Până pe 1 noiembrie, melodia lui Alex Penescu se difuzează la TVR3 în fiecare zi, în semn de omagiu adus celor 65 de oameni care și-au pierdut viața în urma incendiului de la clubul "Colectiv", din 30 octombrie 2015.

 

Melodia lui Alex Penescu este difuzată zilnic la TVR 3, de luni până vineri, orele 10.55, 14.55, 15.55, 20.55, sâmbăta de la orele 10.55 și 17.25, iar duminica de la ora 17.25, în semn de omagiu adus celor 65 de oameni care și-au pierdut viața în urma incendiului de la clubul "Colectiv", din 30 octombrie 2015.

I s-a spus că nu va mai putea cânta niciodată la pian, deși pianul a fost dintotdeauna marea lui pasiune. O pasiune mai mare decât avocatura pe care a ales-o drept meserie și pe care o practică zi de zi. I s-a mai spus că viața lui va purta pentru totdeauna amprenta de neșters a incendiului de la Colectiv. Că cicatricile trecutului îi vor marca pentru totdeauna viitorul. Că vor urma nenumărate operații dureroase pentru a-i reda cumva o bucată din viața pe care o trăise înainte de fatidica zi de 30 octombrie 2015.

Dar Alex Penescu este un supraviețuitor. Nu doar al tragediei de la clubul care s-a făcut scrum distrugând zeci de destine, ci și al propriei lupte cu sine. Cu necunoscutul. Cu noua lui viață, complet diferită de cea pe care a trăit-o înainte. Cu propriul trup care a uitat să-l mai asculte. Al luptei cu fricile de tot felul pe care le-a sublimat și le-a transformat în muzică. O muzică pe care doar el a auzit-o încă de când a deschis pentru prima dată ochii, trezindu-se din coma profundă ce a urmat acelor zile. Aceleași note care l-au obsedat, ani în șir, pe când mâinile lui nu mai puteau schița gesturile familiare pe clapele pianului, atât de îndrăgite. O pasiune care l-a făcut să lupte, să îndure, să spere, să meargă mai departe.

“După Colectiv a fost o lungă perioadă în care mi-a fost foarte dor să pot cânta, dar nu am putut, iar experiența muzicii a început să arate altfel pentru mine. Dacă înainte puteam oricând să transpun orice stare, gând sau sentiment pe note, pur și simplu așezându-mă la pian, după accident muzica a existat doar în vise și dorințe, timp de câțiva ani. Oricât mi-aș fi dorit să cânt, fizic era imposibil, mâinile mele suferiseră arsuri extrem de grave, fuseseră grefate, operate, cusute, bandajate, iar mobilitatea degetelor a fost pentru multă vreme inexistentă. Unul dintre medicii care m-au văzut la aproximativ 2 ani după accident mi-a spus că nu o să mai cânt niciodată la pian” , mărturisește Alex Penescu.

Dar cu multă muncă, durere și voință, imposibilul a devenit posibil. Deși mărturisește cu tristețe că nu mai poate cânta la pian așa cum o făcea înainte, muzica a fost retorta în care a contopit tot ce a simțit în acești ani, chiar dacă părea că, pentru el, acest capitol a fost definitiv închis. Ani în șir a purtat în suflet notele și versurile piesei, însă incapacitatea de a cânta la pian l-a împiedicat să le aștearnă pe hârtie. Însă fiecare durere, fiecare efort, fiecare operație l-au adus mai aproape de dezideratul său. Până într-o zi, când obsedanta melodie din sufletul lui a prins viață pentru a fi dăruită publicului într-o nouă toamnă, cinci ani mai târziu de la evenimentul care a răpit 65 de vieți și a mutilat alte sute.

Așa s-a născut “Suflet Colectiv”. Un tribut pentru toți cei care au trăit iadul de la clubul Colectiv. Și mai ales, pentru cei care s-au transformat în îngeri, lăsând o lume întreagă împietrită de durerea unei întregi generații.

"În decembrie 2015, când m-am trezit după 5 săptămâni de comă, aveam clar în minte refrenul acestei piese, o parte din motivele de chitară și părți din strofe – de fapt pentru aceste părți știam exact fiecare notă și fiecare vers. Ceea ce nu exista încă la acel moment am compus ulterior, tot în minte, căci am stat încă mult timp în spital. Întoarcerea acasă după lunile de spitalizare nu a însemnat însă nici pe departe reîntâlnirea cu pianul. Abia după 4 ani și zeci de operații am putut, cu limitările mari care încă există, să pot cânta și înregistra piesa”, povestește Alex Penescu.

Melodia “Suflet Colectiv” a fost lansată pe 30 septembrie. Pentru ca acest demers artistic să prindă contur, lui Alex Penescu i s-au alăturat două nume celebre ale rockului românesc, Costin Adam (Phoenix) și Călin Pop (Celelalte Cuvinte). Este o poveste despre oameni dragi. Despre muzică. Despre dor, durere și experiența tragică pe care au trăit-o cu toții. Despre rămas-bun.

“În seara Colectivului mi-am văzut pentru ultima dată foarte mulți prieteni. Cu unii dintre ei cântasem în aceleași trupe, cu alții mă întâlneam la concerte, pe unii dintre ei îi știam din perioada liceului, și aveam atât de multe amintiri frumoase împreună. Printre alții, Vlad, chitaristul trupei Goodbye to Gravity, mi-a fost coleg de trupă în liceu și facultate și prieten drag și foarte apropiat. Am privit acest grup de oameni frumoși și talentați, pe care dragostea pentru muzica i-a apropiat, dar apoi i-a și luat de lângă noi, ca pe un întreg, o mare familie, un suflet colectiv care, în acea seară, a plecat ca un tot unitar. De aici atât titlul, cât și conceptul piesei, care este, pe lângă tributul adus lor, modul meu de a îmi lua la revedere. Este un „la revedere” pe care l-am putut transmite muzical abia acum.”

Și dincolo de toate acestea, “Suflet Colectiv” este un imn al supraviețuitorilor. Al celor care merg mai departe. Cu răni pe trup, cu drama în suflet, dar reușesc, cu pași mici, ezitanți pe alocuri, să învingă. Și să ne fie exemplu.

Muzica, îndemnul lăuntric de a merge mai departe

Vorbind despre muzică, Alex Penescu o recunoaște pasiunea care l-a îmboldit clipă de clipă să încerce să își recapete propria viață. Acea viață din care muzica nu putea să lipsească.

Și asta tocmai pentru că a luat lecții de pian încă din clasa I, a participat la audiții, concerte, concursuri (printre care Lira de Aur sau Cântarea României, unde a luat premiul I la etapa națională). Sau poate tocmai pentru că pasiunea a fost moștenită din familie și, implicit, rădăcinile ei se trag dintr-o altă generație. Căci tatăl său, prof. dr. Mircea Penescu, este un cunoscut medic nefrolog și profesor universitar, dar și violonist și pianist, prim-violonist al Orchestrei Medicilor „dr. Ermil Nichifor”. Puțini sunt cei care știu că Orchestra Medicilor este una dintre primele de acest gen din Europa, înființată în 1954, și susține periodic concerte, în special pe scena Ateneului Român.

Și chiar dacă Alex s-a format cântând muzică clasică, în adolescență a avut privilegiul, după cum singur mărturisește, să îl aibă prieten și mentor muzical pe Johnny Răducanu, perioadă care l-a marcat artistic și i-a oferit acea libertate de a jongla cu genurile abordate.

Apoi a învățat să cânte la chitară și a început să cânte cu Spin, prima trupa rock cu care a avut ocazia să susțină concerte. A făcut parte din mai multe grupuri de-a lungul timpului, cu unele dintre ele concertând în țară sau în străinătate, pe scene mai mici sau mai mari, în concerte de club sau în festivaluri.

Și chiar dacă de-a lungul timpului rockul a fost forma de exprimare artistică pe care a utilizat-o cu precădere, muzica clasică i-a rămas și ea la fel de aproape de suflet. Și asta pentru că “muzica clasică reprezintă, pentru rock, ceea ce literele alfabetului sunt pentru literatură”, crede Alex Penescu.

Iar pentru el, muzica în sine a reprezentat imboldul de a merge mai departe. Fiecare operație, fiecare tratament îl aduc mai aproape de visul său: acela de a cânta din nou, înconjurat de muzicieni și aclamat de public. Iar energia creată într-un astfel de moment este ambrozia oricărui suflet de artist.

Însă pentru Alex Penescu provocările abia de-acum încep. “Drumul meu înapoi spre muzică a fost îngrozitor de greu și va fi în continuare lung, dar merg pe el cu încă și mai multă recunoștință decât aveam înainte față de muzică, știind că dacă înainte era ceva uzual și normal să cânt, acum este, de fiecare dată, o victorie mult așteptată”.

Sursă foto: Ziarul Metropolis

***

Un articol de Irninis Miricioiu