După ce a învăţat să meargă pentru a doua oară, subofiţerul în retragere Florin Vuţă are de dus o nouă luptă: cu sistemul. Am aflat povestea lui la TVR 1 pe 24 noiembrie, de la ora 22.30, când Alina Grigore ne-a aşteaptat la „Frontul de acasă”.
Subofiţerul în retragere Florin Vuţă a fost rănit grav într-un accident de muncă, în timpul misiunii din Irak. Doi ani nu şi-a putut mişca picioarele şi a rămas cu o deficienţă funcţională gravă, în procent de 90 la sută. Veteranul stă în picioare şi merge doar cu ajutorul unor dispozitive speciale. Timp de 14 ani, starea lui de sănătate a rămas aceeaşi.Alina Grigore v-a spus cum a reuşit MApN să îl „facă bine”, dintr-o dată, cu 10 procente. Atunci când veteranul a cerut să nu mai fie pus pe drumuri în fiecare an, Florin Vuţă a primit un grad de invaliditate nerevizuibil, dar inferior celui anterior. Contrar expertizei Spitalului Militar Central şi diagnosticului medicilor săi curanţi. Întreaga poveste, miercuri, 24 noiembrie, ora 22.30, în emisiunea „Frontul de acasă” de la TVR 1.
La 35 de ani, Florin Vuţă a trebuit să reînveţe să meargă, după ce cariera sa militară s-a încheiat pe un pat de spital. Nu-şi putea mişca picioarele, iar perspectiva medicală era mai mult decât rezervată, din cauza traumatismului vertebro-medular grav. La acel moment, nu credea că va mai merge vreodată. Dar ajutorul soţiei sale şi determinarea cadrelor medicale au facut din imposibil, posibil. L-au salvat de la o viaţă într-un scaun rulant. Nea Vuţă, cum îl ştiu toţi, are acum 52 de ani şi este un om care a reuşit să dea din nou sens vieţii sale.
„Am făcut parte din Batalionul 2 Infanterie Călugăreni. Am fost în misiune în Angola, Bosnia, Kosovo. În 2004 eram în Irak, cu detaşamentul de Geniu. Partenerii americani au apelat la noi pentru a-i ajuta să mute o parte din echipamente într-o altă bază. Lucram pe o macara de 40 de tone care s-a răsturnat, mi-a rupt coloana. Nu ştiu ce a fost în acel container care a intrat în balans. Am înţeles că încărcătura nu a fost asigurată pentru ridicat şi transport. A fost foarte greu şi, în cădere, a tras şi macaraua după el şi-a răsturnat-o. Iar cabina de lucru a fost strivită între alte două containere. Am fost evacuat de urgenţă în Germania şi am trecut printr-o operaţie de 12 ore, în care medicii militari americani mi-au îmbrăcat coloana într-o proteză din titan, cu şuruburi. Am fost paralizat de la brâu în jos doi ani de zile”, rememorează subofiţerul Florin Vuţă acele clipe de coşmar.
la scurt timp după accident
Recuperarea a fost de durată. Doi ani a stat internat în Spitalul Militar Central din Bucureşti. Este recunoscător cadrelor medicale din Secţia de Recuperare, despre care spune că l-au făcut din nou om.
internat în Spitalul Militar Central
„Sunt vedeta Secţiei de Recuperare Medicală şi mă primesc cu braţele deschise întotdeauna. Eu am venit din Germania fără şanse să mai merg vreodată. Mi s-a spus că voi rămâne toată viaţa în scaun rulant. Dar domnul colonel doctor Nicolae Pavelescu a crezut tot timpul că voi merge, nu m-a lăsat, îmi spunea mereu să muncesc, să fac exerciţiile, pentru că trebuie să mă recuperez. Acolo există o cuşcă ce are scripeţi, sfori şi greutăţi. Îmi legau picioarele de acei scripeţi. Eu îmi pierdusem muşchii şi mă ajutau ei. Încet, încet, am reuşit. În primii doi ani nervii îşi pot reveni. La mine s-au refăcut parţial, până la jumătatea pulpei superioare. De aici de sus, până jos, nu mai simt absolut nimic. M-am ridicat cu ajutorul unor proteze speciale. Ortezele îmi susţin acum picioarele. Dacă nu le-aş avea, nu aş putea sta în picioare sau merge”, explică Florin Vuţă cum a fost salvat de la o viaţă de chin de cadrele medicale care au luptat pentru el atunci când el nu vedea lumina.
De atunci, nea Vuţă vine la recuperare la Spitalul Militar Central de 5-6 ori pe an. Medicul Gigi Teodoru şi echipa sa îşi amintesc cum a venit militarul la ei şi cum a plecat.
„Prezenta deficit funcţional, deficit motor la nivelul membrelor inferioare. Nu le mişca deloc. Evoluţia acestor pacienţi este lentă. Există şi perioade de decompensare din punct de vedere psihic, în care unii pacienţi renunţă să mai lupte, alţii continuă, ajutaţi de cadrele medicale şi de familie. Rezultatele se văd astăzi, când pacientul se poate deplasa cu ajutorul unor orteze şi cu sprijin în baston. Pacientul nu se poate ridica pe vârfuri sau pe călcâie, iar mersul nu mai este unul normal”, precizează col.dr. Gigi Teodoru, şef Secţie Recuperare Neurologică 2.
Pentru Florin Vuţă, e un mod de viaţă pe care l-a acceptat. Să poată merge, chiar şi în aceste condiţii, reprezintă cea mai mare victorie.
Soţia, Viorica, i-a stat alături tot timpul. Şi cel mai greu i-a fost când s-a împărţit între copil şi soţ.
„Am stat în acelaşi pat, la spital. La început, el nu putea dormi. Trebuia tot timpul să îl întorc de pe o parte pe cealaltă. Singurele momente de linişte erau când mergea la sală şi atunci mergeam să cumpăr ce ne trebuia şi să stau puţin liniştită. Părinţii mei m-au sprijinit, au avut grijă de fiica noastră, ea a continuat să meargă la şcoală. A fost foarte, foarte greu, sa fii împărţit între copil şi soţ, dar, în astfel de momente, o putere divină îţi dă forţa să faci faţă situaţiei şi să reuseşti să îl sprijini pe cel de lângă tine. Spunea că nu va reuşi. A început apoi să stea nesprijinit pe marginea patului, apoi puţin în picioare şi ulterior a făcut primii paşi. Este foarte greu să te vezi neputincios, din ditamai omul şi o persoană sportivă! Suntem o familie şi trebuie să trecem peste aceste încercări pe care ni le rezervă viaţa”, povesteşte Viorica Vuţă.
„Soţia mea a însemnat totul. Cu psihicul eram la pământ. Nu voiam să muncesc, să mănânc, nu mai voiam nimic. O vedeam cu chipul plâns, dar niciodată nu plângea în faţa mea. Fetiţa avea opt ani. Venea în weekend, o aduceau bunicii. Tot timpul zâmbea, râdea, mergea cu mine la recuperare. Mi-am impus să mă ridic din căruţ!”, evocă Florin Vuţă acele momente care i-au dat putere.
Greutăţile care apăsau pe umerii militarilor răniţi nu se terminau însă odată cu ieşirea lor din spital, după un astfel de accident teribil. Pentru că se izbeau de lipsa legislaţiei în baza căreia acum ei primesc tot sprijinul financiar necesar.
„Am fost trecut direct în retragere şi pensionat. Aveam o pensie foarte mică. Medicamente trebuia să cumpărăm, mâncare. Norocul meu a fost un om de suflet, domnul general Gelaledin Nezir. Din solda dumnealui ne cumpăra mâncare şi medicamente”, spune subofiţerul cu lacrimi în ochi.
Ulterior, militarii răniţi au beneficiat de indemnizaţii, iar soţiile lor au fost angajate în armată.
Dar viaţa lui Florin Vuţă a fost tulburată, din nou, în 2018. Subofiţerul în retragere a trecut printr-o altă traumă, psihologică, în momentul în care Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a MApN i-a stabilit un grad de handicap inferior celui avut până acum. Şi a respins rezoluţia Spitalului Militar Central. Deşi militarul suferă de paralizie parţială a membrelor inferioare, şi-a pierdut capacitatea de muncă, Decizia comisiei ministeriale a fost că el se poate îngriji singur. Dacă până la acel moment militarul a avut o deficienţă locomotorie gravă, dintr-o dată, aceasta a devenit accentuată. Direcţia Medicală a MApN spune că a acţionat legal. Iar subofiţerul nu îşi revine din şoc.
„Din 2004 până în 2018 aveam revizuire anuală a gradului de handicap şi mergeam la comisie la Spitalul Militar Bucureşti. Am avut gradul I de invaliditate în toţi aceşti ani. Conform legilor în vigoare, am cerut şefului Direcţiei Medicale din MApN să fiu declarat nerevizuibil, deoarece starea mea de sănătate este aceeaşi de peste un deceniu. Şi dânşii au hotărât că mă încadrez în gradul al II-lea. Peste noapte, m-au făcut bine 10%. La gradul I aveam o deficienţă funcţională de 90%, iar la gradul al doilea de 80%. Am acţionat Direcţia Medicală a MApN în instanţă. Am cerut repunerea în drepturile anterioare, conform actelor medicale în vigoare”, declară Florin Vuţă.
Plutonierul adjutant principal în retragere spune că decizia finală, luată fără măcar a fi examinat, i-a produs o nouă traumă:
„Dintr-un om bolnav m-au făcut şi mai bolnav. Sunt momente în care nu discut cu nimeni, nici cu soţia, nici cu fata. Mă închid în mine, am stări de nervozitate şi insomnii. Să se facă dreptate, nu cer altceva! Nu cer un favor nimănui. Atât: să se respecte legea!“
În tot acest timp subofiţerul în retragere continuă să-şi reprezinte ţara: anul viitor va participa la Jocurile Invictus şi se antrenează pentru proba de handbike (bicicletă acţionată de pedale pentru mâini– n.r.). „În noua viaţă a lui Florin Vuţă e loc de mult zâmbet, dar e nevoie şi de luptă. Pentru a-şi menţine starea de sănătate, pentru a continua să meargă, dar şi pentru drepturile sale. Din această poveste de viaţă rămânem cu o lecţie importantă: când nu poţi tu, te ridică ceilalţi. Iar când îţi revii, nimic te mai poate doborî!”, concluzionează Alina Grigore, realizatoarea emisiunii „Frontul de acasă” de la TVR 1.
***
În fiecare miercuri seară, de la 22.30, la TVR 1, jurnalista Alina Grigore aduce în prim-plan uimitoare poveşti de viaţă şi de front ale unor oameni excepţionali, nu doar pe câmpul de luptă, ci şi în viaţa de zi cu zi. Mărturiile exclusive sunt completate cu momente semnificative din istorie, analize de actualitate, expertiza unor medici specializaţi în diferite tipuri de traume şi psihoterapeuţi. „Frontul de acasă” se vede şi la TVR Internaţional, joia, de la ora 13.00, iar la TVR Moldova, vineri, de la 11.30.
