loader
Foto

Galerie foto

O primăvară de neratat, la TVR 2

Printre surprize: în premieră şi în exclusivitate, „ONOARE ŞI RESPECT” revine cu sezonul cu numărul cinci și cel mai nou serial coreean, „REGELE ÎNDRĂGOSTIT”, din 12 martie.

 

Telespectatorii TVR 2 se vor bucura de o primăvară frumoasă în fața micului ecran alături de cele mai aşteptate filme şi seriale, sezoane noi şi atractive ale emisiunilor de divertisment, umor, informaţii de calitate şi muzică bună. Filmele de colecţie le găsim, în fiecare zi de miercuri, la TELECINAMATECĂ, de la ora 20:10, iar îndrăgiții actori români ne aşteaptă în ultima zi a săptămânii la DUMINICA FILMULUI ROMÂNESC, cu două producţii programate de la ora 13:10 și de la ora 20.10 - un film istoric sub semnul Centenarului Marii Uniri.

Din 12 martie, noul serial coreean, REGELE ÎNDRĂGOSTIT, îi va entuziasma pe fanii genului. De luni până vineri, de la ora 17:40, timp de 20 de episoade, „Regele îndrăgostit” ne va purta cu secole în urmă, în Coreea condusă de dinastia Goryeo.

Marina Almășan și Claudiu Bleonț sunt gata să dea startul celui de-al patrulea sezon FEMEI DE 10, BĂRBAŢI DE 10, luni, 12 martie. Emisiunea se difuzează de luni până joi, de la ora 16:40, iar tema ediției inaugurale, „Mai bine femeie, sau mai bine bărbat?!?”, va fi discutată alături de invitaţii Andreea Marin, Marcel Pavel, Bebe Mihăescu - psiholog, Cristina Demetrescu – astrolog. „Abia aștept reintrarea pe post, alături de un coprezentator al cărui fană sunt de decenii! Cu Claudiu am colaborat, cu ani în urmă, și nici că-mi puteam dori un partener mai spumos și mai inspirat, în discutarea unor teme și cazuri delicate, pe care le vom pune în discuție, în acest sezon”, a spus Marina Almăşan.

De la Florina Constantinescu, Ioana Voicu și Nuami Dinescu, gazdele emisiunii SE ZICE CĂ..., aflăm, în direct, de luni până joi, de la ora 14.00, tot ce este nou în lumea vedetelor, în lumea culturală, în viaţa socială, în parenting, bucătărie sau sport. Startul noului sezon se dă din 12 martie, iar „The Humans”, reprezentanţii României la Eurovision 2018, vor deschide ediţia. Le urmează Dana Savuică şi Bogdan Stoica, blogger, care vor dezbate un subiect spumos şi etern controversat: există bărbatul ideal şi femeia perfectă? Noua grilă inaugurează şi o rubrică nouă, de gastronomie, cu Chef Aida Parascan, dar şi rubrica de „Revista presei”.

Dacă este vineri, ne aşteaptă în direct Corina Dănilă, la IERI-AZI-MÂINE. Din 16 martie, de la ora 15.40, ne vom bucura în fiecare vineri de 100 de minute de teatru, poezie şi mai ales de muzică. În cel de-al optulea sezon, alături de prezentatoare se vor afla grupul „Supermarket” şi actorul Nae Alexandru. Primul invitat al ediţiei este Mircea Rusu, căruia gazdele i-au pregătit câteva surprize, iar în cea de-a doua parte va fi sărbătorit maestrul Horia Moculescu.

Aventura vă aşteaptă din 17 martie alături de FATA SAMURAI (SAMURAI GIRL – SUA, Canada, 2008). În fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 18:00, miniseria în şase episoade, producţie Disney, cu Jamie Chung, Brendan Fehr şi Anthony Wong în rolurile principale vă va purta într-o poveste palpitantă şi plină de mister despre intrigile din interiorul mafiei japoneze.

În premieră şi în exclusivitate, din 17 martie, de la ora 22.10, cel de-al cincilea sezon al serialului italian ONOARE ŞI RESPECT îi va ţine cu sufletul la gură pe telespectatori în fiecare sâmbătă. Saga familiei Fortebracci ne poartă în Sicilia, în 1973, la doi ani de când familia a fost atacată de "naşul" Ettore de Nicola şi de oamenii lui. Deşi copiii lui au reuşit să fugă, Tonio Fortebracci a ajuns pe mâna duşmanilor săi şi, după ce a fost torturat, şi-a pierdut memoria.

Vă place divertismentul şi muzica de calitate? DUELUL PIANELOR este gata să dea startul celui de-al patrulea sezon. Show-ul va debuta duminică, 18 martie, de la ora 15:00, într-un format nou care va transforma spectacolul de pe TVR 2 într-un spațiu în care muzica și poveștile emoționante vor avea un rol esențial. Jocuri precum karaoke, ghicește melodia din câteva note cântate la pian sau după un desen făcut de un invitat sunt doar câteva dintre provocările emisiunii din fiecare duminică. Adrian Enache va continua şi în acest sezon tributurile dedicate marilor artiști dispăruți ai României, iar o altă noutate a sezonului patru este cea a cancan-urilor. Invitații vor comenta cele mai ciudate articole scrise despre ei de presa de scandal și vor clarifca adevărul legat de aceste cancanuri. Invitaţii primei ediţii sunt: Mihai Constantinescu, Diana Matei, Ion Haiduc şi Simona Dichiseanu.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Contractul de asigurare și contractul de întreținere

Luni, 29 aprilie, de la ora 21:00, TVR Internațional transmite o nouă ediție ”Avocatul dumneavoastră”.

Cine va tăia Nodul Gordian? Alianțe și conflicte în Orientul Mijlociu, o dezbatere în emisiunea „Omul și Timpul”

La TVR Cultural, Rafael Udriște ne așteaptă duminică, 28 aprilie, de la ora 17:00, la o nouă ediţie „Omul şi timpul”. Alături de invitatul său, ...

România - hub universitar important în domeniul învăţământului medical | VIDEO

La  emisiunea cu titlul inspirat din Constituţie, „Articolul VII" - Românii din străinătate, s-a discutat despre deficitul de personal din ...