loader
Foto

„Spectacolul Lumii" - o călătorie în timp

Spectacolul Lumii, văzut sau revăzut în 2021, echivalează cu o călătorie în timp. Reîncepem întâlnirile din 21 ianuarie, ora 23.00, la TVR3, în fiecare joi și vineri.

 

În urmă cu mulți ani, regretata regizoare Malvina Urșianu m-a învățat că niciun autor nu face un film despre un subiect. Face un film despre sine, pornind de la un subiect.

Mi-am amintit de cuvintele ei de multe ori, privind Spectacolul Lumii văzut de Ioan Grigorescu, ori de câte ori am realizat că în fața mea, pe micul – foarte micul – ecran  de vizionare din Arhiva Televiziunii Române nu se derulează un film de călătorie, ci mai curând un jurnal personal de gânduri și impresii ale unui om de cultură, așa cum se înlănțuie ele, provocate, iscodite am putea spune, de lucrurile și oamenii peste care dai în călătorii...

Însuși demersul realizării acestui serial e singular. Un domn în vârstă, cu șapte decenii de viață în urmă și o carieră de scriitor, scenarist, om de televiziune și ambasador, alege disconfortul de a călători însoțit de aparatul său de filmat pentru a le putea dărui concetățenilor săi - și posterității, adică nouă, celor ce vedem aceste filme la mulți ani după sfârșitul vieții lui - o imagine a lumii la cumpăna dintre milenii, așa cum el o privea și o înțelegea.

(w882) Paris

Spectacolul Lumii, văzut sau revăzut în 2021, echivalează cu o călătorie în timp, pentru că în aceste două decenii lumea noastră s-a schimbat în moduri pe care nimic nu le prevestea.

Începând din 21 ianuarie, ne vom da din nou întâlnire joi și vineri seara la Spectacolul Lumii, la TVR 3, pentru a-l urma pe Ioan Grigorescu în explorarea timpului, din evul miturilor hinduse până pe malul Senei, de la castelele medievale la intrarea României în NATO.

La Paris, la Praga, în Indonezia sau în California, gândul domnului Grigorescu se întoarce mereu către țara sa, pentru că – așa cum el însuși a declarat – întotdeauna biletul pe care și l-a luat a fost dus-întors. În centrul atenției sale se află amprenta românilor, fie că ne gândim la Brâncuși, fie că ne gândim la ostașii fără nume care au eliberat o localitate cehească. În centrul preocupărilor sale se află posibila lecție pe care țara lui mult iubită o poate învăța de la artizanii indonezieni sau de la modelul socio-economic suedez. Cred că, una peste alta, acestea sunt exact lucrurile care definesc un patriot.

Vă invităm așadar să ne urmați în noi călătorii, să vedeți sau să revedeți locuri frumoase și să le ascultați istoriile, mai mult sau mai puțin cunoscute, dar pline de învățăminte, povestite de un neîntrecut povestitor.

(w882) Indonezia

***

Articol al echipei emisiunii Spectacolul Lumii.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Drama „Marocco/Mikado” (2021), în 4 aprilie, la TVR Cultural: Într-un șir de întâmplări în care toți au avut intenții bune, dar totul se sfârșește cu moarte, cine e vinovatul?

Dramele „Femei obișnuite” (2019), „Marocco/Mikado” (2021) și „Pather Panchali” (1955) sunt propunerile TVR Cultural pentru telespectatori, în ...

Sezonul 14 al „Anchetelor comisarului Antonescu” continuă seria ediţiilor ce reconstituie cazuri de omor

Fără păcăleală! Colonelul în retragere Dan Antonescu revine la TVR 1 pe 1 aprilie, cu noi cazuri rezolvate de infracţiuni grave. Ediţiile noului ...

Coregrafa Vava Ștefănescu, la „Mic dejun cu un campion”: Dansul este un principiu al vieții (ediție din 2022) | VIDEO

În ultima săptămână din luna martie, TVR Cultural le propune telespectatorilor să urmărească, la „Mic dejun cu un campion”, dialogurile Danielei ...