loader
Foto

Galerie foto

Momente de recunoștință și de reverență, la „Dăruiește Românie!”

RECOMANDARI  TVRI 

Dida Drăgan, Ovidiu Komornyik și Schimbul 3 au petrecut ajunul Anului Nou în casele românilor de pretutindeni, vineri, 31 decembrie, de la ora 18:30.

 

Carmen Târnoveanu
Dăruiește Românie!

De 65 de ani, Televiziunea Română vă este alături, iar de 26 de ani, TVR Internațional unește românii de pe cinci continente.

Gazda emisiunii Dăruiește Românie!, Carmen Târnoveanu, crede că sunt aniversări ideale despre care merită să ne amintim împreună cu artiștii invitați chiar în seara Anului Nou.

(w882) dida draga

“Artiștii României sunt foarte talentați. Eu am învățat foarte mult de la Adrian Ordean și îi datorez imens. Piesele mele sunt cunoscute și la Chișinău, iar eu trec cu mare drag Prutul, care nu este decât un râu. Știți deja, eu îi iubesc pe românii basarabeni și îi port în suflet, le sunt datoare. Abia aștept să revin la Chișinău. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a dat, mulțumesc TVR și profesioniștilor ei, pentru că dincolo sau dincoace de micul ecran suntem împreună. Mă rog să ne fie bine și să fim sănătoși”, mărturisește Dida Drăgan.

(w882) dida draga

“Aici în TVR am trăit doar momente frumoase. Am intrat cu mai bine de 30 de ani în urmă, TVR mi-a dat șansa să cunosc oameni extraordinari, să-mi cunosc idolii, am amintiri minunate și vin cu mare plăcere de fiecare dată. TVR este în sufletul meu și acolo va rămâne. Știu că românii din Israel se uită la TVR Internațional. Vă împărtășesc o întâmplare din Israel, care m-a impresionat. Într-un magazin, la standul de CD-uri, mai era doar unul cu muzică românească. Cel din față s-a dat la o parte și a lăsat-o pe o doamnă din spate să-l cumpere. Am întrebat: de ce? A răspuns: doamna locuiește pe Fâșia Gaza…”, povestește emoționat Ovidiu Komornyik.

(w882) ovidiu kom

“Doresc să mulțumesc Divinității pentru sănătate, pentru că este cea mai importantă, vă mulțumesc dumneavoastră pentru invitație, pentru această oportunitate extraordinară, și Televiziunii Române, care a rămas cea mai aproape de sufletul românilor, pentru că aici vedem artiști adevărați, emisiuni frumoase, povești de ținut minte”, spune Victor, solist Schimbul 3.

(w882) revelion d

“Locul de unde venim ne definește, dar, în fiecare zi, avem libertatea de a alege cine... devenim. E clar ca nu suntem perfecți, cred că nici nu trebuie, oamenii de lângă noi nu sunt perfecți, însă, sub o formă sau alta, și lor le datorăm ceea ce suntem și, mai ales, cum suntem, și ei sunt parte din șansa noastră la viață. Iar dacă eu, Carmen Târnoveanu, sunt aproape de dvs., români de pretutindeni, iată, în seara de Revelion, pentru al treilea an consecutiv, este pentru că oamenii de lângă mine, echipa mea, de 7 sezoane, echipa emisiunii Dăruiește Românie! a construit, prin implicare, efort și încredere, parte importantă din această extraordinară șansă de a rămâne împreună. Mulțumesc, Manuela Apostol, regizor tv, Cristina Leorenț, realizator, Raluca Amzăr, producător, Liliana Năstase, editor, și tuturor oamenilor frumoși ale căror nume sunt scrise pe genericul final al emisiunii!

Iar cei pentru care cer aplauze sunteți dumneavoastră, românii din comunitățile din străinătate. Scrieți istoria României prin destine de ținut minte și vă mulțumesc că îmi permiteți să vorbesc cu voce tare despre poveștile de viață în dreptul cărora semnați!

Seara de Revelion pe care vă invit să o petreceți cu noi, urmărind emisiunea Dăruiește Românie!, o să vedeți că, spre deosebire de prilejul firesc al bucuriei, vă cheamă spre o altfel de întâlnire. Și sunt sigură că momentele de recunoștință și de reverență, la care veți fi martori, vă vor conduce spre propriile introspecții care, fără îndoială, vor da răspunsurile pe care fiecare dintre noi le așteaptă atunci când se pregătește să încheie un timp, pentru a fi gata să-l înceapă pe cel care așteaptă”, este invitația făcută de Carmen Târnoveanu, gazda emisiunii Dăruiește Românie!

(w882) carmen tar

Și în această ediție ne-am continuat misiunea și v-am prezentat tineri pe care Fundația World Vision România i-a susținut să-și îndeplinească visele. V-am propunus să faceți cunoștință cu Andreea, astăzi biolog la Muzeul Antipa din București. Prin intermediul Fundației, Andreea a avut acces la mentori care i-au schimbat destinul și a înțeles, după cum declară, că: “evoluția mea depinde în totalitate de mine, că orice ajutor extern este temporar și insignificant, atunci când există o lipsă de interes și de dorință. Fiecare om pe care l-am întâlnit, fiecare activitate, fiecare acțiune m-au ajutat să evoluez, să plec cu încredere dintr-un sat cu o familie modestă, într-un oraș necunoscut și ostil la început. Una dintre cele mai importante lecții pentru mine a fost aceea că oamenii creează și dau viață locurilor unde își desfășoară activitatea”.

În aceeași idee, s-a alăturat inițiativei noastre Alexandru Iosup, numit profesorul și cercetătorul anului 2015, în Țările de Jos, după ce a revoluționat sistemul de predare al unui curs “de temut” în rândul studenților pentru gradul de dificultate. S-a născut la București în 1980. De mic a fost pasionat de calculatoare și de sport. De la Școala numărul 19 a ajuns la Colegiul Național Sfântul Sava, un liceu de prestigiu din Capitală, apoi a absolvit Politehnica, urmând să-și susțină lucrarea de diplomă în Franța, la Supelec. În prezent, el predă sisteme de calcul la Universitatea Liberă din Amsterdam, este cercetător invitat la Universitatea Tehnică din Delft, fiind absolvent al Academiei Regale Olandeze de Arte și Științe.

Despre Dida Drăgan și Ovidiu Komornyik au vorbit Svetlana Bivol, director general Filarmonica Națională "Serghei Lunchevici" de la Chișinău, și Dragoș Nelersa, președinte Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă Română și coordonator Gazeta Românească din Israel, oameni care iubesc artiștii și muzica românească.

Deschidem seria de urări pe care la așteptăm și de la dumneavoastră, pe pagina www.facebook.com/DaruiesteRomanie.

La mulți ani, dragi români!

***

Moderator - Carmen Târnoveanu

Editori imagine – Mihaela Chiper, Liliana Năstase

Documentarist & foto credit - Giorgiana Şuşurincă Enache

Jurnalist tv - Roxana Segneanu

Director de imagine - Valentin Purza

Realizatori - Cristina Leorenţ, Carmen Târnoveanu

Producător - Raluca Amzăr

Regizor tv - Manuela Apostol

***

Partenerii emisiunii:

(w100)

CLINICA DE EXCELENŢĂ DRM –  clinicadrmromania

(w160)

MOBILA DALIN – mobiladalin

(w160)

CERAMICA BIANCA – www.bianca.ro

Logo

 
Performanță medicală și responsabilitate față de sănătatea proprie

Tratament minim-invaziv pentru cancer hepatic fără bisturiu? Cum reușesc medicii, într-o afecțiune gravă, să intervină, cu precizie, în ...

România din Alicante – Cătălina Iliescu-Gheorghiu

Duminică,  8 noiembrie, la 18.30, într-o nouă ediţie „Prezenţe româneşti”, Irina Păcurariu prezintă povestea româncei Cătălina Iliescu-Gheorghiu, ...

„Limba în care ne este dor” – povestea Mirelei Niță Sandu, profesoara care îi învață pe copiii din Bruxelles să nu-și uite rădăcinile

Ce înseamnă „acasă” pentru un copil care crește departe de România? La Bruxelles, Mirela Niță Sandu a construit un loc în care limba română aduce ...

„Info Etnic”: Prejudecăți, populism și identitate culturală, într-o Europă a diversității

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 11:00, la TVR INFO, o nouă ediție „Info Etnic” aduce în prim-plan provocările cu care se confruntă minoritățile ...

„Colosseum: o megastructură antică”. Povestea tehnică a celei mai mari minuni romane, la TVR Cultural

Toate drumurile duc la Roma sau, mai precis, la cel mai reprezentativ monument al său: Colosseum. TVR Cultural difuzează în premieră ...

Charles Bronson, prins între trecut și prezent, în thrillerul „Omul din umbră”, la TVR 1

Trecutul nu poate fi lăsat întotdeauna în urmă, iar Joe Martin descoperă acest lucru în momentul în care foștii săi complici îi amenință noua ...

O casă din panouri, ridicată în doar câteva săptămâni? Emilian Grigore descoperă tehnologia SIP la „Casa viitorului”, pe TVR 1

Cât de sigure, confortabile și eficiente energetic sunt casele realizate din panouri SIP? Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 10.00, la TVR 1, „Casa ...

Velingrad și comorile Rodopilor. O călătorie între relaxare, istorie și aventură

În inima Munților Rodopi, Velingradul își dezvăluie farmecul prin izvoare termale, păduri întinse și peisaje care te îndeamnă să încetinești. ...

Ucraina preia de la România președinția Inițiativei Central Europene

Într-un context geopolitic extrem de tensionat, marcat de continuarea războiului de agresiune declanșat de Rusia, România predă oficial Ucrainei ...

Aromaterapia - știința din spatele mirosurilor | VIDEO

În această ediție a emisiunii “Stare de bine”, vorbim despre aromaterapie și aromapsihologie, despre cercetările științifice care le explorează ...

Premieră “Memoria locului”: Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni | VIDEO

Duminică, 8 noiembrie, de la ora 17:30, la TVR 3, vă invităm să vedeți în premieră o nouă ediție “Memoria locului”.

“Despre Tine”: Capcanele minții, puterea percepției și libertatea de a ne schimba perspectiva | VIDEO

Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 12:00, vă invităm să urmăriți o nouă ediție “Despre Tine”, la TVR 3.

Turismul de incoming, export de servicii

Turismul de incoming vorbeşte despre atractivitatea României în ochii străinilor, dar şi despre mecanismele de stimulare din partea autorităţilor ...

Viitorul trupelor americane în România și noul echilibru de putere de la Washington. Ambasadorul Andrei Muraru, la „Lumea diplomatică”, pe TVR INFO

Ce înseamnă pentru România victoria democraților în alegerile pentru Congresul SUA și cum poate fi menținută prezența militară americană în ...

Bogdan Muzgoci ne ajută să înțelegem ce se află dincolo de aparențe, în noua emisiune „Ne-am prins”, de la TVR 2

Din 9 noiembrie, de luni până joi, de la ora 22:30, TVR 2 propune telespectatorilor „Ne-am prins”, o nouă emisiune de infotainment și analiză ...