loader
Foto

Galerie foto

O poveste ca în filme. Filmul „Când culorile au tăcut”, la „Dosar România” | VIDEO

RECOMANDARI  TVR1 

În urma unui eveniment tragic, în decursul a 10 zile, două surori gemene şi-au pierdut vederea în proporţie de 80%. Şocul suferit nu le-a doborât, ci le-a îndârjit să ducă o viaţă frumoasă. Povestea lor, spusă de Alina Amza, la TVR 1, pe 11.12, ora 17.30.

 

Dosar România

Au arătat tuturor celor care le-au cunoscut că sunt un exemplu de ambiţie, perseverenţă, forţă şi că au ajuns acolo unde puţini oameni reuşesc să fie. Oricine altcineva s-ar fi prăbuşit sau ar fi căutat mila celor din jur. Silvia şi Irina, însă, au învăţat să se reconstruiască.

O poveste adevărată, despre două surori gemene, învingătoare amândouă, ne-a adus Alina Amza la „Dosar România”, pe TVR 1, duminică, 11 decembrie, de la ora 17.30.

(w882)

„Când culorile au tăcut ne prezintă povestea de viaţă a două eroine, Silvia şi Irina, surori gemene, care, datorită forţei interioare, ambiţiei şi dorinţei de a depăşi orice barieră, au reuşit să învingă greutăţi pe care cu greu ni le-am putea imagina”, ne-a introdus Alina Amza, realizatoarea filmului, în povestea celor două surori.

(w882)

(w882)

Irina şi Silvia se aflau la început de drum, aveau 24 ani, câştigau concursuri de frumuseţe, terminau facultatea în scurt timp. Şocul morţii tatălui lor, însă, le-a agravat retinopatia pigmentară atipică. Aveau din copilărie această boală a retinei, dar nu le provocase probleme de vedere până atunci. Distruse din cauza durerosului eveniment, în doar câteva săptămâni, gemenele şi-au pierdut mai mult de 80% din acuitatea vizuală şi au fost nevoite să se adapteze rapid la o viaţă în care abia mai zăreau frânturi de lumină.

Silvia lucrează la o firmă de telemedicină din România. „În tot ceea ce trăim noi este vorba despre alegere, despre felul în care îţi impui să vezi viaţa”, povesteşte Silvia. „Alegi să fii fericit sau... să te izolezi, în depresie. Şi noi, amândouă, am ales bucuria fiecărei clipe pe care o trăim”, adaugă Silvia.

La rândul ei, Irina, a plecat în Olanda pentru a lucra acolo, pe cont propriu, fără niciun alt sprijin. Nu s-a ferit niciodată de încercările vieţii şi a reuşit să izbândească întotdeauna. În prezent, lucrează la o companie de asigurări de sănătate, tot în România.

(w882)

Chiar dacă nu a fost deloc simplu, chiar dacă s-au izbit de greutăţi provocate de ceilalţi, dar şi de starea lor de sănătate, Silvia şi Irina au demonstrat tuturor celor care le-au cunoscut că ambiţia, perseverenţa, forţa le-au dus unde puţini oameni reuşesc să fie.

Cele două gemene au o viaţă socială plină, fac sport constant, merg la dans, au joburi complete şi pasiuni pe care le urmăresc şi, în plus, sunt invitate să susţină prezentări inspiraţionale în română sau în limba engleză, pe care o vorbesc fluent. Ascultându-le, oamenii din public preiau puterea exemplului şi simt imediat nevoia reevaluării propriilor vieţi.

(w882)

Invitatul special al documentarului a fost actorul Andi Vasluianu, care s-a lăsat prins şi surprins de povestea de viaţă fabuloasă a gemenelor Silvia şi Irina.

„Când culorile au tăcut este documentarul care înfăţişează profilul unor învingătoare şi tulburătoarea lor poveste de viaţă, dar este un film care aduce bucurie privitorului şi oferă speranţă şi încredere tuturor celor care vibrează alături de Silvia şi de Irina”, a mai spus Alina Amza, realizatoarea filmului pe care l-am văzut duminică, 11 decembrie, la „Dosar România”.

(w882)

Realizator - Alina Amza

Producător - Răzvan Butaru

 

Logo

 
Geopolitica actuală - Lumea spre o nouă ordine mondială

Duminică, 15 noiembrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, conf. univ. dr. Cristi Pantelimon, sociolog la Institutul de Sociologie al Academiei ...

Ce se întâmplă cu corpul nostru după 50 de ani? | VIDEO

După 50 de ani, începem să simțim mai acut trecerea timpului. Apar durerile articulare, scade forța musculară, iar mobilitatea nu mai este ...

Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Reforma administrativ-teritorială și impactul asupra minorităților naționale, în dezbatere la „Info Etnic”

Cum poate fi realizată o reformă administrativ-teritorială care să respecte diversitatea etnică și identitatea comunităților istorice? ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...