Neo–zeelandezul Edmund Hillary și șerpașul Tenzing Norgay deveneau primii oameni (cunoscuţi) care păşeau pe “acoperişul lumii”, pe 29 mai 1953.
Dacă această primă ascensiune reuşită a muntelui EVEREST a rămas în istorie ca unul dintre marile evenimente ale secolului XX, dispariţia, pe celebrul munte, a alpiniştilor britanici George Herbert Mallory şi Andrew Irvine a rămas mult timp unul dintre cele mai mari mistere.
Născut pe 18 iunie 1886 şi cu mai multe expediţii la activ, în Alpi şi în Ţara Galilor, George Mallory a luat parte, începând cu anul 1921, la primele expediţii pe EVEREST. În 1924, înainte de a pleca în cea de-a treia încercare, când a fost întrebat de ce vrea să escaladeze muntele EVEREST, el a răspuns simplu: “Pentru că există!”
George Herbert Mallory
Foto Public Domain
Pe 8 iunie, Mallory şi Irvine au fost observaţi, de alpiniştii aflaţi mai jos, căţărându-se pe o creastă, apoi au fost învăluiţi în ceaţă; erau la numai câteva ore de victorie. Nu au mai fost însă văzuţi niciodată. Rămăşitele lui Mallory au fost găsite în 1999, la 8155 de metri, însă cele ale lui Irvine nu au fost descoperite nici până astăzi.
Mai norocoşi, pe 29 mai 1953, la ora 11:30 dimineaţa, Edmund Hillary şi Tenzing Norgay se îmbrăţişau pe “acoperişul lumii”. Dar acesta nu era nici pe departe sfârşitul aventurii lor.
Edmund Hillary şi Tenzing Norgay pe Everest
Sursa foto: Jamling Tenzing Norgay via Wikimedia Commons
“Când eram în vârful Everestului, mi-am aruncat privirea peste vale, spre marele vârf Makalu, şi îmi construiam în minte o rută pentru a-l escalada. Deşi stăteam practic pe vârful lumii, nu era totul încheiat. Căutam alte provocări interesante.” - povestea Hillary mai târziu.
Edmund Hillary nu a reuşit să ajungă în vârful marelui Makalu, dar a cucerit alte zece vârfuri din Himalaya, a ajuns la Polul Sud, iar în 1960 a organizat încă o expediţie pe EVEREST, cu Griffith Pugh, care a urcat muntele fără oxigen. Şi-a descris aventurile în cele 11 cărţi pe care le-a publicat.
Şi Tenzing a participat la mai multe expediţii pe EVEREST în anii ce au urmat. Iar pasiunea lor s-a transmis: fiul lui Hillary, Peter, a ajuns şi el în vârful muntelui EVEREST în anul 1990, iar Jamling, fiul lui Tenzing, în 1996.
Niciun alt munte de pe glob nu a fost atât de râvnit. Însuşi numele EVEREST a devenit simbolul îndrăznelii, al perseverenţei, al încercării de a depăşi orice obstacol, chiar cu preţul vieţii.
Când spui EVEREST, spui “FĂRĂ LIMITE”, “PÂNĂ LA CAPĂT”.
După 1953, anul celei de-a noua expediţii britanice şi prima încheiată cu succes, au urmat multe altele, din ce în ce mai multe în fiecare an.
Potrivit britannica.com, până la finalul sezonului de escaladă 2013, numărul ascensiunilor de succes ale muntelui se apropia de 7000, iar aproximativ 2750 de alpinişti urcaseră de mai multe ori. Au fost înregistrate şi nenumărate recorduri (de vârstă, de echipament tehnic etc.) – iar, în 1933, a fost survolat pentru prima dată cu avionul. Mulţi şi-au pierdut viaţa încercând să atingă vârful. Însă nimic nu putea stăvili entuziasmul.
În 2013, Societatea Geografică Regală a organizat un eveniment de omagiere a primei ascensiuni reuşite, la care a luat parte şi Jan Morris, ultimul membru supraviețuitor al expediției din 1953.
Istoria alegerii numelui EVEREST nu este chiar la fel de spectaculoasă. Cel mai înalt munte din lume (8848 m, măsurat de la nivelul mării) a fost identificat în 1841 în timpul Marilor Studii Trigonometrice din Himalaya, şi a fost numit în acel moment Vârful XV.
În 1865, Societatea Geografică Regală Britanică a decis să îl redenumească şi, la recomandarea lui Andrew Waugh, Supraveghetorul General al Indiei, colonie britanică în acea vreme, i s-a dat numele EVEREST. Acesta a ales numele predecesorului său în funcţie, SIR GEORGE EVEREST, despre care se spune că ar fi protestat la auzul propunerii şi că nu a văzut niciodată muntele. În Nepal este numit Sagarmatha - Zeița Cerului -, iar, în Tibet, Chomolungma - Zeița - Mamă a Universului.
Multe alte vârfuri de pe Terra sunt poate mai dificil de escaladat, însă EVERESTUL exercită încă o fascinație puternică atât printre alpinişti, cât şi printre noi, muritorii de rând, care îi admirăm pe cei îndrăzneţi.
NASA a dezvoltat şi o aplicaţie de pregătire pentru astronauţi, care trebuie să îl identifice în fotografiile, captate din spaţiu, ale celor mai înalte vârfuri din Himalaya.
“Oamenii nu se decid să fie extraordinari. Se decid să săvârşească lucruri extraordinare.” (Edmund Hillary)
Din 29 mai 1953, numele EVEREST face înconjurul globului.
De ce să îl urcăm? Pentru că există. De ce să îndrăznim? Pentru că putem. De ce să nu renunţăm niciodată? Dacă alţi semeni de-ai noştri au reuşit să urce tocmai pe acoperişul lumii, sfidând forţele naturii şi limitele umane, înseamnă că în viaţă nu există greutăţi prea mari pentru a putea fi învinse.
Aşa cum Arhimede a exclamat “EVRIKA!”, sărind din cada plină cu apă, şi noi, atunci când reuşim să depăşim un obstacol, putem striga “EVEREST!”
***
Un articol de: CRISTINA DĂNILĂ
Autor grafică: Ioana Dănilă
