loader
Foto

Galerie foto

Filomela Salahoru – „Profesor în lumea tăcerii” | VIDEO

PROMO  TVR1 

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 22 noiembrie, de la ora 18.15, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne-au prezentat două noi reportaje-portret ale unor eroi de lângă noi. Telespectatorii îşi pot vota favoriţii timp de o săptămână.

 

La a noua întâlnire pe care echipa „Omul anului” a propus-o telespectatorilor TVR 1, am descoperit puterea faptelor bune și poveștile altor doi supereroi. Am fost părtaşi la o discuţie despre empatie, despre depășirea propriilor limite și puterea de a face bine și cunoaştem alţi oameni valoroși de lângă noi, care se dedică unor proiecte fără seamăn: fie că documentează fața nevăzută a unor obiceiuri ancestrale, fie că dezvăluie universuri nebănuite celor care trăiesc în lumea tăcerii. Mădălina Dobrovolschi, Bogdan Muzgoci şi invitaţii lor ne-au aşteptat pe 22 noiembrie, de la ora 18.15, la TVR 1.

(w882) Filomela S

Cel de-al doilea reportaj al ediției cu numărul nouă o prezintă pe Filomela Salahoru, o femeie puternică, dedicată nu doar meseriei sale, ci și elevilor săi. O profesoară atipică, un om care a reușit să rupă bariere și mentalități. Le-a dat elevilor săi speranță și încredere că pot răzbate în viață și nu sunt putini cei care au reușit să-și descopere calități pe care nu știau că le au într-o lume a tăcerii.

(w882) Filomela S

„Să fii profesor în lumea tăcerii este o binecuvântare de la Dumnezeu”, spune cu bucurie în suflet Filomela Salahoru. Asta simte un om care, de peste un sfert de secol, este în slujba copiilor şi adolescenţilor cu deficienţă de auz, de la Liceul Tehnologic Special „Beethoven” din Craiova. Filomela Salahoru a reuşit să creeze o trupă de dans, în care neauzitorii sunt protagonişti, le-a deschis noi orizonturi, prin programele de pregătire în străinătate pe diverse meserii. Le-a arătat lumea teatrului şi a artei. Le-a dat speranţă că pot răzbate în viaţă şi nu sunt puţini cei care au reuşit să-şi descopere calităţi pe care nu ştiau că le au. Elevii săi sunt acum directori, traineri, asistenți sociali peste tot în lume.

(w882) Filomela S

Filomela este şi vicepreşedinte al Asociaţiei Window România și chiar a tradus în limbajul semnelor un spectacol de teatru. A fost pentru prima dată când, la Naţionalul din Bănie, un spectacol a fost tradus, live, în limbajul semnelor.

(w882) Filomela S

Am cunoscut-o pe Filomela vineri, de la ora 18.15, la TVR 1, în episodul nouă al noului sezon al campaniei TVR ce caută eroii dintre noi. „Profesor în lumea tăcerii” este titlul reportajului ce ne vorbeşte despre ea. Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne-au așteptat în faţa micilor ecrane din studioul 3 al Televiziunii Române, alături de cei doi invitaţi ai ediţiei: Lena Dermengiu, interpret autorizat în limba semnelor române şi compozitorul Mihai Toma.

(w882) Omul anul

***

După ce, în primăvară, am aflat 20 de poveşti incredibile şi i-am cunoscut pe protagoniştii acestora, alți 20 de eroi vor fi prezentați în sezonul de toamnă al campaniei „Omul anului”. Din septembrie, în fiecare vineri, de la ora 18.15, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă noi portrete ale campaniei: oameni-poveste și întâmplări impresionante, oameni care inspiră și care devin adevărate modele pentru comunitățile lor. Telespectatorii pot vota protagoniştii fiecărei ediţii timp de o săptămână, până la următoarea ediţie şi, în acelaşi timp, pot transmite propuneri pentru a fi înscrise în cursa pentru „Omul anului”.

Lansată în 2023, campania „Omul anului” a fost primită cu bucurie de telespectatorii TVR. Oameni obişnuiţi, mulţi dintre ei necunoscuţi publicului larg, au avut ocazia să fie apreciaţi de o ţară întreagă pentru fapte deosebite, pentru realizări personale de excepţie, pentru felul în care au reacţionat într-o situaţie limită, pentru modelul pe care îl oferă comunităţii lor.

foto: capturi emisie „Omul anului”

​

Logo

 
Turismul de incoming, export de servicii

Turismul de incoming vorbeşte despre atractivitatea României în ochii străinilor, dar şi despre mecanismele de stimulare din partea autorităţilor ...

Viitorul trupelor americane în România și noul echilibru de putere de la Washington. Ambasadorul Andrei Muraru, la „Lumea diplomatică”, pe TVR INFO

Ce înseamnă pentru România victoria democraților în alegerile pentru Congresul SUA și cum poate fi menținută prezența militară americană în ...

Bogdan Muzgoci ne ajută să înțelegem ce se află dincolo de aparențe, în noua emisiune „Ne-am prins”, de la TVR 2

Din 9 noiembrie, de luni până joi, de la ora 22:30, TVR 2 propune telespectatorilor „Ne-am prins”, o nouă emisiune de infotainment și analiză ...

Stela Popescu, o stea nemuritoare a comediei românești, omagiată la TVR 1. Emilia Popescu, invitata „Campionilor comediei”

Vineri, 6 noiembrie, de la ora 20:00, TVR 1 îi aduce un omagiu inegalabilei Stela Popescu, în cea de-a patra ediție a seriei „Gala umorului – ...

Instalarea noului Executiv, privită cu un optimism moderat de populație

Datele colectate în cea de-a cincisprezecea ediție a Barometrului Informat.ro, realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Strategic Thinking ...

Teodor Tătar, omul care ține viu bărbuncul din Câmpia Transilvaniei, la „Nepieritorii”

La 83 de ani, Teodor Tătar, desemnat Tezaur Uman Viu în 2024, continuă să ducă mai departe jocurile tradiționale din satul său, Zorenii de Vale. ...

România – Tonga, duel de forță în World Rugby Nations Cup. Vineri, live la TVR Sport

Stejarii se pregătesc pentru o confruntare importantă cu reprezentativa statului Tonga, una dintre echipele puternice ale rugbyului din Pacific. ...

“NutriInfo”: Genele sunt o parte din poveste, nu și finalul ei | VIDEO

Medicul genetician Florin Tripon explică de ce stilul de viață și alimentația contează, indiferent dacă avem sau nu o boală genetică, vineri, 6 ...

„Leonardo: misterul portretului regăsit”, documentar în premieră la TVR Cultural

Investigație artistică fascinantă, construită în stilul unui serial polițist, documentarul coproducţie Franţa-Italia 2018 urmărește una dintre ...

Un omagiu muzical dedicat lui Garbis Dedeian, la TVR Cultural

Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 21.30, revedem la TVR Cultural concertul „Ode to a Master – The Spirit of Garbis Dedeian”, un emoționant omagiu ...

Magia muzicii, moștenirea regală și spiritul Invictus: O nouă ediție „Ora Regelui”, la TVR 1

Pe 7 noiembrie, „Ora Regelui” ne invită să urmărim momentele emoționante ale celei de-a XVII-a ediții a Concertului Regal Caritabil de la Ateneul ...

Iulia Popovici, despre artiști, informatori și Securitate. O incursiune în culisele Teatrului Național București, la „Garantat 100%”

Cât de adânc pătrunsese Securitatea în lumea teatrului românesc? Cine îi supraveghea pe artiști și cât de bine își cunoșteau aceștia, de fapt, ...

Sportul românesc are nevoie de o schimbare de mentalitate

În timp ce tribunele se bucură la fiecare reușită, iar analiștii TV disecă schemele tactice și cifrele de pe tabelă, o altă bătălie se dă în ...

Prioritățile Guvernului condus de Luca Niculescu: Stabilitate politică, disciplină fiscală și dialog social

Mandatul preluat de Guvernul Luca Niculescu se fundamentează pe necesitatea asigurării predictibilității instituționale până la alegerile ...

Războiul hibrid, TikTok-ul și culisele geopolitice: Nouă ediție „Breaking Fake News”, joi, la TVR 1

Manipulări online, algoritmi opaci și crize politice internaționale – acestea sunt temele fierbinți pe care echipa „Breaking Fake News” le ...