loader
Foto

Galerie foto

TVR 3 vă aşteaptă cu programe de suflet

Din Vinerea Mare, până în a doua zi de Paşte - sărbătorim cu tradiţii, credinţă, folclor şi spectacole alese

 

Din Vinerea Mare, la TVR 3 ne pregătim spiritual pentru Sărbătoarea Paştelui urmărind pe parcursul a trei zile, de la ora 13.00, învăţăturile unor înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din nordul, centrul şi sudul ţării, în ediţiile speciale Spirit şi credinţă.

Vineri, îl vom asculta pe IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Sălajului şi Maramureşului , sâmbătă, pe IPS Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei şi Arhiepiscopul Craiovei, iar în Duminica Paştelui, invitat va fi P.S. Andrei, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei.

În Vinerea Patimilor, de la 20.15, la Cap de afiş este programată capodopera lirică „Requiem Parastas" de Marţian Negrea - spectacol susţinut pe scena Operei Nationale Române din Cluj. Compozitorul român a lucrat la această partitură timp de aproape douazeci de ani, inspirându-se din cântările funebre româneşti, în special Molitfelnicul tipărit la Sibiu în 1874.

Sâmbătă, aşteptăm Învierea Domnului urmărind de la ora 23.00 emisiunea Remix

cu concertul de jazz susţinut de Ramona Horvath în Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă, iar de la ora 24.00 emisiunea Cântec şi poveste cu pricesne şi tradiţii.

Duminică, în prima zi de Paşti, de la ora 10.00, la TVR 3 E sărbătoare şi răsună muzica  - în spectacolul adus de Alex Calancea band, Fraţii Advahov şi invitaţii lor: Andra, Delia, Nicolae Furdui Iancu, Zinaida Julea, Fuego, Mihai Ciobanu, Natalia Barbu, Guz, Adrian Ursu, Irina Remeş, Igor Cuciuc, Ansamblul Plăieşii şi Andrei Porumbin. De la ora 11.55 suntem invitaţi să petrecem Paştele în Bucovina – la masa de Paşte, iar de la ora 14.00 avem Sărbătoare la zi mare - o ediţie specială cu câţiva dintre cei mai mari interpreţi populari prezenţi pe scena Festivalului Maria Tănase: Petrică Mâţu Stoian, Constantin Enceanu, Laura Lavric, Ionuţ Fulea, Vasilică Dinu, Veta Biriş.

Tot duminică, de la ora 17.00 vă invităm la Întrecerea vedetelor în probe inedite de Paşte, iar de la 19.00, la Cântec şi poveste, intrăm în lumea satului transilvănean alături de cele mai importante nume ale folclorului din zonă prezente pe scena Festivalului – Cântecului Popular Românesc „Lucreţia Ciobanu”. Spectacolul desfăşurat la Cisnadie, judeţul Sibiu, a fost prezentat de Iuliana Tudor.

Seara, de la ora 20.00, petrecem Paştele urmărind un regal teatral oferit de mari actori români – în spectacolul înregistrat în 1982: Arhipelagul Lenoir de Armand Salacrou. Din distribuţie fac parte: Ion Marinescu, Ileana Predescu, Adela Mărculescu, Ştefan Tapalagă, Simona Bondoc, Matei Gheorghiu, Constantin Dinulescu, Adina Popescu, Eugen Cristea,  Şerban Celea, Gelu Niţu, George Ulmeni.

De la ora 23.00, la Remix urmăriţi concertul etno-rock susţinut în 2017 de grupul de notorietate internaţională Dirty Shirt, originar din oraşul maramureşean Seini.

Luni, 9 aprilie, de la ora 14.00 TVR 3 vă invită Acasă de Paşti - la Muzeul Satului Bănăţean, alături de interpreţi de prim rang ai cântecului popular din Banat şi Ardeal: Andreea Voica, Mihaela Petrovici, Dumitru Teleagă, Ciprian Roman, Cornelia Căprariu.

De la ora 15.30, petrecem alături de olteni urmărind surpriza pregătită de Ansamblul Folcloric „Maria Tanase” din Craiova.  Este vorba despre spectacolul în premieră: „N-auzirăţi de-un oltean?” – cu Mariana Ionescu Căpitănescu, Niculina Stoican, Petrică Mâţu Stoian, Constantin Enceanu, Marius Măgureanu, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Aneta Şişu, Manuela Motocu şi mulţi alţii.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Contractul de asigurare și contractul de întreținere

Luni, 29 aprilie, de la ora 21:00, TVR Internațional transmite o nouă ediție ”Avocatul dumneavoastră”.

Cine va tăia Nodul Gordian? Alianțe și conflicte în Orientul Mijlociu, o dezbatere în emisiunea „Omul și Timpul”

La TVR Cultural, Rafael Udriște ne așteaptă duminică, 28 aprilie, de la ora 17:00, la o nouă ediţie „Omul şi timpul”. Alături de invitatul său, ...

România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical | VIDEO

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...