Duminică, 21 septembrie, de la ora 11:30, pe TVR 3, vom merge de la Biserica Domnească din Curtea de Argeș, până în locul în care a avut loc bătălia de la Posada, un subiect atât de disputat, dar care iată, în sfârșit a fost acceptat de istorici.
Cel mai vechi reprezentant al „începuturilor de ţară” – Biserica Sfântul Nicolae Domnesc sau Biserica Domnească, a fost fondată de Basarab I, fiul lui Tihomir, pe locul unui edificiu mai vechi (biserica Argeş I), datând probabil din jurul anului 1200 de către unul dintre acei „majores terrae” – mai marii pământului, poate chiar conducătorul voievodatului din stânga Otului, în jurul căruia se va întemeia statul feudal Ţara Românească.
Cercetările arheologice din perioada modernă au concluzionat că biserica Sfântul Nicolae, care a servit drept biserică de curte, necropolă voievodală şi, poate vremelnic, reşedinţă mitropolitană (P. Chihaia), s-a început sub domnia lui Basarab I întemeietorul, dar a fost finalizată de către urmaşii săi, Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364) şi fii acestuia din urmă - Vladislav I Vlaicu (1364-1377) şi Radu I.
Bătălia de la Posada este numele unui conflict militar între Regatul Ungariei și Țara Românească, petrecut în toamna anulului 1330. Această bătălie a marcat emanciparea Țării Românești de sub tutela coroanei maghiare.
În luna septembrie a anului 1330, Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, cu o puternică armată, pleacă din Timișoara să-l pedepsească pe fostul său vasal, Basarab I, cneaz al ținutului. Ocupă Banatul de Severin și înaintează prin Oltenia, pustiită în prealabil de către Basarab, spre Curtea de Argeș. Datorită acestei strategii de apărare, în rândurile armatei invadatoare se instalează foametea încă de la intrarea în Țara Românească. Pe drum, Carol Robert primește o solie din partea domnitorului român, care îi aduce o propunere de pace.
Oferta de pace făcută de Basarab I este refuzată de către rege, deși i se promitea generos o despăgubire a 7.000 de mărci de argint, cedarea cetății Severinului și trimiterea unui fiu la curtea ungară ca garanție, "numai vă întoarceți în pace și vă feriți de primejdii, că de veți veni mai încoace, nu veți scăpa de dânsele".
„Basarab a venit pe o cale cu toată oastea sa, și calea sucită și de amândouă părțile cu râpe foarte înalte, era închisă împrejur, și unde calea zisă era mai largă, acolo valahii în mai multe locuri o întăriseră cu șanțuri săpate împrejur. Iar regele și toți ai săi la așa ceva întru adevăr nu s-au gândit. Mulțimea nenumărată a valahilor, sus pe râpi alergând din toate părțile, arunca săgeți asupra oastei ungurești care era în fundul căii de drum, care însă nu ar fi trebuit numit drum, ci mai curând un fel de corabie strâmtă, unde, din pricina înghesuielii, cei mai sprinteni cai și ostași cădeau în luptă, pentru că din pricina urcușului prăpăstios din cale nu se puteau sui contra valahilor, pe nici una din râpele de pe amândouă laturile drumului; nici nu puteau merge înainte, nici nu aveau loc de fugă, fiind șanțurile săpate acolo, ci ostașii regelui erau cu totul prinși, ca niște pești în vârșă sau în mreajă.” - Cronica pictată de la Viena
Bătălia a fost menţionată în mai multe cronici: cea pictată de la Viena (Chronicon pictum, cca. 1360), cea a lui Johannes de Thurocz (Chronica Hungarorum, cca. 1486), analele lui Jan Długosz (Annales seu cronici incliti regni Poloniae, cca. 1455 - 1480) precum şi alte lucrări ungare, poloneze şi germane de acest gen, toate din secolele XV-XVI, care reproduc în principiu relatarea cronicii vieneze.
În toate aceste izvoare nu este menţionat niciodată cuvântul „posadă”, ce desemna iniţial un loc greu accesibil şi apărat de elemente naturale sau artificiale. Transformarea lui în toponim s-a produs la începutul secolului al XV-lea, în documente maghiare legate de bătălia din 1395 între Vlad Uzurpatorul şi Sigismund de Luxemburg.
Localizarea bătăliei nu a fost stabilită până astăzi cu certitudine, istoricii optând pentru locuri precum: Valea Oltului, în Ţara Loviştei la Titeşti, în zona Mehadiei (în Banatul de Severin), pe culoarul Rucăr-Bran sau Valea Prahovei. O pondere mare în alegerea locaţiei a constituit-o drumul întoarcerii, socotit prin deducţie logică ca fiind ori cel mai sigur (respectiv cel de la Turnu Severin), ori cel mai scurt (trecătorile Carpaţilor către Sibiu sau Braşov). Nici în ipoteza existenţei armistiţiului nu se poate concluziona cu siguranţă că într-adevăr românii i-au dus pe inamici pe drumul cel mai scurt către Ungaria.
***
Vă invităm să urmăriți o ediție în premieră “Locuri, oameni și comori”, în care vom afla detalii interesante și mai puțin cunoscute despre nașterea unei țări, duminica, 21 septembrie, de la ora 11:30, pe TVR 3 și online pe TVR+.
Ediţiile emisiunii pot fi vizionate pe canalul de YouTube al TVR.
***
Producător: Emilia Nicolaescu
Info: www.biserica-domneasca.ro / www.enciclopediaromaniei.ro
Credit foto: Arhiva emisiunii “Locuri, oameni și comori”/ Emilia Nicolaescu
