loader
Foto

„Milionar la minut”, o comedie spumoasă, la TVR 1

TVR 1 a invitat iubitorii teatrului să petreacă, duminică, 24 martie, de la ora 17:20, o relaxantă după-amiază vizionând piesa „Milionar la minut”.

 

Adaptare tv de Constantin Dicu, după piesa cu acelaşi titlu de Tudor Popescu, spectacolul a avut premiera pe 30 septembrie 1999 şi spune povestea mai multor personaje care încearcă să se îmbogăţească „peste noapte”. 

Doi hoţi, un funcţionar în minister, cu bani la CEC, vilă şi tablouri de valoare, obţinute pe căi necinstite, o soţie snoabă, doi copii de bani gata, un tânăr poliţist şi un vecin curios încearcă să devină "milionari la minut". Întrebarea care se pune este dacă vor reuşi, iar aventura în care pornesc fac din spectacolul „Milionar la minut” o comedie spumoasă.

În anul 2000, „Milionar la minut” a fost nominalizat la Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol de teatru TV. Distribuţia îi reuneşte pe câţiva dintre cei mai apreciaţi artişti români: Dem Radulescu, Mişu Fotino, Dan Condurache, Adriana Trandafir, Vlad Zamfirescu, Dorina Chiriac, Costel Caşcaval şi Marius Rizea.

„Cu Dem Rădulescu nu prea voiam să lucrez. Mai lucrasem la o scenetă de revelion, unde fusesem oarecum obligaţi de context. I-am şi spus că nu vreau să lucrez cu el pentru că în primul rând nu îl cunosc şi în al doilea rând pentru că am auzit de la colegi că e un actor dificil. Iar el mi-a spus că el mă cunoaşte prin prisma producţiilor mele anterioare şi că ar vrea să colaborăm. La lucru, am descoperit că e un actor foarte talentat, foarte concentrat şi foarte serios. Chiar îmi aduc aminte că la una dintre secvenţe, întâmpinam dificultăţi pentru că unui actor nu îi ieşea rolul. Dem Rădulescu m-a rugat să îl las 5 minute cu el. L-a luat deoparte şi când s-au întors, secvenţa a ieşit din prima exact aşa cum îmi doream eu. La sfârşitul filmărilor mi-a propus două lucruri: Să fim prieteni pe viaţă şi să facem împreună un spectacol după Peripețiile bravului soldat Švejk. Eu m-am bucurat şi am acceptat, însă din păcate nu am mai apucat pentru că el a dispărut prea devreme dintre noi”, povestea într-un interviu regizorul Constantin Dicu.

(oar_w460)

 

FILM.TVR.RO

Logo

 

Echipa emisiunii „Tradiții” vă invită la o ediție cu gânduri alese, povețe spirituale, cântece pascale și secrete din bucătăria gospodinelor, ...

Seria documentară „Ecce Via”, în Săptămâna Patimilor, la TVR Cultural | VIDEO

În Săptămâna Patimilor pentru creștinii ortodocși, TVR Cultural îi invită pe telespectatori să urmărească seria documentară „Ecce Via”, o ...

 Anul omagial 2024, dedicat pastorației și îngrijirii bolnavilor

În Sâmbăta Mare vă invităm să cunoașteți ”Doctori fără de arginți”. Într-o ediție ”Un doctor pentru dumneavoastră”, de la ora 7:00, pe TVR 1.