loader
Foto

Orientări pentru oraşele viitorului, la ”Investiţi în România!”

RECOMANDARI  TVRI 

Marți, 18 ianuarie, de la ora 21.00, s-a difuzat pe TVRi o ediție despre finanțările proiectelor din fonduri europene pentru îmbunătățirea nivelului de trai al românilor. | VIDEO

 

Investiţi în România!

Ce investiţii au realizat administraţiile locale cu fonduri europene? Care este impactul acestor proiecte? În ce domenii va merge capitalul din Planul Național de Redresare și Reziliență în următorii ani? Cum se va schimba societatea? Vor reveni românii în ţară sau măcar nu vor mai pleca la muncă în străinătate? Ați aflat marți, 18 ianuarie, de la ora 21.00, la ”Investiți în România!”

Octavian-Dragomir JORA a discutat cu prof. univ. dr. Dumitru MIRON, președintele Senatului Universitar al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, despre rolul infrastructurii educaţionale în dezvoltarea economică, inclusiv ca deschidere către lume, despre finanțarea proiectelor din fonduri europene pentru îmbunătățirea nivelului de trai al românilor, precum și despre eficientizarea absorbției banilor comunitari.

Viorel Marian DRAGOMIR, primarul municipiului Brăila, ne-a spus în ce stadiu se află una dintre cele mai importante investiţii din România în acest moment, podul peste Dunăre dintre Brăila şi Tulcea, cum se raportează orașul Brăila la PNRR, cu axele lui, digitală și verde și vorbește despre celelalte programe pe care edilul le are în desfășurare.

Care sunt cele mai importante proiecte de infrastructură, în uz sau în plan, care leagă Aradul de restul României și de Uniunea Europenă și cu ce resurse sunt/vor fi realizate? Cum îi putem aduce pe românii din diaspora acasă, am aflat de la Călin BIBARŢ, primarul Municipiului Arad, care ne-a spus și ce înseamnă să decizi în administraţie, în țara noastră, într-o epocă în care se discută despre transformări majore, în materie de digitalizare și ecologizare, în paralel cu provocările date de prețurile crescute la energie.

Tot în această ediție, am stat de vorbă și cu Cristian Laza, primarul comunei Sînmartin, din județul Bihor, o localitate cu două staţiuni turistice, care ne-a spus cum a reușit să acceseze cele mai multe fonduri europene la nivel local, într-un material semnat de Cristina Leorenț, jurnalist tv.

(w882) IIR 18 IAN

Invitaţii lui Octavian-Dragomir JORA sunt:

• prof. univ. dr. DUMITRU MIRON – președinte Senatul Universitar al Academiei de Studii Economice din Bucureşti

• VIOREL MARIAN DRAGOMIR - primar Municipiul Brăila

• CĂLIN BIBARŢ – primar Municipiul Arad

(w882) IIR 18 IAN

Edițiile emisiunii sunt disponibile online pe TVR+.

Așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră pe pagina de Facebook a emisiunii!

***

Partenerul emisiunii:

(w100) hotel sigl O investiție făcută de români

https://www.hotelmarivila.ro/ro

https://www.facebook.com/MariVilaHotel

Logo

 
Ce se întâmplă cu corpul nostru după 50 de ani? | VIDEO

După 50 de ani, începem să simțim mai acut trecerea timpului. Apar durerile articulare, scade forța musculară, iar mobilitatea nu mai este ...

Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Reforma administrativ-teritorială și impactul asupra minorităților naționale, în dezbatere la „Info Etnic”

Cum poate fi realizată o reformă administrativ-teritorială care să respecte diversitatea etnică și identitatea comunităților istorice? ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...