La „România în lume”, întâlnim doi artiști pentru care drumul profesional a trecut dincolo de granițele țării, dar fără ca legătura cu România să se piardă: Rodica Vică, una dintre vocile apreciate ale scenei lirice internaționale, și Vlad Basarab, artist vizual preocupat de memorie, identitate și rădăcini.
Cu Rodica Vica vorbim despre muzică, despre parcursul său artistic și despre drumul care a purtat-o din România pe importante scene internaționale.

Dincolo de scenă, descoperim omul, întâlnirile care i-au influențat destinul și locul pe care România îl păstrează în povestea sa.
Vlad Basarab este artist vizual, ceramist și sculptor.
Plecat în Statele Unite pentru studii, artistul și-a construit acolo o parte importantă din parcursul său, pentru ca mai târziu să revină în România și să transforme memoria, identitatea și trecutul în teme ale creației sale.

Drumul său artistic l-a purtat de mai multe ori în China, o țară care l-a atras prin tradiția și cultura ceramicii. A ajuns de șapte ori la Jingdezhen, unul dintre marile centre ale ceramicii din lume, unde a lucrat, a cercetat și și-a prezentat creațiile.
Două conversații despre ceea ce înseamnă să-ți construiești un drum în lume și, în același timp, să nu uiți de unde ai plecat.
Vă invităm să urmăriți în premieră această ediție a emisiunii „România în lume” difuzată de TVR Internațional joi, 8 octombrie, de la ora 20:00 și în reluare vineri, 9 octombrie, de la orele 04:00 și 12:00.
***
Moderator: Maria Coman
Realizator şi producător: Liliana Văduva
Sursa foto: Arhiva emisiunii „România în lume”/ Liliana Văduva










































