunt un om al muncii. Îmi fac doar datoria şi mi-am făcut toată viaţa datoria, aşa cum o fac toți artiștii, pentru că am fost hărăziți de Dumnezeu să avem ceva în plus, talentul. Dar să nu uităm că trebuie să mulțumim şi mentorilor, profesorilor și oamenilor care s-au ocupat de educația noastră pentru a deveni ceea ce suntem.”
Atunci când ne vorbește despre actul muzical, tenorul Florin Georgescu recunoaște că nu poate să cânte decât ceea ce simte cu adevărat că poate transmite emoțional auditoriului:
„Trebuie să-mi placă mie ceea ce cânt ca să pot transmite. Dacă eu nu sunt impresionat, dacă nu am în voce acea „lacrimă”, cum zice italianul, nu simt, nu sunt încântat şi satisfăcut pentru actul artistic (...) Romanţa o cânt pentru că sunt român, pentru că o cunosc de la mama mea, de la părinţii mei, romanţa o cânt pentru că provin din locul romanţei, Târgovişte.”
Florin Georgescu își mărturisește recunoștința pentru toți cei care au fost alături de el pe drumul artistic, pentru toți cei de la care „a furat harul” încă din copilărie, de relația cu părinții și moștenirea darului pentru muzică: „Am avut şansa să-i cunosc şi să-i ascult aproape pe toţi mari artişti ai României, o şansă şi un noroc să fiu alături de ei şi să le fur din harul lor. Mama mea, fiind profesor la şcoală şi predând şi muzica, activitatea artistic şi-o făcea cu noi, copiii, în special cu mine şi surorile mele. (...) Sunt pe scenă de când mă ştiu, de mic, cred că de la cinci-şase ani.
Marii artişti care veneau cu spectacole la Pietroşiţa, satul meu natal, în comuna mea, după spectacole veneau şi la mine acasă, pentru că mama era şi director de Cămin Cultural şi erau invitaţi. Stăteam și-i ascultam cu o plăcere fantastică pe Ioana Radu, Emil Gavriş, Ion Dolănescu şi mulţi, mulţi alţii.
(...) Părinţii mei au divorţat pe când aveam trei - patru ani. Îmi amintesc vocea mamei care cânta romanţe, cânta foarte frumos. Pe tata l-am întâlnit mulţi ani mai târziu. Într-o seară, fiind student, am fost la o petrecere şi cineva cânta pe o voce de tenor superb şi am întrebat: Cine este acea persoană? Mi-au spus: „Florin, acela este tatăl tău!”...Atunci mi-am dat seama că-i semăn la voce”, a explicat tenorul.
A povestit, în cadrul interviului, și despre această ocazie și despre emoționantul său debut la Opera din Michigan, despre oportunitatea de a dobândi cetățenia americană și mai ales despre motivele pentru care a trebuit să o refuze: „După doi ani de Facultate am început să mă întreţin din muzică. (...) Când am ajuns în America, am mers la Detroit. Aveam o casetă audio cu mine, ,,Lucia de Lammermoor”, am trimis-o la Opera din Michigan, m-au chemat după trei zile, în două săptămâni mi-au făcut și contract și am debutat cu ,,Traviata,, într-o sală de 7.500 de locuri. Am îngheţat când am văzut stadionul lângă mine…ce sonorizare și acustică aveau. Apoi mi-am început aventura în America. La un moment dat, Bush senior a trimis un secretar de-al lui să mă întrebe dacă doresc cetăţenia americană. Am stat şi m-am gândit o săptămână și am spus că refuz...când eram plecat îmi era tot timpul dor de România, de satul meu natal, de locurile dragi mie.”
Ediția s-a redifuzat la TVR Cultural sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 16:00.
S-a difuzat în premieră pe 30 martie 2024.
Moderator: Mihaela Olaru
Producător: Raluca Amzăr
