Vă invităm să rememorați o călătorie prin lumea satului de odinioară la Muzeul Satului ,,Dimitrie Gusti ” din București, alături de actrița Miruna Ionescu și Polina Gheorghe, sâmbătă, 7 noiembrie, ora 19.00, la TVR3, urmărind "Cântec și poveste".
Se spune că fiecare om are un destin, iar destinul Polinei Gheorghe s-a împlinit prin cântecul ţăranului, purtându-l cu mare dragoste prin toate colțurile țării. Pentru cântăreața cu vocea puternică și cu stilul interpretativ al lăutarului de țară, satul rămâne centrul lumii, simbol de frumuseţe şi credinţă.
La Râca – Argeș, a învăţat să preţuiască valoarea cărţii, a cântecului şi a vieţii. Aici, la confluenţa a două mari vetre folclorice, Argeșul şi Teleormanul, a gustat bucuria cântului, care a înflorit în glasul ei într-un repertoriu de peste 80 de cântece aflate acum în Fonoteca Radio.
Din anul 1999, Polina Gheorghe este vocea care se aude pe postul de Radio Antena Satelor București, în calitatea ei de prezentatoare și realizatoare a multor emisiuni folclorice dedicate lumii satului. Interpretă de marcă a folclorului muntenesc, realizator de emisiuni Radio, Polina Gheorghe se destăinuie spunând : "Cântecul meu este satul din care nu am plecat niciodată".
Invitată în emisiune: tânăra interpretă de cântec vrâncenesc Iulia Vătafu
Polina Gheorghe: "Satul avea un echilibru al valorilor Cerul de acasă, din satul natal, mi-a aprins în suflet dorul de în[lțimi azurii, cu dantele solare. În această dimensiune am cunoscut raiul din desişul codrului, care ţine în braţe satul meu, de aici şi titlul cântecului ,,Satul meu dintre păduri, Vatră veche de români, Frumos cântă cucu-n tine, Ca şi inima în mine”. Aici, la mine la Râca, județul Argeș, am văzut căruţa cu boi întorcându-se agale de la câmp, caii cu şiraguri de clopoţei şi cordele roşii la gât purtând pe drum brişca (trăsura) în care şedeau cu mare cinste mirii, naşii şi lăutari.
Lumea carului cu boi era cuminte şi sfătoasă, de parcă vieţuia veşnicia satului. O lume ale cărei coduri ancestrale se armonizau cu universul. Vara, câmpul nesfârşit era împodobit cu grâne, prin care se auzea cântec de păsărele, iar văzduhul era tărâmul ciocârliei, care făcea călătorul să se oprească-n loc, să-şi arunce ochii spre cer. În satul meu erau fierari, tâmplari, croitori şi femeile erau dibace la făcut ţeste din pământ descântat. Aici, lăutarii erau la ei acasă.
Satul avea un echilibru al valorilor. Fiecare om îşi cunostea rostul şi locul. Respectul se învăţa de acasă, era prima lecţie de viaţă. Graiul şi portul erau precum busuiocul de la icoană. Cântecul răsărea din sufletul omului, era un dar de la Dumnezeu. Mai întâi îl îngânai în singurătate, apoi îl cântai în șoaptă, ca să ai spor la treburile din gospodărie şi de la câmp. Casa părintescă a fost pentru mine o școală de cântec.
La noi se făceau iarna, clăci. Mama era neîntrecută la cântat. Avea glas frumos şi punea în cântec toate câte se zvoneau pe uliţă . Tata era îndrăgostit de cântecul popular. Ţin minte că sâmbăta şi duminica, mai pe seară, după ce ne îndopam cu bucatele pregătite de biata mama, ne aşezam în vârful patului şi cântam. Tata râdea şi ne comanda cântece, zicând ,,Hai lăutarii mei!”.
Frumuseţea, smerenia şi harul însoțeau toate aceste cântări tărăneşti. Când mă gândesc la satul meu aproape că uit de mine. Eu port satul în suflet.
,,Mărgărit şi liliac,
Mi-a cântat cucu cântat
La umbriţa unui fag
De dragoste şi de drag".
Miruna Ionescu
Producător: dr. Maria Tănase Marin
