De o negociere cu noi înșine poate fi nevoie atunci când insistăm să păstrăm obiectul dorinței noastre și, în același timp, vrem să rămânem detașați pentru a explora și alte variante. Azi trebuie să găsim un teren comun între ceea ce ne pasionează, dar ne și leagă, prin Venus în Scorpion, și ceea ce ne oferă alternative și ne și eliberează, prin Uranus retrograd în Gemeni. Pentru că Uranus este retrograd, putem privi situațiile dintr-un cu totul alt unghi decât până acum și fi dispuși să reconsiderăm valoarea pe care o acordăm unei relații sau unei resurse. Inconjuncția Venus-Uranus e un aspect incomod, mai ales dacă nu suntem pregătiți să facem ajustări, să reevaluăm și să căutăm alte soluții. Tot astăzi, Luna formează o conjuncție cu Luna neagră în Capricorn, o cuadratură cu Neptun retrograd în Berbec și un sextil cu Venus în Scorpion. E posibil să ne preocupe teme ce privesc asumarea responsabilității, autoritatea, statutul, reputația, nevoia de a demonstra competența, profesionalismul sau eficiența. Dar și tendința de a controla mediul pentru a ne simți în siguranță, pentru a nu da greș și pentru a nu ne strica imaginea. Cum Capricornul are nevoie de certitudini și de lucruri care pot fi verificate, aceste aspecte ne-ar putea determina să ne întrebăm dacă nu cumva am investit până acum într-o fantezie sau într-o imagine în care nu ne regăsim. Dar în cazul în care decidem că o relație, un proiect, o afacere sau o comunitate chiar merită susținerea noastră, vom fi gata să căutăm instrumentele și soluțiile de care avem nevoie pentru a le face să funcționeze.
BERBEC
Te-ar ajuta mult astăzi să privești diferit situația resurselor pe care le împarți cu ceilalți, mai ales dacă există atașamente. Poate că trebuie să accepți să renunți la ceva sau să schimbi condițiile unei înțelegeri. Ai curaj să confrunți o iluzie legată de carieră, imagine, reputație sau funcție și să vezi cine ești dincolo de rolurile pe care ți le-ai asumat. Sunt șanse să regăsești acum un talent sau o motivație, să primești ajutor din partea cuiva ori să descoperi o informație până acum ascunsă, care te pune pe direcția profesională care ți se potrivește.
TAUR
Te vezi nevoit să regândești situația resurselor pe care le implici într-un parteneriat. Va trebui să te adaptezi, în loc să ții cu tot dinadinsul la un anumit mod de a gestiona schimburile de resurse. Este posibil să-ți reconsideri valoarea și, prin urmare, și rolul într-o relație. E timpul să confrunți convingerile rigide, nevoia de a controla situațiile și, indirect, teama din spatele acestora. Vei găsi soluții pentru a pune pe alte baze un parteneriat, dacă ambele părți sunt dispuse să fie oneste.
GEMENI
Începi să reconsideri felul în care îți cheltuiești energia. Ai putea decide dintr-odată că trebuie să schimbi ceva în rutină, să renunți la un obicei sau să-ți refaci cu totul programul. Conștientizezi un adevăr despre felul în care ai încercat să menții sub control situația resurselor comune, dar și, posibil, teama că ești nevoit să depinzi de o susținere din afară. Dacă e vorba despre contribuția ta într-o comunitate, ai să vezi unde ai idealizat un context. După ce dobândești claritatea, poți găsi soluții pentru a rezolva concret o situație și pentru a împărți mai bine responsabilitățile.
RAC
Înveți azi să echilibrezi pasiunea pentru un proiect sau o relație cu nevoia de detașare. Faptul că îți dorești să-ți procesezi în liniște trăirile nu ar trebui să blocheze investiția ta emoțională într-o relație sau într-o activitate creativă. Vei intui ce ar trebui să schimbi în abordarea ta. Pe de altă parte, începi să respingi înțelegerile toxice și dependențele emoționale. Îți reevaluezi serios parteneriatele și implicarea afectivă, pentru că vrei să-ți asumi de acum riscuri calculate.
LEU
Poate că ai să-ți vezi dintr-odată locul sau rolul într-o comunitate dintr-un alt unghi. Ar putea fi nevoie să echilibrezi nevoia de interacțiuni sociale diverse cu cea de retragere și cu timpul petrecut alături de familie. Vei ajunge la concluzia că ai menținut o anumită rutină rigidă și poate chiar ai fost foarte strict cu tine, dar pe parcurs ai pierdut imaginea de ansamblu a direcției în care vrei să mergi. Când descoperi unde este dezechilibrul, ai să știi cum să-ți schimbi programul astfel încât să ai timp și pentru tine.
FECIOARĂ
Apare o oportunitate, poate deghizată într-o provocare. Pentru că trebuie să te adaptezi unui context profesional sau să-ți schimbi statutul, imaginea ori funcția, te vei vedea nevoit să lucrezi la felul în care te prezinți sau te exprimi, să fii dispus să-ți reevaluezi obiectivele și să experimentezi. Revoluția nu va fi doar interioară, ci transformarea va fi vizibilă și în plan social. Profită de oportunitate pentru a vedea dacă ai încercat să te ascunzi în spatele unei imagini cu care nu ai prea multe în comun sau să-ți ții sub control impulsurile creative de teamă că vei fi criticat. E timpul să vezi ce adevăruri ai ignorat de dragul menținerii unor aparențe.
BALANȚĂ
Ți se pot schimba brusc convingerile, viziunea despre lume, filosofia de viață sau chiar planurile de călătorie. Ce se întâmplă te va face, probabil, să privești altfel resursele tale financiare, lucrurile care îți oferă siguranță sau ceea ce apreciezi cu adevărat. E un prilej să vezi și unde te-ai autoiluzionat în legătură cu un parteneriat despre care credeai că îți oferă o formă de stabilitate. În spiritul independenței, vei ști de data aceasta unde trebuie să pui limite care să-ți protejeze atât pacea, cât și finanțele.
SCORPION
E posibil să ai o conștientizare profundă, care va avea un impact vizibil asupra felului în care te prezinți lumii și asupra valorii pe care ți-o atribui. Vei vedea dintr-odată într-o altă lumină felul în care ai interacționat până acum, schimburile pe care le-ai acceptat, resursele pe care le-ai împărțit, timpul și emoțiile pe care le-ai oferit. Renunți la ideea de a mai controla o dinamică, mutând atenția înapoi către tine și către ceea ce poți schimba în interior. Tot acum poți observa că ai menținut o anumită rutină ca să fugi de altceva sau că ai funcționat într-o buclă care ți-a consumat toată energia.
SĂGETĂTOR
Mintea și intuiția lucrează azi în echipă pentru a te face să-ți reconsideri angajamentele. Nu este exclus să conștientizezi o dinamică subtilă într-un parteneriat sau un atașament, să descoperi un secret, dar și să ai brusc o cu totul altă părere despre o relație. Ai să începi să fii mai atent la modul în care investești bani, timp și emoții, astfel încât să simți că ai control asupra resurselor tale și să fii independent din toate punctele de vedere. E timpul să te gândești cum ai putea aduce în armonie nevoile materiale cu valorile spirituale.
CAPRICORN
Visele, speranțele, planurile și comunitățile în care te-ai implicat până acum sunt reconsiderate. Nu mai ești dispus să-ți consumi la întâmplare energia și ai poate cu totul alte idei, chiar nonconformiste, despre ceea ce merită să faci zi de zi. Vor fi multe variabile de luat în calcul, de aceea trebuie să dai dovadă de multă flexibilitate. În plus, nu tot ce-ți dorești se poate realiza în condițiile și cu resursele pe care le ai momentan. Ți se va oferi azi ocazia să te uiți la rolul tău într-un cadru familial, la anumite iluzii pe care le-ai menținut cu privire la stabilitate și poate să clarifici ce-ți dorești de acum încolo.
VĂRSĂTOR
Indiferent ce te provoacă azi să apelezi la spontaneitate, probabil îți va face bine pe termen lung. Curajul de a te exprima autentic te-ar putea face să pui în practică idei neconvenționale chiar și în plan profesional. Fără să mai aștepți validări și fără să conteze atât de mult cum ești perceput, vei putea pur și simplu să fii tu. Cu această ocazie, începi să-ți conștientizezi și fricile sau iluziile care ți-au limitat evoluția, mai ales în carieră.
PEȘTI
Începi să privești diferit situația din familie, ideea de siguranță, stabilitatea și căminul. Poate că îți reconsideri direcția, vrei să călătorești mai mult, să-ți schimbi domiciliul sau să începi o altă etapă. Îți cauți locul în care să te regăsești sau contextul în care să te pui în valoare. Renunți treptat la planurile sau colaborările care nu se mai susțin. Vezi limpede așteptările nerealiste, risipa de resurse și ineficiența de până acum. Îți refaci scenariile și strategiile pe termen lung, astfel încât să fii sigur că nu te mai implici în ceva neprofitabil.
Foto: Shutterstock/Anuta23
*Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), acest conținut are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

















