loader
Foto

Galerie foto

TVR s-a alăturat cursei pentru Sănătatea Femeii - Race for the Cure

PROMO

Vedete, jurnalişti, dar şi angajaţi din alte departamente ale Televiziunii Române au sărbătorit sănătatea, alături de familii, prieteni şi colegi, în cea mai mare cursă caritabilă dedicată vieţii.

 

Race for the Cure este destinată promovării sănătăţii şi luptei împotriva cancerului, iar în România cea mai mare cursă internaţională a ajuns la ediţia a 11-a. Cursa a fost organizată de Fundaţia Renaşterea, iar Televiziunea Română a fost partener media oficial al evenimentului.

Pe lângă miile de participanţi din toată ţara, în cursă s-a înscris şi echipa TVR, care s-a aliniat la start pentru a susţine demersul dedicat prevenției și depistării cancerului de sân și de col uterin.

(w882)

„Am participat la Race for the Cure nu doar pentru a alerga, ci pentru a transmite un mesaj de solidaritate, speranță și conștientizare. A fost o zi speciala, încărcată de emoţie. Am văzut cum oameni de toate vârstele s-au unit cu toţii într-o cursă care a avut un singur scop – să lupte, simbolic și concret, împotriva cancerului de sân”, a spus Teodora Antonescu, una dintre vedetele Televiziunii Române care s-a aflat printre participanţi.

"Am alergat cu doua mesaje: susţinere şi conştientizare. E important ca Fundaţia Renaşterea să poată ajuta în continuare cât mai multe femei. Iar noi să înţelegem cât de important e un control făcut la timp. Îţi poate salva viata!", a adăugat Diana Dumitraşcu, jurnalist TVR.

(w882)

„Fac parte din categoria familiilor în care o persoană a fost diagnosticată și, din păcate, nu mai este printre noi, mama mea, care s-a întâmplat acum mult timp. Nu există această conștientizare, s-a întâmplat acum mai bine de 20 de ani și sunt convinsă că dacă atunci când mămica mea ar fi fost în viață, ar fi avut parte de informație, ar fi știut să meargă la control, ar fi știut să aibă grija de ea și ar fi supraviețuit, sunt convinsa de asta, dar din păcate nu a fost să fie așa”, a povestit Albertina Ionescu, jurnalist TVR.

(w882)

“Cred că misiunea noastră, a persoanelor publice, cu atât mai mult cu cât lucrăm la Televiziunea Română este să informăm corect și să promovam puternic astfel de evenimente care pot salva vieți. Până la urmă, toate femeile trebuie să știe cât de importantă este prevenția și sănătatea, în general”, susţine Loredana Iordache, jurnalist TVR.

(w882)

Peste 6000 de persoane de toate vârstele, un record pentru Romania, in cele 11 editii organizate până acum, s-au adunat duminică dimineaţă în Piaţeta Regelui din Capitală pentru a atrage atenţia cât de importantă este prevenţia.

Fondurile strânse din taxele de înscriere şi donaţii vor fi folosite pentru a oferi Teste Babeş Papanicolau şi mamografii digitale gratuite femeilor vulnerabile, precum şi peruci din păr natural pentru femeile şi copiii diagnosticaţi cu cancer.

În Romania, cancerul de sân, colorectal și cel de col uterin sunt pe primele trei locuri ca incidență în rândul femeilor. Programele de diagnosticare timpurie au fost salvatoare pentru mai bine de 80% dintre femeile care au mers la medic la timp.

“Sunt aici pentru că susțin viața și pentru că vreau ca fiecare persoană să înțeleagă că un simplu control de rutină, chiar dacă nu ai niciun semn, poate face diferența între ceva foarte grav și o viață sănătoasă”, spune Diana Brâncuș, jurnalist TVR.

(w882)

Pentru Mădălina Chițu, jurnalist TVR, prezența la cursă a fost “Atât un gest de susținere pentru supraviețuitoarele cancerului, cât și un îndemn pentru ca româncele să vina și să-și facă un simplu control cel puțin o dată pe an, pentru că în ziua de astăzi cancerul este o boală care se tratează dacă este descoperită la timp”.

(w882)

Logo

 
“Doza de IT”: AI-ul devine tot mai uman, iar noi tot mai artificiali | VIDEO

Până acum, tehnologia era destul de simplu de înțeles. Calculatorul calcula, Google căuta, telefonul suna. Inteligența artificială face însă ...

De la strugure la vinul care ajunge în pahar. Toamnă regală pe Valea Târnavelor, la „Exclusiv în România”

Duminică, împreună cu Cristi Tabără și Cristina Șoloc descoperim un Jidvei în care tradiția și tehnologia, gustul și cultura locală se împletesc ...

O viață în pas de joc: Mihail Pop „a’ lui Tizu”, Tezaur Uman Viu, în episodul al doilea „Nepieritorii”, la TVR 1

La 79 de ani, Mihail Pop continuă să ducă mai departe jocul tradițional din Câmpia Transilvaniei, cu aceeași pasiune cu care l-a descoperit în ...

Mai mult antrenament nu garantează o evoluție mai bună

Relația dintre efortul depus și rezultatele obținute în sport pare simplă la prima vedere: cu cât te antrenezi mai mult, cu atât devii mai bun.

TVR INFO transmite în direct preluarea mandatelor de către miniștrii guvernului Niculescu

Procesul de predare-primire a mandatelor în cadrul ministerelor a fost programat pe parcursul întregii zile de miercuri, debutând la primele ore ...

În lumea animalelor iubirea contează, dar nu ajunge! E nevoie de responsabilitate, oameni implicați și soluții care transformă intențiile bune în ...

70 de ani de România în UNESCO. O gală a culturii, educației și muzicii, la TVR Cultural

TVR Cultural difuzează vineri, 23 octombrie, de la ora 19:25, „Gala UNESCO 70 – România”, eveniment aniversar organizat la Opera Națională ...

Geopolitica banilor și costul alianțelor

Sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la ora 12:30, la TVR 1 și TVR+, revedem o ediție de colecție "Achimia Banilor", unde Narcis POPESCU îi are ca ...

Franța: Protestele elevilor și dezinformările. O nouă ediţie “Breaking Fake News!”, la TVR 1

Protestele elevilor francezi au început în suburbiile Parisului și s-au extins la nivel național. Apoi, în alte oraşe europene. O nouă ediţie a ...

Știința hristocentrică și tentația transumanismului (II)

Cea de-a doua parte a unui interviu mai amplu realizat de Rafael Udriște cu fizicianul Ștefan Adrian Cârstea se difuzează astăzi, 20 octombrie, ...

Căutarea nemuririi, miracolele chirurgiei și adevărul nespus despre medicina românească: Prof. Univ. Dr. Cătălin Vasilescu, invitat la „Garantat 100%”

Cătălin Ştefănescu ne invită la o ediţie „Garantat 100%” profundă, despre setea (in)corectă de nemurire, greșelile trecutului și adevărurile ...

Vulnerabilitatea digitală a tinerilor din România

România ocupă prima poziție în Uniunea Europeană în privința expunerii tinerilor la fenomenul de dezinformare și la riscurile de tip bullying în ...

Cotnari: drumul strugurilor din vie în pahar și în farfurie | VIDEO

La capătul unei toamne blânde, podgoria Cotnari își încheie recolta. Urmărim parcursul strugurilor din podgorie până la masă: culesul, vinoteca, ...

Un nou sezon al emisiunii „Prezențe românești”, din 24 octombrie, la TVR Internațional

Grila de toamnă marchează debutul unui nou sezon al emisiunii „Prezențe românești”, un proiect lansat în 2022 și finanțat de Departamentul ...

Genială, rebelă și condamnată de destin: Povestea dansatoarei şi coregrafei Isadora Duncan, miercuri seară, la TVR 1

S-au scris cărţi şi s-au făcut mai multe filme despre viaţa tumultoasă, tragică a Isadorei Duncan... Poeţi i-au dedicat volume de poezii. ...