loader

Parenting necondiţionat, cu Alfie Kohn, la Garantat 100%

RECOMANDARI  TVR1 

Duminică, la ora 23:00, revedeţi interviul realizat de Cătălin Ştefănescu cu Alfie Kohn, autorul care a revoluţionat ideile privind educaţia copilului.

 

Cătălin Ştefănescu
Garantat 100%

Autorul unui volum declarat „Gold Award Winner” în cadrul National Parenting Publications Awards în anul 2006, psiholog ale cărui lucrări au fost traduse în chineză, japoneză, coreeană, spaniolă, germană, italiană, suedeză, olandeză, bulgară, portugheză, arabă, ebraică, thailandeză şi română, considerat de revista „Time” drept „poate cel mai vehement critic al ideilor fixe din educaţie cu privire la note şi teste standardizate”, Alfie Kohn este invitatul lui Cătălin Ştefănescu din această săptămână.

S-a născut în 1957 la Miami, în Statele Unite. Este un foarte cunoscut scriitor, cercetător şi conferenţiar în probleme de educaţie generală, studiul comportamentului uman şi educaţie parentală, în vederea creşterii copiilor într-o nouă paradigmă, care exclude pedeapsa, condiţionarea sau motivarea bazată pe criteriile pieţei. Criticile pe care el le aduce competiţiei şi recompenselor au dus la o schimbare de perspectivă în rândul dascălilor, părinţilor şi managerilor din Statele Unite şi din multe alte ţări.

„Invitatul nostru este autorul unor cărţi de răsunet mondial, un autor controversat care dinamitează cam tot ce ştim în materie de educaţie. Cred că orice părinte are ceva de câştigat dacă citeşte cărţile acestui autor sau dacă rămâne în seara asta alături de noi, la această emisiune”, este convingerea lui Cătălin Ştefănescu.

Sosit în România la inviţatia revistei „Totul Despre Mame”, invitatul lui Cătălin Ştefănescu a susţinut o conferinţă despre iubirea necondiţionată în creştera copiilor şi şi-a lansat fabuloasa carte „Parenting necondiţionat”, cea pentru care a primit, de altfel, premiul la National Parenting Publications Awards.

„În speranţa că vă stârnesc interesul, vă ofer un citat din acest volum: Parentingul condiţionat reflectă tendinţa de a vedea aproape orice interacţiune umană, chiar şi între membrii unei familii, drept o tranzacţie economică. Legile pieţei – cerere şi ofertă, după faptă şi răsplată – au fost ridicate la rangul de principii universale şi absolute, ca şi cum totul din viaţa noastră, inclusiv ce facem cu copiii noştri, este similar cu achiziţionarea unei maşini sau închirierea unui apartament”, mai spune realizatorul TVR.

Kohn a fost invitat în sute de emisiuni radio şi TV, având inclusiv două apariţii în cadrul show-ului Oprah. A fost personajul principal al multor articole din „Washington Post” şi „Los Angeles Times”, iar munca lui a fost discutată şi prezentată în multe alte publicaţii de profil. Duminică, noapte, telespectatorii TVR 1 îl pot vedea şi, mai ales, asculta, într-o ediţie spectaculoasă Garantat 100%.

Interviul  - difuzat pentru prima oară în decembrie 2015 - este disponibil online pe TVR+

Despre Garantat 100%

Anul acesta, emisiunea Garantat 100%, realizată şi prezentată de Cătălin Ştefănescu, a intrat în cel de-al 15-lea an de când este difuzată de TVR. Întreaga colecţie a emisiunilor Garantat 100% poate fi vizionată şi online, pe portalul video al Televiziunii Române, www.tvrplus.ro. Telespectatorii pot interacţiona cu echipa emisiunii şi pe contul de Facebook Garantat 100%.

Logo

 
Ce se întâmplă cu corpul nostru după 50 de ani? | VIDEO

După 50 de ani, începem să simțim mai acut trecerea timpului. Apar durerile articulare, scade forța musculară, iar mobilitatea nu mai este ...

Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Reforma administrativ-teritorială și impactul asupra minorităților naționale, în dezbatere la „Info Etnic”

Cum poate fi realizată o reformă administrativ-teritorială care să respecte diversitatea etnică și identitatea comunităților istorice? ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...