Este unul dintre filmele preferate ale lui Martin Scorsese. Tema conflictului dintre artă şi viaţă personală este explorată în filmul englez „Pantofiorii roşii”. Tânăra balerină Victoria Page e obligată să aleagă între carieră şi dragostea ei pentru compozitorul Julian Craster. Am urmărit povestea la „Telecinemateca”, marţi, 5 martie, ora 21.00.
Două premii Oscar – pentru scenografie şi muzică; nominalizare la premiul Oscar 1949 pentru cel mai bun film, precum şi premiul Globul de Aur pentru cea mai bună coloană sonoră recomandă din plin filmul de marţi seară de la „Telecinemateca”. Este vorba despre „Pantofiorii roşii (THE RED SHOES – Regatul Unit, 1948)”, cu: Moira Shearer, Marius Goring, Anton Walbrook, având regia semnată de Michael Powell & Emeric Pressburger. Drama ne-o aduce în prim plan pe tânăra balerină Victoria Page, care îl impresionează cu talentul ei pe faimosul impresar fără scrupule Boris Lermontov. Acesta îi încredinţează rolul principal din baletul „Pantofiorii roşii”, adaptarea coregrafică a basmului lui Andersen. Dar Lermontov îi pune fetei la încercare devotamentul faţă de balet, obligând-o să aleagă între carieră şi dragostea ei pentru compozitorul Julian Craster. Întreaga poveste a fost la „Telecinemateca”, marţi, 5 martie, ora 21.00, la TVR 1.
„Pantofiorii roşii” este unul dintre filmele preferate ale regizorului Martin Scorsese, care deține o mare colecție de suveniruri legate de acesta: o pereche de pantofiori roșii semnați de Moira Shearer, o copie a scenariului semnată de regizorii Michael Powell și Emeric Pressburger, un set original de storyboard-uri (cadou primit de la bateristul Charlie Watts, de la Rolling Stones) și mai multe postere ale filmului din întreaga lume.
Producţia „Pantofiorii roşii” - THE RED SHOES” este renumită pentru că prezintă o secvență de balet de 17 minute (a unui balet intitulat Baletul pantofilor roșii) ca piesă centrală. Secvența folosește o varietate de tehnici cinematografice pentru a oferi o „legătură clară, evidentă” cu basmul semnat de Hans Christian Andersen, pe care se bazează (și baletul din film), precum și cu luptele personale pe care le are de dus protagonista, Victoria Page, care dansează rolul principal. Specialista în domeniul cinematografiei Adrienne McLean notează că baletul nu numai că dublează propria poveste a Victoriei, dar prefigurează și dragostea ei pentru Julian, compozitorul și dirijorul orchestrei de balet, precum și gelozia disprețuitoare a lui Lermontov, directorul acestuia.
De-a lungul baletului, metaforele vizuale și referințele fantastice la propria viață a Victoriei prind viață pe ecran, incluzând o porțiune în care protagonista dansează cu un ziar ce pluteşte, care alternează ca formă între simpla hârtie și forma umană a personajului interpretat de Robert Helpmann; această secvenţă ne aduce în minte ziarul suflat de vânt pe care Victoria a călcat în noaptea când a descoperit că a dobândit rolul principal în balet.
Spre deosebire de baletul de teatru filmat convențional, secvența de balet din „Pantofiorii roşii” nu este o singură fotografie continuă, statică, ci folosește o varietate de tehnici de editare, prim-planuri și efecte speciale.
„Arta versus viață”
O temă centrală în filmul „Pantofiorii roşii” este conflictul trăit de un artist care trebuie să aleagă între arta sa și viața personală. Comentând această temă, regizorul Michael Powell însuși a declarat că filmul este „despre moartea pentru artă, că arta este acel ceva pentru care merită să mori.” Am reflectat asupra acestei idei urmărind filmul „Pantofiorii roşii” la TVR 1, marţi, sub genericul „Telecinemateca”.
