Urmăresc, ca noi toţi de altfel, fluxurile de ştiri până la saturaţie. Percepţia mea s-a tocit din cauza repetării la nesfârşit a aceloraşi subiecte.
Parcă şi fondul principal de cuvinte al limbii române s-ar fi redus în mod dramatic. Şi, în gălăgia asta fără capăt, de fapt suntem... singuri. Ce-i drept, solidari, cel puţin în declaraţii, dar... singuri.
A existat însă un moment, în care timpul mi s-a părut că stă pe loc. Prima impresie a fost aceea a unui subiect ieşit din normele informative uzuale, atât de departe era de clişeele cu care mă obişnuisem şi de pesimismul care-mi este bun tovarăş de ceva vreme. Nicio informaţie oficială nu fusese lansată dinainte, aşa că, până şi crainicii păreau încurcaţi.
Pentru prima dată după marea foamete din 1947, racla Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi părăsea locaşul sfânt, într-un pelerinaj tăcut şi sobru prin judeţele Moldovei. La fel, la Bucureşti, Sf. Dimitrie cel Nou de la Mitropolie a fost scos pe străzile capitalei într-un ritual al rugăciunii colective la ceas de mare nenorocire şi nevoinţă.
Cei doi mari sfinţi protectori ai României se aflau pe drum. Fără alai. Raclele lor scânteiau. O lumină intensă le învăluia deşi afară atmosfera era ca de cenuşă. Au ieşit din casa Tatălui, pentru a fi alături de toţi fiii lui. Să-i ocrotească. Să le readucă aminte că n-au fost niciodată singuri şi părăsiţi. Şi nici nu vor fi.
Să fim atenţi şi alertaţi! E un moment cum nu s-a mai petrecut vreodată. Să vină Sfinţii după oameni. Au parcurs în tăcere sute de kilometri, mergând fără grabă. Au poposit pe drum în faţa caselor, bisericilor, spitalelor trupului, pline cu cei care au nevoie de ajutor, acolo unde medicii au ieşit să se închine cu rugăciune de speranţă. “Fără Dumenezeu, aş fi un băiat care se joacă cu bisturiul” mărturisea nu de mult un invitat, doctor renumit, în platoul emisiunii Mic Dejun cu un Campion.
Am fost martora unei procesiuni solemne, fără cuvinte, de-o emoţie pe care n-am mai trăit-o până acum. Şi, brusc am înţeles că solidaritatea nu înseamnă să faci doar o strângere de fonduri pentru materiale medicale, ci să ai conştiinţa apartenenţei la fibra ta spirituală şi la lungul şir al celor care au fost, sunt şi vor fi. Aceasta cred că este, în esenţă, responsabilitatea noastră majoră pentru ca să depăşim cu toţii, acest test absolut al încercării ce ne este dată acum.
O altă secvenţă, la fel de emblematică îmi stăruie în memorie în egală măsură. În Piaţa Sf. Petru de la Vatican, într-un imens spaţiu gol, pe un eşafodaj înalt, stătea drept, în roba sa albă, Papa Francisc. Oficia binecuvântarea istorică, „Cetăţii” şi „Lumii” („Urbi et Orbi”), pentru sănătatea oamenilor de pe întreaga planetă. Se ruga în bătaia vântului, pe o ploaie măruntă. Am privit atent. Am ciulit urechea. Era o incantaţie, nu un cuvânt rostit rotund. Ţinea capul în pământ, nu-şi urca ochii la cer. Era şi el singur? NU. Cu siguranţă NU! Aşa cum nici noi nu suntem! Căci, cum a-i putea fi singur în viaţă dacă-l ai alături pe Tatăl tău? Să credem asta cu tărie! Cred!
*** Sf. Cuvioasă Parascheva numită şi „Vinerea Mare” este recunoscută ca sfântă patroană a Moldovei. Se celebrează pe 14 octombrie. Moaştele Cuvioasei au fost aduse în ţara noastră în anul 1641, prin strădania domnitorului Vasile Lupu. Din 1944 moaștele Sf. Parascheva se află la Catedrala Mitropolitană de la Iași. ’”Pe Sfânta folositoare a celor ce sunt întru nevoi, toţi cu dreaptă credinţă să o lăudăm, pe Preacinstita Parascheva” (Din Codacul Sf. Cuvioase Parascheva de la Iaşi)
*** Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, este recunoscut ca Ocrotitorul Bucureștilor din 1792. Racla cu moaştele sale se află în Catedrala Patriarhală de pe Dealul Mitropoliei încă din anul 1774, dăruite fiind de generalul Petru Salticov, drept mulţumire în urma războiului dintre Poarta Otomană şi Rusia (1769 - 1774) care a antrenat şi forţe româneşti.
Praznicul în cinstea sa are loc pe 27 octombrie. „Unde a prisosit smerenia şi nerăutatea, acolo şi lucrarea darului dumnezeiesc a prea prisosit; că aflându-ţi inima curată, Cuvioase Părinte, Dumnezeu s-a închipuit întru tine, săvârşind fapte pe care înţelepciunea veacului acesta nu poate să le împlinească”. (Din Paraclisul Sfântului Dimitrie Basarabov)
*** „Urbi et Orbi” este o rugăciune specială de binecuvântare pe care Suveranul Pontif o rosteşte de obicei la Paşti şi la Crăciun sau în ziua desemnării sale ca urmaş al Sf. Apostol Petru.
„Doamne, binecuvântează Lumea, dăruieşte sănătate trupurilor şi consolare inimilor! Ne ceri să nu fim fricoşi, dar credinţa noastră este slabă şi ne este teamă. Dar Tu, Doamne, nu ne vei lăsa la voia furtunii! Spune încă o dată: ’Voi, nu vă temeţi!’ (Matei 26,5). Iar noi, împreună cu Petru, ’lăsăm în grija Ta toată neliniştea noastră, căci Tu te îngrijeşti de noi’ (cf. 1, Petru 5,7).”
Ileana Ploscaru Panait
Sursa fotografiilor: basilica.ro; doxologia.ro;
capturi din transmisia televizată de la Vatican
