„Dacă ne uităm la jurnalele de știri, n-am zice că face chiar atât de bine. Și totuși, luând Romania la pas, putem încă să descoperim locuri noi, personaje fabuloase, oameni care mișcă lucruri.” (Ioana Mureșan). În această ediție mergem în Țara Făgărașului și redescoperimun un vechi meșteșug, torsul lânii, un sat care renaște, dar și un român care fabrică brânzeturi după rețete italienești.
Firele care leagă generații
În satul Mândra, din Țara Făgărașului, un meștesug aproape uitat prinde din nou viață. Lâna, cândva nelipsită din gospodăriile românești și astăzi adesea aruncată, redevine fir, țesătură și poveste în mâinile celor care încearcă să-i învețe pe copii drumul ei de odinioară. Descoperim oamenii care nu încearcă să întoarcă timpul, ci să salveze din trecut ceea ce merită dus în viitor. Pentru că un meștesug rămâne viu nu atunci când îl expunem, ci atunci când o nouă generație învață să-l practice.
Sona - satul care învață din nou să trăiască
În Țara Făgărașului, la Sona, câteva case vechi primesc o viață nouă, fără ca satul să-și piardă memoria și identitatea. O fostă fierărie a devenit muzeu și atelier, o ruină se pregătește să se transforme în spațiu cultural, iar artiștii și copiii se întâlnesc în jurul poveștilor locului. În centrul acestei renașteri se află și universul pictorului Ștefan Câlția, profund legat de Sona prin familie, memorie și creație. Într-un sat în care schimbarea nu vine prin gesturi spectaculoase, ci prin oameni care au înțeles că, pentru a salva un loc, trebuie mai întâi să-l cunoști, să-l respecți și, mai ales, să-l locuiești.
Lăptăria lui Giuseppe - drumul înapoi către casă
După mai bine de două decenii petrecute în Italia, unde a lucrat în agricultură și zootehnie și a învățat meșteșugul brânzeturilor, Giuseppe - sau Iosif, cum scrie în buletin - a ales drumul înapoi spre România. Într-o fostă școală din satul Hurez, în Țara Făgărașului, a construit o mică lăptărie în care experiența dobândită în Italia se întâlnește cu laptele fermelor din apropiere. Povestea unui român care s-a întors cu tot ce a învățat peste hotare și încearcă să transforme această experiență într-o afacere cu rădăcini locale. Dar povestea lui Giuseppe ridică și o întrebare importantă: ce trebuie să găsească acasă cei care se întorc pentru ca întoarcerea lor să devină un nou început?
Urmăriți această ediție a emisiunii „România face bine” vineri, 18 septembrie, de la ora 20.00, pe TVR Internațional. Ediția a fost difuzată în premieră pe TVR 2.
Prezintă: Irina Luca
Realizator: Ioana Mureșan
Sursa foto: TVR


















