loader

„Mic dejun cu un campion”, ediție în dar pentru publicul său: invitat Andrei Pleșu

RECOMANDARI  TVR2 

Luni, 30 noiembrie, de la ora 9:00, puteți revedea o ediţie de colecţie „Mic dejun”: Daniela Zeca Buzura şi Andrei Pleşu într-o discuție relaxată şi substanţială despre comunicarea fără comunicare.

 

Echipa „Mic dejun cu un campion” a pregătit telespectatorilor săi, care au susținut emisiunea la Premiile TVmania, o întâlnire aparte.

Nu este un secret pentru nimeni dintre cei care lucrăm zi de zi în televiziunea publică că a atinge performanţa de a fi premiat în zilele noastre pentru un format cu un caracter asumat cultural nu este o încercare tocmai uşoară. Din multe motive. Dar, de aproape şase ani şi 12 sezoane, cu peste 150 de invitaţi – „campioni” ai diverselor domenii de activitate, am dovedit nu numai consecvenţă, ci şi încăpăţânare.

Am crezut, şi continuăm s-o facem, în performanţă sub toate formele ei, în excelenţă, în modele de viaţă, de profesie, de cultură, de implicare socială, de educaţie şi, de aceea publicul a votat – o onoare pentru noi – pentru „Mic Dejun cu un campion”. Un format de televiziune original, semnat de doi realizatori şi producători ai Televiziunii Române – Daniela Zeca Buzura şi Ileana Ploscaru Panait – care dincolo de profesia de jurnalist, sunt în egală măsură creatori unul, scriitor şi profesor, celălalt, artist vizual şi manager cultural. Un parteneriat, bazat pe afinităţi şi prietenie, ce explică succesul unui proiect realizat de o echipă mică, dar inimoasă: Dănuţ Cristişor – producţie şi, de multe ori operator, Marius Butnariuc Fiter – editor de imagine, Marius Marin – editor de sunet, tuturor colegilor de la imagine teren, sunet, machiaj, promo şi marketing care au făcut tot posibilul ca acest program să arate bine şi să fie promovat aşa cum merită.

Şi, pentru că premiul TVmania pentru „Cea mai bună emisiune de interviu-portret” este în esenţă un premiu acordat de public, este cu atât mai important ca dincolo de întâlnirea noastră săptămânală de sâmbătă dimineaţa, să mulţumim şi prin aceste câteva rânduri tuturor celor care se uită la noi, care ne acordă încredere, ne scriu constant şi ne fac fericiţi că sunt prieteni fideli și ne încurajează să continuăm.

„Fiecare premiu este preţios pentru un realizator şi producător de televiziune. El certifică recunoaşterea meritelor sale, a echipei şi a instituţiei pe care o reprezintă. De aceea, mă simt onorată că Televiziunea Română –a obţinut două preţioase trofee pentru „Mic Dejun cu un campion” şi „Câştigă România!”, ambele din grila TVR2. Este dovada că instituţia noastră îşi respectă statutul şi misiunea. Ţin să-i felicit pe toţi colegii jurnalişti care au câştigat anul acesta Premiile TVMania, de la toate posturile de televiziune. Fiecare dintre noi încercăm să fim cei mai buni pentru publicul care ne urmăreşte, iar aceste distincţii sunt dovada că munca noastră nu este în zadar. La Mulţi Ani! Sănătate şi Sărbători fericite tuturor!”, este mesajul transmis de Daniela Zeca Buzura, amfitrionul „Mic Dejun cu un Campion” şi de Ileana Ploscaru Panait, producătorul emisiunii

Şi, pentru ca sărbătoarea să fie deplină, vă propunem să revedeți la TVR2, luni, 30 noiembrie, de la ora 9:00 o ediţie de colecţie, o întâlnire cu unul dintre cei mai apreciaţi invitaţi la „Mic dejun”: domnul Andrei Pleşu. Domnia sa este în prezent un fervent blogger, editorialist, profesor, scriitor de succes – publică în ţară şi în străinătate, editează audio.book-uri într-o lectură care descifrează sensurile ascunse ale ideilor - şi, pe cât posibil, ocoleşte studiourile de televiziune chiar dacă mai acceptă să apară din când în când. Carismatic, cu o prezenţă bonomă şi sclipitoare, cu replică savantă şi plină de umor, cu alăturări surprinzătoare de tonuri şi idei, Andrei Pleşu este o prezenţă ce nu poate trece neobservată. Şi, pentru că totul în lume se face şi se desface mai ales prin vorbe, azi, la micul dejun, Daniela Zeca Buzura şi Andrei Pleşu vor discuta relaxat şi substanţial despre comunicarea fără comunicare.

Logo

 
Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Reforma administrativ-teritorială și impactul asupra minorităților naționale, în dezbatere la „Info Etnic”

Cum poate fi realizată o reformă administrativ-teritorială care să respecte diversitatea etnică și identitatea comunităților istorice? ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

O nouă ediție Remix cu Time to Rock / Istorii muzicale la editura CDPL / Costi Cămărășan și Compact – 50 de ani

Prima rubrică împrumută genericul emisiunii „Time to Rock”, preluată de la TVR Timișoara de TVR 3 în fiecare sâmbătă, de la ora 22.30. Cu ...