Vineri, 23 aprilie, de la miezul nopții, la "Spectacolul lumii" vă propunem încă un episod destinat aducerii aminte, o călătorie pe meridianele planetei, trasee de cultură, civilizaţie şi spiritualitate ale popoarelor lumii.
După Arcul de Triumf, mormântul soldatului necunoscut, și Panteonul, care adăpostește morminte ale marilor oameni ai Franței, călătoria domnului Grigorescu face un mic ocol în cele mai cunoscute cimitire ale Parisului, în căutarea locurilor unde-și dorm somnul de veci oameni celebri ai culturii franceze, dar și ai culturii universale, între care nu puțini sunt reprezentanți de marcă ai românității.
„Perechi de îndrăgostiți plimbându-se printr-un cimitir. Cea mai grăitoare sfidare a morții. Sărutul într-un astfel de loc este pecetluirea unei alteveșnicii, a celei invocate cu ardoare de Faust: oprește-te, clipă minunată !... Se spune că pe fiecare piatră de mormânt este scrisă istoria întregii omeniri.” (Ioan Grigorescu, Rădăcini adânci, vineri 23 aprilie la miezul nopții la TVR 3)
Istoria cimitirului Père Lachaise incepe cu două veacuri în urmă, în vremea împăratului Napoleon Bonaparte. Este cel mai mare cimitir al Parisului, măsurând peste 44 de hectare, și totodată cel mai vizitat din lume, primind anual peste 3,5 milioane de turiști și de curioși. Paradoxal este că la începuturile existenței sale, cimitirul nu a fost foarte popular, fiind departe de oraș, și lucrurile au început să se schimbe abia după reînhumarea în acest loc, cu mare fast, a două mari personalități ale literaturii franceze, Molière și La Fontaine, în 1804, și ulterior în 1817 – a eroilor unei magnifice povești de dragoste a Evului Mediu, Abélard și Héloïse .
„Un impresionant monument închinat celor plecați în lumea umbrelor a înălțat sculptorul Paul-Albert Bartholomé în cimitirul cel mai vast, mai scump și mai elegant din Paris”, notează Ioan Grigorescu, pornind de la acest punct de reper într-o călătorie printre „morți iluștri inventariați cu grijă”, tot atâtea pagini ale civilizației franceze și universale: Rossini, La Fontaine, Molière, Balzac, Chopin, Oscar Wilde, Yves Montand – fiecare dintre ei evocat cu respect și admirație, printr-o frază, o evocare, un moment semnificativ.
Totuși, călăuza noastră caută ceva anume. Caută nume românești ilustre în galeria personalităților lumii.
„Dar eu îi caut pe ai mei (...) cei dintr-a căror dăruire am făcut rădăcini adânci în pământul Franței ”.
La mormântul lui George Enescu, o pereche de tineri depune un buchet de flori proaspete. Alături de marele compozitor își doarme somnul de veci soția sa, Maria Rosetti – Tescani. Ceva mai departe, capela funerară a familiei Ghica, prilej de a evoca principesa Alexandrina Ghica, cu un citat din Trecute vieți de doamne și domnițe, un alt proiect de suflet al domnului Grigorescu. O altă capelă a unei familii aristocrate române, a prinților Bibescu, găzduiește mormântul Annei Brâncoveanu, contesă de Noailles, ilustră scriitoare.
Călătoria printre morți surprinde emoția vieții în moduri neprevăzute: pe piatra tombală a cântăreței Edith Piaf, cineva a schițat cu stângăcie o inimă din pietricele, în jurul unui bilețel scris de mână. Alături de Sarah Bernhard, o regăsim pe Elvire Popesco, cea care nu a părăsit scena până aproape de sfârșitul îndelungatei sale vieți de 98 de ani, și pe care Ioan Grigorescu o evocă prin amintiri personale. Ne conduce mai apori să descoperim Zidul Comunarzilor și monumentul dedicat ultimilor apărători ai Comunei din Paris, monumentele dedicate morților spanioli în războiul civil, dar și celor ce și-au sfârșit prea timpuriu viața în lagărele naziste, nu fără a deplânge cu acest prilej absența unui monument dedicat memoriei victimelor gulag-ului stalinist.
Călătoria va continua în cealaltă extremitate a orașului, pentru a regăsi în cimitirul Montoparnasse mormintele altor patru români celebri care au contribuit la gloria Franței: Brâncuși, Cioran, Tristan Tzara și Eugen Ionesco. În evocarea acestuia din urmă, Grigorescu ne oferă imagini de arhivă ale confesiunii lui, ulterioare revoluției din 1989 : „mulțumesc Cerului că m-a ținut în viață să văd ziua aceasta.”
Cristina Oancea
