loader
Foto

„Mic dejun cu un campion”: Medicul Simona Tivadar, în dialog cu Daniela Zeca | VIDEO

RECOMANDARI  TVRCULTURAL 

În săptămâna 13-19 martie, Daniela Zeca i-a avut ca interlocutori la „Mic dejun cu un campion” pe Cătălin Ștefănescu, Marcel Iureș, Mihaela Bilic, Radu Paraschivescu, Marius Bodochi și Simona Tivadar.

 

Daniela Zeca Buzura
Mic dejun cu un campion

Emisiunea „Mic dejun cu un campion” este difuzată de luni până vineri și duminică, de la ora 11.00, pe TVR Cultural.

Cătălin Ştefănescu – realizator, moderator şi producător de televiziune, jurnalist şi dramaturg

  • Luni, 13 martie , ora 10:00

TVR Cultural redifuzează o ediție „Mic dejun cu un campion” din 2017, în care gazda emisiunii, Daniela Zeca, a schimbat locul moderatorului cu realizatorul Cătălin Ștefănescu, de la „Garantat 100%”.

Daniela Zeca Buzura este realizatoare TV, jurnalistă, redactor-şef şi, apoi, directoare a TVR Cultural timp de nouă ani, profesoară universitară la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, în cadrul Universităţii din Bucureşti, autoarea unor lucrări de specialitate și scriitoare.

Dialogul celor doi oameni de televiziune a pornit de la lansarea celei de-a doua ediții a „Trilogiei Orientale” a Danielei Zeca, apărută la editura Polirom, în 2017.

Marcel Iureş – actor şi manager de teatru

  • Marţi, 14 martie, ora 10:00

Actorul Marcel Iureș, artist al generaţiei ’80, a fost interlocutorul Danielei Zeca în 2018, la scurtă vreme după lansarea lungmetrajului „Octav”, în regia lui Serge Ioan Celibidachi, în care Marcel Iureș este protagonist, iar alături de el, în rolurile principale, sunt Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar și Dana Rogoz. Filmul a fost răsplătit cu un Gopo.

Marcel Iureș este foarte selectiv cu proiectele sale, face teatru, dar alege doar spectacolele în care crede cu adevărat. A jucat și în numeroase filme, inclusiv peste hotare - „Misiune imposibilă”, „Pacificatorul”, „Amen”, „Călătoria lui Gruber”, „În derivă”.

Din 1995, Marcel Iureș este preşedintele Fundaţiei Teatru Act, prima instituţie artistic neguvernamentală autohtonă, devenită în 1998 Teatrul ACT, primul teatru independent cu sală proprie din România postcomunistă.

A fost președintele mai multor festivaluri de teatru, a primit trei premii UNITER și a fost decorat cu Ordinul „Serviciu Credincios în grad de Mare Cruce”, oferit de președintele României.

„Seva mea”, spunea Marcel Iureş, „vine şi din faptul că am întâlnit oameni vare au trăit meditând, încercând, nu vorbind”.

Dr. Mihaela Bilic – psihonutriționist, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice

  • Miercuri, 15 martie, ora 10:00

„Niciodată nu am putut să mănânc după pofta inimii”, spunea medicul nutriționist Mihaela Bilic, invitată la „Mic dejun cu un campion” în 2018. Are o experiență de peste 20 de ani în alimentaţia sănătoasă a copilului, a femeii însărcinate, a adultului sănătos şi activ şi a pacienţilor supraponderali şi obezi.

Este certificată de Federaţia Mondială a Obezităţii și a urmat numeroase cursuri şi stagii de pregătire în centre de nutriţie, wellness şi anti-aging, atât în ţară cât şi în străinătate.

Mihaela Bilic a prezentat mai multe emisiuni TV și a scris numeroase cărți, care s-au bucurat de o mare popularitate.

Radu Paraschivescu – scriitor, jurnalist şi traducător

  • Joi, 16 martie, ora 10:00

La cele peste 100 de titluri traduse, a unei intense activităţi de jurnalist şi de condeier necruţător, Radu Paraschivescu supravieţuieşte cu umor şi inteligenţă unor vremuri nu tocmai comode. În România unui paradox continuu, autorul are fascinaţia călătoriilor şi a mărturisirilor, a vorbelor prinse din zbor, pe care conaţionalii noştri le folosesc tam-nesam.

Iar Radu Paraschivescu le strânge ca pe o recoltă, din toamnă-n toamnă, adunând, între coperte, perle de gândire şi exprimare de tot râsul, dacă n-ar fi de potop de lacrimi. Cotidianul îi oferă materie primă din belşug, îl caracterizează pe scriitor Ileana Ploscaru Panait, producătoarea emisiunii „Mic dejun cu un campion”.

La fiecare nouă apariţie editorială, putem cita deja celebra remarcă a prietenului său, Andrei Pleşu: „Radu Paraschivescu a scris o carte „tristă, plină de umor’’. Lista cărților sale este aici.

Marius Bodochi – actor, regizor, profesor

  • Vineri, 17 martie, ora 10:00

„Nu mă uit înapoi, nici cu tristețe, nici cu mânie. Pur și simplu, nu mă uit înapoi. Teatru este acum”, spunea Marius Bodochi, în 2018, invitat la „Mic dejun cu un campion”.

Marius Bodochi, actor, profesor de teatru și regizor, este un artist care își ia viața foarte în serios, iar rolurile pe care le-a jucat, în filme, pe scenă sau la televizor, i-au umplut existența cu experiențe cu care, așa cum singur mărturisește, nu s-ar fi confruntat niciodată, dacă n-ar fi avut această meserie.

În 2004, a primit Ordinul „Meritul cultural” clasa I, din partea președintelui României.

 

 

Dr. Simona Tivadar – medic diabetolog, de boli de nutriție şi metabolice

  • Duminică, 19 martie, ora 10:00

„O prestigioasă editură din România a contactat-o pe invitata acestei ediţii şi i-a propus să-şi adune textele într-o carte adăugând: „Pentru că aveţi umor, aveţi vervă şi aveţi dreptate”, este prezentarea pe care i-o făcea, în 2018, Daniela Zeca, invitatei sale, medicul diabetolog Simona Tivadar.

 

 

Ea nu este doar un medic renumit, ci şi o scriitoare cu mult umor şi cu o infinită ironie. Cartea sa, „Medicină, nutriție și bună dispoziție”, apărută în 2018, este dovada clară că medicul este dublat de un om cu un ascuţit simţ al ironiei şi un condeier redutabil. Şi-a dorit o carieră în jurnalism, dar a devenit un doctor foarte căutat.

Din ce în ce mai mult, „omul a ajuns să se desfiinţeze pe sine programat”, iar doctorul Simona Tivadar deconspiră felul prin care s-a ajuns la această situație.

Un articol de Ileana Ploscaru Panait

 

 

Logo

 
Ce se întâmplă cu corpul nostru după 50 de ani? | VIDEO

După 50 de ani, începem să simțim mai acut trecerea timpului. Apar durerile articulare, scade forța musculară, iar mobilitatea nu mai este ...

Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Reforma administrativ-teritorială și impactul asupra minorităților naționale, în dezbatere la „Info Etnic”

Cum poate fi realizată o reformă administrativ-teritorială care să respecte diversitatea etnică și identitatea comunităților istorice? ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...