Scriitoarea Ioana Pârvulescu, care a tradus în limba română „Sărbătoarea neînsemnătății”, ultimul roman al lui Milan Kundera, a povestit, în cadrul Jurnalului Cultural, despre interacțiunile ei cu scriitorul de origine cehă. Ioana Pârvulescu a apreciat că Milan Kundera „a dat literaturii un sunet fundamental”.
„Scriitorii nu mor niciodată deplin, le auzim vocea prin intermediul ochilor și - asta n-o spun eu - în același timp, ei ne vorbesc în continuare despre noi. Kundera - pentru generația mea - pentru optzeciști - să spunem, a reprezentat o etapă de bildungsroman, o etapă a romanului de formare. Numele lui era pronunțat destul de des la cenaclurile pe care le frecventam, deși pe vremea aceea era interzis, pentru că el era născut în Cehoslovacia și în 1975 a plecat la Paris. Toți scriitorii estici care plecau erau automat interziși din toate țările estice.
Prima mea întâlnire cu Milan Kundera e legată de o carte pe care am adus-o cu mine, pentru că mi-am procurat-o după ce am citit-o împrumutată - este „La vie est ailleurs” („Viața e în altă parte”) și am descoperit-o pe la 20 și puțin de ani și a avut un ton cu totul deosebit. M-a izbit tonul acesta - este exact ce are Kundera, el spune lucruri la care nu te-ai gândi singur, dar le spune într-o formă ușor de înțeles. Cred că asta este una dintre calitățile lui. Cealaltă este partea compozițională - este fiul unui pianist și își compune cărțile ca pe niște simfonii, se simte lucrul acesta, are laitmotive, repetiții, tehnici de compoziție, pe care uneori traducătorii le distrug”, a explicat Ioana Pârvulescu, la Jurnalul Cultural.
Scriitoarea a povestit și cum a fost lucrul la ultimul roman al lui Kundera: „Când a fost să-i traduc „Sărbătoarea neînsemnătății” a fost pentru mine destul de provocator, știam că este foarte dificil, se supără dacă îi schimbi și o virgulă - are, în „Testamente trădate” sau în altă carte de eseuri, mult despre traducătorii care l-au masacrat și nu voiam să fac acest lucru, m-am străduit să îl traduc așa cum și-ar fi dorit.
Era ultima lui carte. Mi-am dorit (să o traduc. n.r.), mi se pare că e o carte care adună laolaltă toate temele lui Milan Kundera. I-am făcut o prezentare pe coperta a patra care i-a plăcut, lucru care m-a flatat foarte tare, și am să citez doar finalul: «Nu pare un roman scris doar ca să-i măgulească pe contemporanii noștri, pare scris să te pună pe gânduri amuzându-te, ceea ce oricum ar trebui să ne măgulească».
Și are ceva de Ionesco aici - vă rog să îmi permiteți să citesc cuvintele pe care Milan Kundera le-a adresat cititorilor români, cu ocazia lansării cărții, în 2014: «Ce bucurie că ultima mea carte, „Sărbătoarea neînsemnătății”, apare acum în țara scriitorilor mei iubiți. A lui Ionesco, a lui Cioran, în țara în care încă se mai știe ce este umorul. Mă gândesc la voi , dragi prieteni, al vostru, Milan Kundera.»”
Despre moștenirea sa culturală, Ioana Pârvulescu a apreciat: „Este ca la marii pictori, care te învață să pictezi: a lăsat ideea că a scrie este o artă, nu este să arunci vopsea pe pânză, este o artă care trebuie stăpânită, învățată, că viața este un amestec de greutate și haz, la el este „ușurătatea ființei” sau „sărbătoarea neînsemnătății”, dar, în același timp, și o contraparte dificilă, și că merită să scrii doar atunci când chiar ai ceva de spus și te simți în stare să spui cum trebuie”.
El a împins literatura mai departe, el nu a scris ca alții, nu a imitat, nu a fost un epigon, a dat un sunet fundamental literaturii. Sunt câțiva scriitori - îi numeri pe degete pe cei care au făcut acest lucru. Este unul din marii scriitori. Nu este obligatoriu să ne placă temele lui, deși el are o implicare totală asupra lumii”.
Scriitorul Milan Kundera a murit marți, vestea decesului său fiind anunțată miercuri, de editura Gallimard, care i-a publicat cărțile, potrivit Reuters. Citiți mai multe despre opera lui Kundera aici.
