loader

Programe şi evenimente dedicate românilor de pretutindeni, la „A doua Românie"

RECOMANDARI  TVRI 

TVR Internaţional vă invită să revedeţi o ediție a emisiunii „A doua Românie" în care Corina Dobre și invitații săi au adus în atenţie poveşti de viaţă impresionante, joi, 19 august, de la ora 21:00.    

 

Corina Dobre
A doua Românie

În această ediție am aflat despre programe şi evenimente organizate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni şi de reprezentanţi ai mediului asociativ din străinătate.

(w882) Ursache

Oana Ursache, secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a vorbit despre importanţa unei relaţii bazate pe respect între cele două Românii, cea din țară și cea din afara graniței, despre nevoia de a rupe bariera dintre românii de aici și cei de acolo, dar și despre programele dedicate românilor din Diaspora și din comunitaile istorice, din jurul granițelor.

(w882) Balatchi

Despre provocările cu care se confruntă românii din Marea Britanie în această perioadă ne-a oferit detalii Alina Balatchi, membru fondator al Asociației Romanian Women in the UK şi una dintre cele mai active reprezentante ale comunității românești din Anglia, despre care prietenii spun că „poți s-o scoți din România, dar nu poți scoate niciodată România din ea”.

(w882) Mitranescu

Cristiana Mitrănescu este directoarea unui spital-cămin pentru persoane vârstnice de la Bordeaux și a fost decorată recent cu Ordinul Național al Meritului în grad de Cavaler, ordin semnat de președintele Franței, Emmanuel Macron.

(w882) Album belg

Pentru a-i cunoaște mai bine pe românii din Belgia, a fost lansat recent, la Bruxelles, volumul Români belgieni, români europeni.

(w882) Loghin CR

Cornel Radu Loghin, inițiatorul proiectului, a vorbit despre această culegere de texte scrise de conaționali care fie au povestit experiențe personale referitoare la traiul și adaptarea în Belgia, fie au făcut o radiografie a societății.

(w882) Dudnic

Cu noutăți despre cei care trăiesc foarte departe de țara lor de origine, în Canada, a venit Raul Dudnic, jurnalist, producător de televiziune şi muzician. Noi românii se numește emisiunea pe care o realizează de aproape 20 de ani la Toronto, iar acum a lansat un nou album la care a lucrat 10 ani.

***

Echipa emisiunii:

Moderator: Corina Dobre

Jurnalişti: Virginia Ghiţă, Lucian Băbeanu, Sandrino Gavriloaia şi Doru Ionescu

Documentarist: Gabriela Mocanu

Producător: Liliana Văduva

***

Edițiile emisiunii pot fi urmărite online pe TVR+.

Logo

 
Ce se întâmplă cu corpul nostru după 50 de ani? | VIDEO

După 50 de ani, începem să simțim mai acut trecerea timpului. Apar durerile articulare, scade forța musculară, iar mobilitatea nu mai este ...

Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Reforma administrativ-teritorială și impactul asupra minorităților naționale, în dezbatere la „Info Etnic”

Cum poate fi realizată o reformă administrativ-teritorială care să respecte diversitatea etnică și identitatea comunităților istorice? ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...