loader
Foto

Galerie foto

Dana Rogoz, întoarcere în timp până la epoca Minisong şi prima apariţie la TVR

RECOMANDARI  TVR2 

Luni, 23 decembrie, de la ora 21:00, în „Reţeaua de Idoli” este invitată o actriţă, regizoare și prezentatoare TV pe care o cunoaşte multă lume. Motivul este acela că reflectorul a fost pus pe ea încă de la vârstă fragedă, 3 ani. Învitata realizatoarei Irina Păcurariu este Dana Rogoz.

 

Despre Dana Rogoz se ştie că este actriţă şi una dintre cele mai active persoane publice din mediul online, care vorbește deschis pe rețelele de socializare despre alegerile şi pasiunile ei, dar şi despre viaţa de familie, alături de cei doi copii, Lia și Vlad.

(w882) TVR

La vârsta de trei ani, Dana Rogoz devenea cel mai mic membru al grupul Minisong, sub conducerea lui Ioan Luchian Mihalea. A urmat un an la Teatrul Evreiesc de Stat, unde cânta și unde a descoperit-o Cristi Rotaru, cel care a adus-o la TVR. Actrița a debutat la vârsta de numai patru ani, când făcea primul ei turneu, și când avea să înceapă să joace la TVR.

La nouă ani juca rolul Abramburicăi în serialul TV Abracadabra difuzat. În anul 2003 a interpretat rolul Ioanei în filmul „Dulcea saună a morții”, în regia lui Andrei Blaier. În perioada 2002-2007 a jucat în mai multe seriale: La Bloc și Fete cu lipici.

(w882) TVR

În anul 2007 a fost membru al juriului la concursul Dansez pentru tine (Bailando por un sueño) din Mexic. În anul 2008 a început să joace rolul lui Ingrid în serialul Îngerasii, difuzat pe canalul „Acasă”. Din anul 2009 joacă în serialul de comedie State de România, în rolul fetei primarului, Andreea Popeanga.Povestea Andreei Popeanga a continuat si in "Mostenirea" in anul 2010.

În prezent joacă în serialul „Groapa” şi filmul „Interior zero”, cel de-al doilea film regizat de Eugen Jebeleanu.

 

Logo

 
Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Reforma administrativ-teritorială și impactul asupra minorităților naționale, în dezbatere la „Info Etnic”

Cum poate fi realizată o reformă administrativ-teritorială care să respecte diversitatea etnică și identitatea comunităților istorice? ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

O nouă ediție Remix cu Time to Rock / Istorii muzicale la editura CDPL / Costi Cămărășan și Compact – 50 de ani

Prima rubrică împrumută genericul emisiunii „Time to Rock”, preluată de la TVR Timișoara de TVR 3 în fiecare sâmbătă, de la ora 22.30. Cu ...