loader
Foto

Galerie foto

Nicole Cherry vine miercuri la „8 într-o barcă”, la TVR 2

Publicul decide pe Facebook cine va câştiga Premiul de Popularitate al emisiunii

 

Cei 11 concurenţi ai emisiunii „8 într-o barcă” s-au pregătit pentru cea de-a doua apariţie în faţa juriului format din Paula Seling, Cornel Patrichi şi Simona Catrina. Evoluţia acestora va putea fi urmărită de telespectatorii TVR 2 miercuri, 16 octombrie, de la ora 20.10. Invitata specială a acestei ediţii este Nicole Cherry, tânăra artistă de numai 14 ani care a urcat în topuri cu piesa „Memories”.

UPDATE: Urmăriţi înregistrarea emisiunii pe TVR+

Andreea, Selatin, Andrada, Alma, Andi, Alex, Evelyne, Paul, Ruxandra, Francesca şi Noni au urcat săptămâna trecută pe scena noului concurs care poartă semnătura cunoscutului om de televiziune Titus Munteanu. Cei 11 concurenţi au trecut primele probe din concurs, în încercarea lor de a deveni celebri şi de a câştiga marele premiu de 10.000 de euro.

După primele probe şi primele emoţii puternice, clasamentul primei ediţii o poziţionează pe Alma, cu numărul cel mai mare de puncte (29 de puncte), pe locul I, aceasta reuşind să obţină două note de 10 din partea juriului: de la Paula Seling şi de la Simona Catrina. Alma nu este singura concurentă care a convins-o pe Paula Seling să ofere o notă de 10, Francesca primind şi ea nota maximă din partea artistei. Nici băieţii nu s-au lăsat mai prejos, Andi obţinând din partea lui Cornel Patrichi o notă de 10.

În ciuda interpretării unor piese grele şi a unor momente artistice complexe, concurenţii au obţinut punctaje apropiate în clasamentul juriului „8 într-o barcă”. Astfel, Alma, Andreea, Andi, Francesca, Selatin, Andrada şi Noni au trecut cu brio toate probele, iar Alex, Paul şi Ruxandra au primit „colacul de salvare”… de care vor încerca să scape în această săptămână.

Pentru că şi votul publicului contează, echipa emisiunii îi invită pe telespectatori să-şi susţină concurenţii preferaţi pe pagina de facebook a emisiunii – www.facebook.com/8inbarca, şi să-i voteze prin intermediul unei aplicaţii realizate special pentru ei. În urma voturilor exprimate pe această pagină va fi desemnat câştigătorul Premiului de Popularitate, în valoare de 1.000 de euro.

Informaţii despre prezentatorii emisiunii (Alexandra Păcuraru şi Nicholas Caţianis) şi despre concurenţi, precum şi regulamentul emisiunii-concurs „8 într-o barcă” sunt disponibile pe pagina de Facebook „8 într-o barcă”.

Emisiunea este difuzată în simulcast pe TVR HD şi online pe TVR+.

FILM.TVR.RO

Logo

 
Abordarea modernă a sarcinii

Abordarea modernă a sarcinii

publicat: Duminică, 12 Mai 2024

În ediția de luni, 13 mai, a emisiunii ”Un doctor pentru dumneavoastră” aflați despre pregătirea sarcinii, etapele-cheie în monitorizarea ...

TikTok, interzis? Aflăm duminică, la „Breaking Fake News”! | VIDEO

Tot atunci, despre sângeroasele mandate ale lui Vladimir Putin. Marian Voicu şi echipa sa ne aşteaptă duminică, 12 mai, de la ora 19.00, la TVR 1.

Elisa Leonida Zamfirescu – prima femeie inginer chimist din lume, în galeria „Români universali”

Pe 13 mai, Cristian Tabără ne prezintă o româncă a cărei voinţă a răsturnat mentalităţi în întreaga lume. Un episod în premieră al emisiunii se ...