Inundațiile care au lovit la sfârșitul lunii iulie județele Suceava și Neamț completează un lung șir al dezastrelor naturale produse în România în ultimii ani. Despre dimensiunea distrugerilor, dar şi despre planurile de viitor ale localnicilor din zonele afectate a vorbit într-un interviu reporterul TVR Iulian Cazacu, corespondent pentru zona Moldovei.
În urmă cu o săptămână, echipele Televiziunii Române transmiteau primele imagini din județele Suceava și Neamț, în care natura lovise nemilos. Prin intermediul jurnaliştilor TVR, am văzut în direct atât imaginile dezastrului după viiturile din Moldova, cât şi nevoile sinistraţilor. Pentru oamenii aflaţi în necaz, Televiziunea Română a relansat campania „Împreună facem bine”, o inițiativă susținută editorial pe toate platformele.
Calamitățile din nordul Moldovei au afectat mii de români, au făcut victime, iar valoarea estimată a pagubelor provocate de viituri se ridică la zeci de milioane de euro. Numai în operaţiunile de curăţire a zonelor afectate de inundaţii sunt implicaţi mii de pompieri, voluntari, dar şi localnici. Despre dimensiunea distrugerilor, mobilizarea extraordinară pentru procesul de salvare şi reconstrucție, dar şi despre planurile de viitor ale zonei a vorbit într-un interviu reporterul Iulian Cazacu, corespondent pentru zona Moldovei.
Ai văzut dezastrul inundațiilor încă de la inceput. Care a fost prima impresie?
Efectele inundațiilor le-am văzut prima dată în comuna nemțeană Farcașa, dimineața, după ce a trecut viitura. Zeci de case lovite de viitura, unele mai tare, altele doar cu ceva mâl în curte. Mai văzusem case inundate, nu era așa de răvășitor. Cu toate acestea, mă uitam la oameni și le simțeam supărarea. Nu am insistat prea mult cu interviuri, pentru că nu vroiam să îi deranjez. Câteva ore mai târziu, am ajuns la Broșteni. Am avut senzația că văd un film. Erau lemne, bușteni, resturi din gospodarii, adunate pe mal sau în mijlocul apei... iar la un moment dat, am văzut și o mașină proptiită în mijlocul râului Bistrița. Daca la intrarea în zona orașului Broșteni era așa, oare ce mă așteptă mai încolo?
Am intrat în satul Neagra și pe cât înaintam, mi se deschideau în fata imagini apocaliptice. În curtea unei case, înainte de pod, era un morman de lemne, câteva mașini, mâl înalt de vreo câțiva metri, că nu se vedeau casele din spatele lui. Pe malul celalalt era o casa jumătate pe mal, jumătate deasupra digului, din care curgea apa multa, multa, multa... Mașini, pompieri, voluntari, camioane, un vacarm, o agitație, iar de-o parte și de alta a drumului erau oameni speriați. Văzuseră moartea cu ochii. Mi-a trebuit ceva timp să mă acomodez și să înțeleg ce era acolo.
Care sunt localitățile prin care ai trecut? Este o zonă în care au mai fost inundatii?
Am venit cât am putut de repede, de la Piatra Neamț, unde locuiesc atât eu, cât și colegul meu, cameramanul Sebastian Bădiță. Ne-am oprit la Farcașa și după ce am filmat acolo, am mers la Broșteni, unde deja lucra echipa venită în sprijinde la Bistriță Năsăud, Nicoleta și Gigi Cherecheșiu.
Eu lucrez de trei ani, cu Sebi, cameramanul meu, dar este prima dată când am avut așa ceva. Zona Broşteniuluii este aparte. Au mai fost inundații și viituri în anul 2018, însă nu de aceeași amploare. Așa ceva ca acum, nu a văzut nimeni, nici macar cei mai încercați dintre semenii noștri, pompierii.
În urma cu nouă ani o altă calamitate din aceasta zonă făcea înconjurul ţării: un vânt puternic a culcat la pământ toți, dar toți copacii pe o suprafață de 600 de hectare. Enorm! Atunci, vântul a ras totul de pe trei versanți. Ceva cumplit. Am fost și atunci la fata locului și am rămas fară cuvinte. La momentul respectiv mă uitam și nu îmi venea să cred ochilor.
Sunt sigură că ai auzit de la localnici mărturii impresionante...
Am vorbit cu foarte mulți oameni. Oameni simpli, bucovineni adevărați, cu graiul diferit, ușor cântat, molcomi, dar cu o tristețe în glas ce se simțea de la primele cuvinte. Mulți dintre ei, oameni în vârstă, care au muncit enorm ca să poată ridica o căsuță. Toată agoniseala lor a fost luată cu violenţă de viitură. O furie atent reținută împotrivă naturii, împotriva calamitații care le-a lovit traiul. Spuneau că nu o să mai apuce în viața asta, cât mai au de trăit, să ridice din nou gospodăria pe picioare, așa cum era înainte de viitură. Am întâlnit și tineri, care se mutaseră în casa bunicilor, până să își facă un rost și care erau să își găsească sfârșitul când apa a lovit cu furie. Ei erau cumva încrezatori că totul o să se repare, încurajați de sutele de voluntari inimoși, veniți să le dea o mână de ajutor și să îi aline. Poveștile Broşteniului sunt triste, dar în cele mai multe cazuri există și speranța că vă fi bine, curând.
Cum se descurca acum oamenii din zonele sinistrate? Se gândesc sa se mute din zona?
Acum încă se mai cară din curţi mâlul și resturile de lemn, laolaltă cu bolovanii aduși. Au fost deschise drumurile către case, în așa fel încât voluntarii și pompierii să poată intra și să scoată mâlul adunat peste tot, în curte, în camere, pe sobe... Localnicii au reușit să racordeze din nou localitatea la aducțiunea de apă, ceea ce a fost o mare victorie. Deja a fost construită prima căsuță de către voluntari, urmează altele în câteva zile și promisiuni ferme că vor mai urma... de fapt, toate cele peste 50 de locuințe distruse în totalitate.
Autoritățile încearcă să îi convingă pe localnici să găsească o zonă nouă în care să amplseze noile locuințe, în așa fel încât să oamenii să nu mai fie la mâna sorții, a naturii care se dezlănțuie când te aștepți mai puțin. Vom vedea câţi vor înțelege că e atât de necesar să facă lucrul acesta.
CV Iulian Cazacu
Am 53 de ani și fac știri de 28 de ani. Îmi place enorm meseria de jurnalist și mă consider un om „de teren”, cum zicem noi. Din 2003 lucrez la Televiziunea Română. Am făcut și presa scrisa și radio, dar m-am îndrăgostit iremediabil de televiziune. Am văzut multe lucruri de-a lungul carierei, unele frumoase, emoționante, altele care ar răvași mintea oricui. Dar am trecut peste momentele grele, așa cum fac și acum. Mă mobilizez pentru a acoperi alte și alte subiecte, în ritm cotidian. Am avut și am noroc de colegi deosebiți, de la care am avut de învățat câte ceva, tot timpul. Dacă nu ar fi înțelegere și respect nu am putea face împreună lucruri atât de interesante pe care le arătam, zi de zi, telespectatorilor TVR.
