„84 de ani au trecut de la acea duminică neagră. Timpul poate estompa amintirile, poate îmblânzi percepția asupra trecutului, dar păstrarea vie a amintirii acestui eveniment istoric reprezintă o responsabilitate a noastră, a tuturor. Rememorarea reprezintă o expresie a compasiunii și a respectului, dar și o datorie civică firească, prin care putem preveni repetarea unor astfel de tragedii”, notează Institutul Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”. Peste 13.000 de evrei și-au pierdut viața în Pogromul de la Iași, din iunie 1941, doar pentru că au fost considerați „altfel”.
„Curând, dacă Domnul mă va îngădui, voi face de două ori vârsta la care tatălui meu i-a fost curmat, în modul cel mai mișelesc și ticălos, firul vieții. Mă apropii și eu de borna finală a unei lungi și sinuoase călătorii pe drumurile acestui Pământ. (...)
În clipele de răgaz, dar mai cu seamă în blestematele nopți de veghe, rămân cu ochii deschiși privind fără nici o țintă, până simt cum mă ard ace de foc. Atunci, îmi scrutez trecutul și retrăiesc la modul cel mai intens și palpabil întâmplări din anii îndepărtați ai copilăriei și adolescenței mele, care mi s-au fixat în memorie ca pe o peliculă de celuloid. (...)
Nu pot să nu văd aievea cum tatăl meu, doborât de grindina de gloanțe, însângerat și scrâșnind de durere, m-a îmbrâncit și mi-a răcnit: «Fugi! Nu uita!».
Iar eu, fără să apuc să-i mai spun vreun cuvânt de rămas-bun sau adio, am luat-o la goană, cu sute și mii de nefericiți, înfruntând plumbii care ne schilodeau ori ne secerau. În alte secvențe, care se succedă cu încetinitorul, revăd chipuri fantomatice ale multora dintre aceia care au căzut în curtea chesturii, care au sângerat și au murit în sala cinematografului Sidoli ori au sfârșit în chinurile iadului din trenurile morții.
Multă vreme m-am străduit să nu mă apropii nici cu gândul de imaginile acestea de coșmar, care mi-au marcat viața. (...)
Dintre cei care au fost sortiți trenurilor morții, astăzi mai trăim în România doar șapte. (...) Șapte suflete de evrei, mai puțin decât un minian, atât cât este necesar, după canoanele iudaice, pentru oficierea unei slujbe. Vocile lor sunt tot mai puține și mai slabe, stingându-se una câte una în tăcerea veșniciei. (...)
Cineva a spus, cu câtă dreptate, că uitarea celor asasinați în Shoah înseamnă a doua lor moarte. Iar martirii nu trebuie să moară. Prietenul meu are dreptate când spune că despre Pogrom, despre trenurile morții, despre Shoah îndeobște s-a scris mult, s-a scris enorm. Dar niciodată, oricât se va scrie, nu va fi destul. În nici o limbă de pe Terra nu există cuvinte care să poată exprima fidel și exact dimensiunile reale ale Shoahului în care au fost nimicite atâtea milioane de oameni”, nota, în 2022, Leonard Zăicescu, în cartea sa de memorii, „Cu trenul expres spre moarte”.
Între 13.266 și 14.850 de evrei au fost uciși în Pogromul de la Iași, iar circa 6.000 de oameni au murit în trenurile morții, potrivit datelor consemnate în „Raportul Final”, publicat de Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România.
Timeline de pe site-ul iași1941.com, despre Pogromul de la Iași, realizat de Institutul „Wiesel” în colaborare cu Primăria Iași
Institutul „Elie Wiesel”: Păstrarea vie a amintirii Pogromului de la Iași reprezintă o responsabilitate a noastră, a tuturor
„«Am mai întors o dată capul și am privit în ceața lacrimilor spre mama, pe care n-am avut răgazul să o îmbrățișez. Am văzut-o cum își frânge mâinile, cum a întors capul spre cei pe care i-am lăsat acasă, spre frații mei mai mici, apoi cum ar fi vrut să o pornească spre noi și a făcut chiar un pas» - Leonard Zăicescu.
«Îmi amintesc destul de bine, deși atunci când s-a întâmplat nenorocirea aveam 5 ani, că în dimineața zilei de 29 iunie 1941, gardianul Bocancea, după ce a bătut cu putere în ușă, i s-a deschis și a intrat în casa noastră cu revolvelul în mână.[…] Tata a fost ridicat și dus de Bocancea. Și de atunci, nu l-am mai văzut niciodată» - Dorel Pulver.
Declarația lui Dorel Pulver, dată la Poliție în anul 1944. Sursa: INSHREW
Sunt amintirile unei dimineți de vară, 29 iunie 1941. O duminică neagră, în care frica, teroarea și sângele vărsat pe străzile Iașiului făceau aerul irespirabil.
Sunt amintirile unor copii (la momentul respectiv): Leonard (14 ani) și Dorel (5 ani) care, în acea duminică, și-au văzut pentru ultima oară tații.
O dimineață de vară, duminică, în care familii s-au destrămat și viețile a mii de oameni au luat brusc un alt curs, doar pentru că au fost considerați altfel.
84 de ani au trecut de la acea duminică neagră. Timpul poate estompa amintirile, poate îmblânzi percepția asupra trecutului, dar păstrarea vie a amintirii acestui eveniment istoric reprezintă o responsabilitate a noastră, a tuturor. Rememorarea reprezintă o expresie a compasiunii și a respectului, dar și o datorie civică firească prin care putem preveni repetarea unor astfel de tragedii.
În primele pagini ale jurnalului despre Pogromul de la Iași, Leonard Zăicescu nota: «Nu mor cu adevărat decât cei care sunt uitați»”, notează Institutul Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, la comemorarea a 84 de ani de la Pogromul de la Iași.
Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor al Pogromului de la Iași, s-a stins din viață în mai 2025. O decizie CEDO istorică, obținută prin demersul său
În primăvara acestui an, și Leonard Zăicescu (98 ani), supraviețuitor al Pogromului de la Iași, s-a stins din viață. Alături de Ana Fălticineanu, o altă supraviețuitoare a deportărilor din Bucovina, a reușit o victorie extrem de importantă pentru memoria victimelor Holocaustului din România: a obținut la Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca justiția românească să nu mai reabiliteze criminalii de război, la capătul unui proces deschis în anul 2016.
Cazul judecat de CEDO a pornit de la achitarea, la finele anilor 1990, a doi criminali de război, lt. col. Radu Dinulescu, șeful Secției a II-a a Marelui Stat-Major Român, și col. Gheorghe Petrescu, aflat sub comanda lui Radu Dinulescu. Cei doi au fost condamnați în anii '50, pentru organizarea și executarea Pogromului de la Iași și a deportărilor din Basarabia și Bucovina.
În decizia pronunțată în primăvara lui 2024, Curtea a reținut că autoritățile române nu au avut dovezi pertinente pentru reabilitarea celor doi ofițeri implicați în Holocaust, că aceste achitări au fost „excesive” și că nu erau necesare într-o societate democratică.
Mai mult, CEDO a mai arătat și că, prin deciziile de achitare, statul român a încercat să plaseze vina doar asupra naziștilor, încercând să se prevaleze de propria vină pentru crimele săvârșite de autoritățile române împotriva propriilor cetățeni evrei.
În mai 2025, Parchetul General a înaintat către Înalta Curte de Casație și Justiție două cereri de recurs în interesul legii, prin care să anuleze achitările celor doi criminali de război. Prima cerere a fost respinsă ca inadmisibilă de ÎCCJ în 23 iunie. Vom reveni asupra acestui subiect într-un text distinct.
Citiți și: EXCLUSIV. Dreptate pentru Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Holocaustului, la 98 de ani. Parchetul General atacă în instanță deciziile de achitare ale criminalilor de război, pentru care România a fost condamnată la CEDO
Sursă foto principală: 29 iunie 1941, strada I. C. Brătianu, Iași: un grup de evrei era arestat de soldați români în dreptul imobilului cu nr. 157, credit: USHMM/SRI/CNSAS via INSHREW