loader
Foto

Galerie foto

Povestea familiei care a primit un sat, la Dosar România

Reportajul „Stăpânii Nadăşului", semnat de Ionuţ Cărpătorea, a fost difuzat miercuri, 27 noiembrie, de la ora 21.00, la TVR 1 şi TVR+

 

UPDATE: Ediția emisiunii este disponibilă pe TVR+.

Un sat din România a fost atribuit aproape în întregime unei singure familii. Nu vorbim despre Evul Mediu, ci despre o situaţie din prezent: aproape toată suprafaţa satului Nadăş, din judeţul Arad, a fost retrocedată unei familii, moştenitoare a strănepoatei de soră a soţiei unui fost boier maghiar din zonă.

 

Nadăşul era un sat ca oricare altul de la poalele Munţilor Zarandului, până când a ajuns subiect de discuţie la nivel naţional. O familie din Arad a reuşit să câştige în instanţă aproape toată suprafaţa satului, provocând indignarea unora dintre localnici. Viorica şi Mihai Colţeu au acum peste 8700 de hectare de teren în Nadăş, suprafaţă pe care au dobândit-o în calitate de moştenitori ai Ecaterinei Mairovitz. Aceasta susţinea că este strănepoata de soră a soţiei grofului Iosif Grosz, care a avut o exploatare forestieră la Nadăş. Ecaterina Mairovitz a cerut iniţial restituirea a 56,25% din patrimoniul firmei grofului, dar, după decesul ei, soţii Colţeu au reuşit să obţină mult mai mult: aproape tot satul. Deşi dosarul de naţionalizare menţionează o suprafaţă de 4500 de hectare care ar fi fost confiscată de statul comunist de la firma grofului, justiţia a acordat familiei Colţeu aproape dublu, peste 8700 de hectare.

În urmă cu doi ani, soţii Colţeu au început acţiunile de evacuare a unor săteni despre care susţin că ocupau abuziv anumite terenuri. Sătenii spun că au dobândit acele terenuri în mod legal, în urmă cu zeci de ani, dar acest lucru nu a putut opri demolarea anumitor gospodării din Nadăş...

Istoria sătenilor şi a noilor boieri ai Nadăşului o aflăm miercuri, la TVR1 şi TVR+, de la ora 21.00, la Dosar România.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Abordarea modernă a sarcinii

Abordarea modernă a sarcinii

publicat: Duminică, 12 Mai 2024

În ediția de luni, 13 mai, a emisiunii ”Un doctor pentru dumneavoastră” aflați despre pregătirea sarcinii, etapele-cheie în monitorizarea ...

TikTok, interzis? Aflăm duminică, la „Breaking Fake News”! | VIDEO

Tot atunci, despre sângeroasele mandate ale lui Vladimir Putin. Marian Voicu şi echipa sa ne aşteaptă duminică, 12 mai, de la ora 19.00, la TVR 1.

Elisa Leonida Zamfirescu – prima femeie inginer chimist din lume, în galeria „Români universali”

Pe 13 mai, Cristian Tabără ne prezintă o româncă a cărei voinţă a răsturnat mentalităţi în întreaga lume. Un episod în premieră al emisiunii se ...