loader
Foto

Galerie foto

Prezenţe româneşti - Violeta Popescu, istoric, cercetător, om de cultură, fondator al Centrului Cultural Italo-Român din Milano

RECOMANDARI  TVRI 

Violeta Popescu este un nume respectat în lumea culturală italiană, datorită iniţiativelor de păstrare a identităţii naţionale şi spirituale, dar şi de promovare a imaginii României în Italia.

 

Prezenţe româneşti

Şi-a construit o carieră remarcabilă de-a lungul a celor aproape 20 de ani de cînd trăieşte la Milano. Prin tot ceea ce face, vorbeşte despre legăturile culturale dintre România și Italia.

(w882) Prezenţe

Ca o continuare firească a acestor eforturi de păstrare și cunoaștere a reperelor identitare, a fondat Centrul Cultural Italo-Român din Milano care poartă emblema unor proiecte remarcabile. Prin programele pe care le dezvoltă, aduce în actualitate relaţiile şi interferenţele dintre cele două culturi dar, în egală măsură, dedică timp şi pentru recuperarea memoriei istorice.

Dialogul intercultural s-a concretizat şi prin înfiinţarea editurii Rediviva, prima editură românească fondată în Italia.

(w882) Prezenţe

Activitatea de promovare a culturii românești prin publicații în limba italiană sau prin apariții bilingve, traduceri din literatura română, participarea la festivaluri și târguri de carte din Italia, sunt doar câteva dintre obiectivele proiectului.

Prin tot ceea ce face, Violeta Popescu este legată de România și de promovarea culturii din țara natală. Spune cu mândrie că este un om cu două inimi, câte una pentru fiecare țară - cea în care s-a născut și cea care a adoptat-o.

 

(w882) Prezențe

Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Ați aflat povestea Violetei Popescu dintr-o nouă ediţie a emisiunii Prezențe românești, realizată de Liliana Văduva – producător şi Remus Tigoianu – director de imagine şi difuzată luni, 21 octombrie 2024, la ora 17.30, la TVR Internaţional. Emisiunea va fi reluată în data de 22 octombrie la 2.30 și, respectiv, 12.00.

Puteți urmări edițiile emisiunii și pe TVR+.

***

Credit foto: Arhiva emisiunii „Prezențe românești/Liliana Văduva

 

 

 

Logo

 
Geopolitica actuală - Lumea spre o nouă ordine mondială

Duminică, 15 noiembrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, conf. univ. dr. Cristi Pantelimon, sociolog la Institutul de Sociologie al Academiei ...

Ce se întâmplă cu corpul nostru după 50 de ani? | VIDEO

După 50 de ani, începem să simțim mai acut trecerea timpului. Apar durerile articulare, scade forța musculară, iar mobilitatea nu mai este ...

Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Reforma administrativ-teritorială și impactul asupra minorităților naționale, în dezbatere la „Info Etnic”

Cum poate fi realizată o reformă administrativ-teritorială care să respecte diversitatea etnică și identitatea comunităților istorice? ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...