loader
Foto

"Regatul Sălbatic": Despre pasiuni

RECOMANDARI  TVR3 

Dedicăm ediția din 27 noiembrie pasiunilor. Emisiunea se difuzează de la ora 20:00, la TVR 3 și online pe TVR+.

 

Regatul sălbatic

Credem cu tărie că pentru a face lucruri bune, frumoase și care să dăinuie, dincolo de resurse de tot felul este necesară implicarea.

Iar implicarea presupune dedicare la rădăcina căreia se află fermentul pasiunii.

Pasiunea este cea care în mod primordial conduce spre performanță în orice domeniu. Și să știți că și pentru o bună rânduială a mediului sălbatic sunt necesare toate cele menționate deja, cu pasiunea pe primul loc.

Descoperim, nu de puține ori, că există ceva și dincolo de pasiune. Cel puțin așa am înțeles de la invitații noștrii Adi Popescu, Alisa Staneci și Costel Crețu.

Dacă elementele artistice ale Alisei Staneci din Piatra Şoimului, judeţul Neamţ, adaugă strălucire unor obiecte care, nefiind în sine trofee medaliabile, devin obiecte de artă ce întorc cu admiraţie privirile neofiţilor spre vânătoare şi vânători.

(w882) Alisa

Particularităţile practice ale cuţitelor realizate de Adi Popescu într-un atelier - am spune mai degrabă invizibil din mijlocul Bucureştiului - sunt şi ele de nepreţuit.

(w882) regatul sa

Iar ceea ce transcende pasiunea despre care vorbeam, mai sus, aflăm de la Costel Creţu, mândru vânător din Holda, judeţul Suceava, de pe valea Bârnarului. Se pare că e vorba în mod esențial despre cei şapte ani din casa părintească... sau ABC-ul devenirii de om harnic, primitor şi gospodar, vânător priceput pe deasupra. O discuţie despre generaţii, trecut, viitor şi speranţe.

(w882) regatul sa

Fiecare invitat al "Regatului Sălbatic" de sâmbăta aceasta, prin mărturia proprie, vine să consolideze certitudinea că vânătoarea este o pasiune care e întreţinută de ştiinţa de a păstra echilibrul în natură. Iar cei care o practică cu pasiune sunt conştienţi că de aceasta depind atât bunăstarea unor comunităţi cât şi dezvoltarea unor meşteşuguri, ocupaţii şi chiar ramuri artistice, care altfel nu ar avea cum să îmbogăţească patrimoniul material şi imaterial al tradiţiilor româneşti. Îndemnul nostru este să căutaţi înţelegerea profundă a acestei bogăţii şi să ajutaţi ca ea să nu dispară.

***

Edițiile emisiunii sunt disponibile online pe TVR+.

Producător: Mihai Ovidiu Enea

 

Logo

 
Ce se întâmplă cu corpul nostru după 50 de ani? | VIDEO

După 50 de ani, începem să simțim mai acut trecerea timpului. Apar durerile articulare, scade forța musculară, iar mobilitatea nu mai este ...

Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Reforma administrativ-teritorială și impactul asupra minorităților naționale, în dezbatere la „Info Etnic”

Cum poate fi realizată o reformă administrativ-teritorială care să respecte diversitatea etnică și identitatea comunităților istorice? ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...