loader
Foto

Duminică seară, ne relaxăm la „Popasuri muzicale cu Junii Sibiului”, pe TVR 1

RECOMANDARI

La aniversarea celor 80 de ani de existenţă a Junilor, Televiziunea Română difuzează o serie de recitaluri muzical coregrafice ale acestora şi ale colaboratorilor lor. Pe 16 martie, îl sărbătorim pe Ilie Medrea, la 50 de ani de viaţă şi peste 30 de scenă. Iuliana Tudor ne aşteaptă de la ora 21.00, la TVR 1.

 

Iuliana Tudor

Vocea caldă a lui Ilie Medrea a cucerit publicul, artistul impresionând, de asemenea, prin păstrarea portului popular, cântecul de joc şi voie bună şi iubirea pentru muzica populară românească. Prima ediţie a seriei de concerte menite să celebreze activitatea ansamblului Junii Sibiului și pe artiștii angajați și colaboratori apropiaţi ai acestuia îi este dedicată. La împlinirea a 50 de ani de viaţă şi peste 30 de ani de carieră artistică, Ilie Medrea se bucură de prieteni şi colegi de scenă, mari vedete ale folclorului românesc.

Născut în judeţul Alba, Ilie Medrea a debutat la festivalul Maria Tănase, iar de atunci a fost laureat cu numeroase premii şi distincţii. În perioada 1997-2000, a fost angajat al Ansamblului Profesionist Junii Sibiului. Artistul se mândreşte cu albume ce conţin piese din zona pe care o reprezintă, printre care se numără „Vino, mândro, vino!” sau „Când eram fecior acasă”, materiale discografice primite cu multă căldură de public.

Desi se dedică şi profesiei de avocat, Ilie Medrea nu lasă cântecul popular să iasă din viaţa sa. Iar pe 16 martie, de la ora 21.00, îl vedem alături de Junii Sibiului şi de alţi artişti îndrăgiţi de public, inclusiv de fiica sa, Giulia, o surpriză emoţionantă pentru sărbătorit.

(w882) Ilie si Gi

„De câteva luni, Junii Sibiului împreună cu Silvia Macrea, în colaborare cu Televiziunea Română, pregătesc o emisiune realizată și moderată de Iuliana Tudor, emisiune in care au ales să marcheze 50 de ani de viață a lui Ilie Medrea și peste 30 de ani de activitate, în materie de folclor. Este mult, este puțin, nici nu știu... știu că este mare lucru faptul că mi-au fost colegii aproape și cele mai dragi persoane! M-a uimit venirea Giuliei de la mii de kilometri și mi-a generat o stare emoțională cum nu s-a mai întâmplat până acum... doar emisinea va reda ceea ce am simțit, dincolo de vorbe”, declară emoţionat Ilie Medrea.

Iuliana Tudor ne invită, aşadar, să ne bucurăm de cântecul şi dansul nostru popular, la „Popasuri muzicale cu Junii Sibiului”, duminică seară, la TVR 1.

 

foto: FaceBook Ilie Medrea Artist

Logo

 
Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

O nouă ediție Remix cu Time to Rock / Istorii muzicale la editura CDPL / Costi Cămărășan și Compact – 50 de ani

Prima rubrică împrumută genericul emisiunii „Time to Rock”, preluată de la TVR Timișoara de TVR 3 în fiecare sâmbătă, de la ora 22.30. Cu ...

România în lume

De la muzică și educație la diplomație culturală și proiecte internaționale, două întâlniri despre inițiativă și deschiderea către lume.

Povestea din ochii lor

România, exemplu european în evidența câinilor cu stăpân. Despre responsabilitate, violență și iubirea față de animale, la „Povestea din ochii ...

Emisiunea “Investiţi în România!”, premiată de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti

Pentru longevitate, profesionalism şi consecvenţă în promovarea oportunităţilor oferite de mediul de afaceri românesc, emisiunea „Investiţi în ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

Planurile economice pentru 2027: Promisiuni privind înghețarea taxelor, indexarea pensiilor și noi controale ale Fiscului

Pregătirea bugetului de stat pentru anul 2027 aduce în prim-plan atât mesaje de liniștire adresate populației și mediului de afaceri, cât și ...

România – SUA, meci important pentru „Stejari” în World Rugby Nations Cup. Sâmbătă, la TVR

După înfrângerea în fața reprezentativei din Tonga, naționala de rugby a României are nevoie de un rezultat bun în confruntarea cu Statele Unite ...