loader

Fii campionul nostru pe patine!

PROMO

Participă la concursul de pe Facebook şi câştigi invitaţii duble la patinoar, pentru joi, 13 februarie, de la ora 18.00

 

Vrei să te simţi ca un adevărat campion de la Jocurile Olimpice? Vino joi, 13 februarie, alături de noi pe patinoarul de la AFI Palace Cotroceni şi ai două ore de distracţie garantată! Înscrie-te la concurs pe paginile de Facebook TVR 1 şi TVR 2 şi poţi câştiga invitaţii duble la evenimentul organizat pentru promovarea Jocurilor Olimpice de la Soci. N-ai patine? Nicio problemă! Le găseşti acolo.

Dacă te visezi un viitor Evgheni Plushenko sau crezi că cei din NHL n-au avut încă şansa să te cunoască, acum e momentul să te afirmi. Tot ce trebuie să faci este să răspunzi corect întrebărilor de pe paginile de Facebook menţionate şi poţi veni să-ţi dai iubita pe spate, la propriu, pe patinoar. Vei avea parte de aplauze la scenă deschisă, dar şi de multe surprize!

TVR 1 transmite toate meciurile de hochei de la Jocurile Olimpice de Iarnă, Soci 2014, iar TVR 2 competiţiile de patinaj artistic. Pentru că Naţionala României de hochei nu a mai fost prezentă de peste 30 de ani la Jocurile Olimpice, iar hocheiul românesc este în pragul falimentului, la acest eveniment îi vom avea invitaţi pe puştii echipei de hochei Steaua Rangers, care vor susţine un meci demonstrativ. Vă invităm să-i încurajăm împreună, pentru un viitor mai bun al hocheiului românesc.

Meciurile de hochei de la Jocurile Olimpice încep la TVR 1 miercuri, pe 12 februarie şi sunt comentate de Emil Hossu-Longin şi Dragoş Bocanaciu. Din 7 februarie, TVR este gazda sporturilor de iarnă, punând la dispoziţie grilele principalelor posturi ale sale pentru difuzarea, în direct şi înregistrat, a probelor de la Jocurile Olimpice de la Soci. TVR este singura televiziune din România care deţine drepturile de transmisie pentru competiţiile de la JO 2014 de la Soci.

 
„Sâmbăta cu Albertina” – o emisiune dedicată stilului nostru de viață

„Sâmbăta cu Albertina” este mai mult decât o simplă emisiune: este un partener de încredere în căutarea echilibrului și a inspirației de zi cu zi.

CFR Cluj a câștigat Cupa României la fotbal

Echipa lui Dan Petrescu a obținut pentru a cincea oară în istoria sa trofeul și, astfel, și-a asigurat participarea în Europa League, indiferent ...

Cosmin Băleanu: „Cel mai mult la ora de sport de la școală îmi plăcea că... exista!”

Cu „Ora de sport”, emisiunea matinală care dă tonul zilei iubitorilor de sport, Cosmin Băleanu și Marian Olaianos ne promit un start în forță zi ...