loader
Foto

Galerie foto

Radu Afrim, un regizor original și provocator

RECOMANDARI  TVRI 

Regizorul Radu Afrim este un mare apărător al scrisului contemporan, îndrăgit de publicul tânăr pentru stilul său revizionist colorat, original, nonconformist și provocator care zguduie tradițiile dramatice și este cel care a reușit să aducă „underground-ul” la Teatrul Național din București.

 

Invitatul Irinei Păcurariu la „Rețeau de Idoli” este considerat unul dintre cei mai talentați regizori de teatru din Europa. Spectacolele sale au câștigat zeci de premii și distincții, iar biletele pentru ele se epuizează imediat ce sunt puse în vânzare.

Noncoformist, de peste 20 de ani regizorul Radu Afrim își fascinează publicul cu spectacole în care amestecă teatrul cu muzică, dans, poezie și proiecții video. Este unul dintre cei mai sofisticați regizori de teatru europeni, dar și unul dintre cei mai controversați regizori români. După licența universitară în Litere (1995) și Teatru (2000) la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Radu Afrim a început să regizeze și activitatea sa a fost distinsă, în doi ani consecutivi, cu Marele Premiu al Festivalului Grange de Dorigny din Lausanne, Elveția.

(w882) Radu Afrim

A fost desemnat cel mai bun regizor de trei ori, de UNITER, Uniunea Teatrală din România, pentru „Tihna” după Attila Bartis (compania „Tompa Miklós“, Teatrul Național Târgu-Mureș, 2015), pentru „Joi mega Joy” a lui Katalin Thuroczy, la Teatrul Odeon din București (2007) și pentru „Plastilina”, de Vasili Sigariov, la Teatrul „Toma Caragiu“ Ploiești (2006). În 2008, Radu Afrim a câștigat și „Coup de Coeur de la Presse” (premiu decernat de presă) la Festivalul „Off” de la Avignon, pentru piesa lui „Mansarde à Paris. Les détours de Cioran”, de Matei Vișniec.

(w882) Radu Afrim

„Când se anunță un spectacol semnat de regizorul Radu Afrim biletele se epuizează în câteva minute, indiferent de orașul sau mărimea sălii unde se joacă. Ultimele premii UNITER le-au primit teatre care i-au jucat montările și chiar în ultimii doi ani marile premii i s-au datorat. „Radu Afrim era un saltimbanc care gravitează între diverse spații și teme pe care le transformă în montari teatrale memorabile. L-am urmărit în timpul repetițiilor pentru ultima sa premieră pe care o pregătește la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași: Zi de bucurie și interviul cu el este, la fel ca toate conversațiile cu creatori de asemenea forță, o evadare”, spune realizatoarea Irina Păcurariu.

(w882) Radu Afrim

Urmăriți o nouă ediție a emisiunii „Rețeau de Idoli”, miercuri, 4 decembrie, de la ora 19.00, la TVR Internațional.

Credit foto: Arhiva emisiunii „Rețeau de Idoli”/Irina Păcurariu

Realizator: Irina Păcurariu

 

Logo

 
Șapte decenii de cântec, tradiție și emoție, în șapte ediții speciale de folclor, la TVR 1

Din 8 noiembrie, în fiecare duminică, de la ora 21.30, Iuliana Tudor invită telespectatorii într-o călătorie spectaculoasă prin istoria ...

„Competiție de idei. Comunitate de creatori”. SuperBlog 2026, ediția 33

Competiția SuperBlog este în toi, iar provocările acestei toamne îmbină storytellingul, pe teme propuse de branduri din domenii diferite, cu ...

Iuliana Tudor: „Televiziunea adevărată înseamnă transmisia în direct!” 70 de ani de TVR, o istorie a valorilor și a emoțiilor

La 70 de ani de Televiziune Română, Iuliana Tudor vorbește despre comoara inestimabilă a arhivei TVR, despre cele șapte ediții dedicate celor ...

Luca Niculescu, primul interviu în calitate de premier, în direct la TVR 1 și TVR INFO

Șeful Guvernului va răspunde în exclusivitate întrebărilor românilor marţi, 3 noiembrie, de la ora 20.00, în direct la TVR INFO şi TVR 1, ...

Povești autentice din inima Transilvaniei, la „Exclusiv în România”

Un explorator care a descoperit lumea, dar s-a întors la Sfântu Gheorghe, un muzeu care readuce la viață poveștile unei epoci controversate, o ...

Documentarul „Rusia, China, Iran: răzbunarea imperiilor” – în premieră, la TVR INFO

Sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 21.00, postul TVR INFO difuzează în premieră prima parte a documentarului francez „Rusia, China, Iran: ...

Concedierile colective: ce spune legea și cum sunt protejați angajații | VIDEO

Într-o perioadă marcată de restructurări și dificultăți economice, concedierile colective îi preocupă deopotrivă pe angajați și pe angajatori. ...

„Poarta Pangrati” devine… „Scoica” Pangrati! Poarta se închide în fața vremii, dar inima rămâne deschisă poveștilor

Vremea neprietenoasă schimbă decorul emisiunii realizate de Marina Almăşan, dar nu și buna dispoziție! În această săptămână, „Poarta Pangrati” ...

Cum își protejează un sportiv motivația când corectura devine atac la persoană

Antrenorul ar trebui să ofere un feedback care dezvoltă. Deși psihologia sportivă modernă promovează feedback-ul orientat spre îmbunătățire, ...

Acasă la Irina Baianț. O poveste despre talent și destin, la „Rețeaua de idoli”

Luni, 2 noiembrie, de la ora 20:00, la TVR 2, apreciata artistă Irina Baianț este invitata Irinei Păcurariu la „Rețeaua de idoli”. O întâlnire ...

Istoria recentă: de la investigație jurnalistică la analiză geopolitică

Duminică, 1 noiembrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe Costel Oprea, profesor de istorie ca formație și ...

Medici care au schimbat lumea - prezent, trecut şi viitor

Personalități remarcabile, descoperiri științifice şi povești mai puțin cunoscute din istoria medicinei românești stau în prim-planul ediției, în ...

„Chef” – o poveste savuroasă despre pasiune, familie și curajul de a o lua de la capăt, la TVR 1

Sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 20.00, urmărim în premieră la TVR 1 o comedie savuroasă în regia lui Jon Favreau, care demonstrează că uneori ...

Aventură în largul Mării Negre, alături de „Omul cu Branhii”, la „Pescar hoinar”, pe TVR 2

Duminică, 1 noiembrie, de la ora 10:00, „Pescar hoinar” îi invită pe telespectatorii TVR 2 într-o aventură spectaculoasă în largul Mării Negre. ...

Megastructurile subterane ale Londrei, în episodul 3 al documentarului „Tainele marilor oraşe”, la TVR Cultural

Episodul final al documentarului „Tainele marilor oraşe” ne poartă în adâncurile metropolei britanice, acolo unde, de-a lungul secolelor, ...