loader
Foto

"Octavian Ionescu - Memento Subiectiv", la TVR 3

RECOMANDARI  TVR3 

Sâmbătă, 2 octombrie, de la ora 16.00,  la TVR 3, Oana Lazar v-a invitat să urmăriți documentarul "Octavian Ionescu - Memento Subiectiv".

 

În iulie 1944, în biroul consular de la Berna, tânărul profesor Octavian Ionescu de la Facultatea de Drept din Iaşi cere documentele de reîntoarcere în ţară: pentru el, pentru soţia sa de origine helvetă şi pentru cei trei copii ai lor, Lucian, Ilinca şi Gabriel.

Vespasian Pella, marele jurist, îl priveşte cu uimire şi îi spune să rămână la adăpost, în Elveţia.

„Unde te duci? Or să-ţi taie ruşii capul.”

„Mă aşteaptă studenţii mei de la Iaşi.”

Și a plecat. A intrat în ţară la 23 august 1944, cum arată ştampila pe o filă de paşaport.

(w882) 545

Nu e un scenariu de film, e chiar viaţă. Octavian Ionescu s-a născut în 1901. Era ultimul din cei nouă copii ai preotului din Vorniceni, Botoşani. A absolvit simultan, la Iaşi, cu licenţă, Facultatea de Drept şi Facultatea de Filosofie. Dar audia şi cursurile de la Litere ale lui Garabet Ibrăileanu. A plecat pentru studii doctorale şi a răbdat de foame ca să-i ajungă banii pentru cărţi şi spectacole de teatru. A obţinut Medalia de aur la concursul tezelor de doctorat de la Sorbona în 1931. „La notion de droit subjectif dans le droit privé” a fost o cercetare de mare noutate la acea vreme. A fost bursier Rockefeller şi Humboldt în Germania, de unde s-a întors profesor la Iaşi, însurat deja cu o fată din Elveţia, Rica Cecile, profesoara de literatură şi ea.

A fost membru în Consiliul legislativ al ţării din 1933 şi până la abdicarea regelui.

În 1950, la doar 49 de ani, în zenitul carierei sale şi în plină putere creatoare, Octavian Ionescu a fost dat afară din Universitatea ieşeană. A fost în lotul celei din urmă epurări.

Întreaga istorie a familiei Ionescu o spunem în documentarul MEMENTO SUBIECTIV: Octavian Ionescu.

***

Realizator Oana Lazar; imagine Relu Tabără; montaj Dragos Brehnescu

 

Logo

 
Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

O nouă ediție Remix cu Time to Rock / Istorii muzicale la editura CDPL / Costi Cămărășan și Compact – 50 de ani

Prima rubrică împrumută genericul emisiunii „Time to Rock”, preluată de la TVR Timișoara de TVR 3 în fiecare sâmbătă, de la ora 22.30. Cu ...

România în lume

De la muzică și educație la diplomație culturală și proiecte internaționale, două întâlniri despre inițiativă și deschiderea către lume.

Povestea din ochii lor

România, exemplu european în evidența câinilor cu stăpân. Despre responsabilitate, violență și iubirea față de animale, la „Povestea din ochii ...

Emisiunea “Investiţi în România!”, premiată de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti

Pentru longevitate, profesionalism şi consecvenţă în promovarea oportunităţilor oferite de mediul de afaceri românesc, emisiunea „Investiţi în ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

Planurile economice pentru 2027: Promisiuni privind înghețarea taxelor, indexarea pensiilor și noi controale ale Fiscului

Pregătirea bugetului de stat pentru anul 2027 aduce în prim-plan atât mesaje de liniștire adresate populației și mediului de afaceri, cât și ...

România – SUA, meci important pentru „Stejari” în World Rugby Nations Cup. Sâmbătă, la TVR

După înfrângerea în fața reprezentativei din Tonga, naționala de rugby a României are nevoie de un rezultat bun în confruntarea cu Statele Unite ...