loader

Marius Negrea: „Pe Prințul Albert de Monaco l-am întâlnit la Lillehammer"

RECOMANDARI  TVR2 

Fost patinator și cunoscut antrenor, de aproape 30 de ani Marius Negrea se află alături de telespectatorii TVR la probele de patinaj artistic. Nu va lipsi de la microfon nici la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Pyeongchang 2018, iar despre experiența sa fostul sportiv a vorbit într-un interviu.

 

Marius Negrea se pregătește cu emoții de Jocurile Olimpice de Iarnă de la Pyeongchang 2018. Fostul patinator a ratat participarea la competiții ca antrenor al Juliei Sauter, după ce sportiva s-a accidentat în vară, dar va trăi experiența Olimpiadei de Iarnă din 2018 de la pupitrul de comentator al Televiziunii Române. Alături de el, la microfon se va afla jurnalista TVR Monica Bucur, iar telespectatorii vor trăi pulsul competiției cu cele mai proaspete informații de pe oglinda patinoarului din Pyeongchang. Specialist în patinaj artistic, Marius Negrea comentează pentru a opta oară Jocurile Olimpice de Iarnă pentru Televiziunea Română și este în acest moment cel mai longeviv comentator sportiv din România la acestă disciplină.

Din 9 februarie, TVR va fi gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă PyeongChang 2018 şi va difuza, în direct şi înregistrat, cele mai importante şi interesante probe de la cea de-a XXIII-a ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă. În perioada 9 - 25 februarie 2018, posturile canalului public de televiziune, TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR HD, TVR MOLDOVA și TVR+ vor transmite 102 evenimente sportive din 7 sporturi: patinaj artistic, schi (schi alpin, schi fond, schi acrobatic, short track, sărituri cu schiurile și snowboard), bob (bob și scheleton), biatlon, curling, hochei pe gheață și sanie.

Cum ați trăit ca sportiv, dar și ca antrenor, participarea la Jocurile Olimpice?

Marius Negrea: Jocurile Olimpice mă fascinează cel mai mult pentru că sunt punctul culminant sau scopul major al unui sportiv de performanță sau a unui antrenor. Și, de ce nu, și ale unui comentator sportiv.

Sunteți pentru a opta oară comentator al Jocurilor Olimpice de Iarnă pentru TVR. Trăiți emoțiile concursului la fel de intens?

- Am trăit cu mari emoții cele șase ediții ale Jocurilor Olimpice la care am participat, de două ori ca sportiv (1992+1994), de două ori ca antrenor (2002-2006) și de două ori în calitate de comentator trimis de TVR (1998-2010). Momentul cel mai emoționant a fost și este în continuare pentru mine, „Festivitatea de Deschidere cu Defilarea delegatiilor și aprinderea Flăcării Olimpice”. Dar, bineînțeles și evoluția ca sportiv în fața a 10.000 de spectatori la Albertville (1992) singur la concurs, fără niciun antrenor trimis din partea României. Amintesc și de evoluțiile emoționante din Lillehammer, din 1994, în fața a 8.000 de spectatori și alte milioane de telespectatori. După evoluțiile mele pe gheață, m-am alăturat, ca și în 1992, d-lui Cristian Topescu pentru comentarii. Dânsul m-a promovat și în această frumoasă meserie, care îmi place enorm și astăzi. Începând din martie 1991, de la campionatul Mondial de la München, am început colaborarea cu d-nul Cristian Țopescu și implicit cu TVR. De atunci am comentat pentru Televiziunea Română 7 ediții de Jocuri Olimpice. De-a lungul timpului parteneri mi-au fost Cornel Pumnea, Vlad Enăchescu și Alina Alexoi. Așadar, mă aflu acum la cea de-a 8-a ediție de Jocuri Olimpice de Iarnă pe care o comentez pentru TVR, iar Monica Bucur este cel de-al cincilea partener de comentarii. Cred că în acest moment sunt cel mai longeviv comentator sportiv la acest capitol. Pe lângă Jocurile Olimpice am mai comentat pentru TVR 14 Campionate Europene și 18 Campionate Mondiale.

Despre participările mele la edițiile Jocurilor Olimpice sunt multe de povestit. Cred că la fiecare dintre ele a fost câte un episod interesant, fascinant, emoționant și poate chiar hazliu. Am dat mâna în satul olimpic la Albertville cu Al Gore, sau în 2002, la Salt Lake City, la Festivitatea de Deschidere în tribuna de onoare a sportivilor a venit George Bush Jr. Pe Prințul Albert de Monaco l-am întâlnit la Lillehammer, în Satul Olimpic, el fiind și bobeur în aceea perioadă pentru Principatul Monaco...

Aveți sportivi antrenați de dvs în competitia de la Pyeongchang?

- Nu merg în Coreea de Sud ca și antrenor pentru că sportivă mea, Julia Sauter, campioana României, pe care o antrenez în Germania, a fost accidentată în vară și nu a putut participa în septembrie la concursul de calificare olimpică. Din lipsa de fonduri, pregătirea ei a suferit foarte mult. Toată activitatea sportivă și competițiile la care am participat, inclusiv Campionatele Europene și Campionatele Mondiale de Juniori le-am făcut din venituri proprii.

Care este momentul pe care îl așteptați cu nerăbdare în actuala ediţie?

- Voi trăi cu intensitate maximă, cu mari emoții, bucurie și interes întreaga competiție de patinaj, pe care o voi comenta, la fel de mult ca la toate celelalte 7 din trecut. Și sper să pot transmite aceste trăiri și publicului telespectator, iubitor al acestui sport foarte greu, dar foarte frumos. Abia aștept să înceapă competiția. Aștept cu nerabdare Festivitatea de deschidere și pe lângă competiția de patinaj artistic, aștept cu suspans concursuri interesante la sarituri cu schiurile, al doilea sport de iarnă favorit, proba de coborâre la schi alpin (Formula 1 a sporturilor de iarnă), proba de ștafetă la Biatlon, probele de 500 m la patinaj viteza și probele de bob.

În ceea ce privește patinajul artistic, cine sunt favoriții şi ce surprize pot apărea la Pyeongchang?

- La patinaj artistic cea mai spectaculoasă probă va fi la masculin în care lupta pentru aur se va da între americanul Nathan Chen, japonezul Yuzuru Hanyu și Javier Fernandez din Spania. La fete va fi un "razboi inter-rusesc" cu participare internaționala, reprezentată de Gabrielle Osmond din Canada, veterana Karolina Kostner din Italia și alte două sportive din Japonia. La perechi, sper ca cuplul german Savchenko-Massot să se impună în fata adversarilor ruși, Stolbova-Klimov și Tarasova-Morozov, luându-și revanșa pentru înfrangerea discutabilă de acum 4 ani de la Sochi, sau vine un cuplu chinez și produce "surpriza emisiunii"?! La proba de dans, favoriți sunt francezii Papadakis-Cizeron, în lupta lupta lor cu rușii Bobrova-Soloviev și Stepanova-Bukin sau vin campionii olimpici de la ultimele două ediții 2010 Vancouver și Sochi 2014, nord-americanii Virtue-Moir și Davis-White și le strică socotelile europenilor?!

Logo

 
Documentar în premieră la TVR 1: „Aurel Decei – un nedreptăţit şi un învingător al istoriei”

„Personalitate excepțională, Aurel Decei și-a asumat cu abnegaţie și serenitate liniile de forță ale unui destin aparte”, spune realizatorul Radu ...

Prima etapă a Ligii Campionilor s-a încheiat

Prima etapă a fazei principale din Liga Campionilor s-a încheiat odată cu disputarea partidelor de joi, zi în care echipele favorite au confirmat ...

Robert Târnăveanu la 25 de ani de carieră, pe scena Festivalului de Folclor „Cântecele Munților” şi la TVR 1

Artiști din mai multe țări și-au dat din nou întâlnire la Sibiu, locul în care tradiția a devenit cel mai spectaculos show al prezentului! Pe 13 ...

INFO ETNIC: Unde se termină patriotismul și unde începe extremismul?

Duminică, la TVR INFO, Boris Velimirovici și echipa INFO ETNIC dau startul unui nou sezon și propun o dezbatere despre „sănătatea ...

Diferențe conceptuale și evoluția educației în criminologie și criminalistică | VIDEO

Vă invităm să urmăriți o ediție "Lumea de Aproape" realizată de TVR Târgu Mureș, avându-l ca invitat pe Nelu Dorinel Popa, autor și profesor de ...

O civilizație arhaică, sub asaltul modernității. Documentarul „Paie şi asfalt”, în premieră la TVR 1

Şuri cu acoperiș de paie şi asfaltul proaspăt turnat al şoselei Transapuseana... O cercetătoare şi restauratoare de la Muzeul Național al Unirii ...

Adio, arme! – un clasic de Oscar, la TVR Cultural

Emoţionanta poveste de dragoste inspirată din romanul lui Ernest Hemingway poate fi urmărită duminică, 13 septembrie, de la ora 21.35.

Auto-motivarea și progresul în viața personală și profesională

Competitivitatea și depășirea condiției curente fac deja parte din ADN-ul nostru. Însă, odată cu schimbarea societății într-una modernă unde ...

Spectacol fotbalistic și eficiență ofensivă în a doua seară a noului sezon din Liga Campionilor

A doua seară a noului sezon de Liga Campionilor a oferit spectatorilor ocazia de a se bucura de nu mai puțin de 25 de goluri în cele 6 meciuri ...

Avertisment: imaginile de la identificarea video pot fi folosite pentru deepfake

Imaginile și înregistrările video folosite în timpul proceselor de identificare video, cum ar fi cele pentru deschiderea unui cont bancar, ...

Iubire interzisă la curtea regală: povestea care a schimbat Danemarca, la TVR 2

„O afacere regală”, un film premiat și multiplu nominalizat, este difuzat duminică, 20 septembrie, de la ora 22.05, la TVR 2. Drama istorică, cu ...

Un dialog al sunetelor: concertul Stradivarius „Muzele”, în premieră la TVR Cultural

Turneul Internațional Stradivarius, proiect inițiat și susținut de violonistul Alexandru Tomescu, la cea de-a XIX-a ediție. În 2026, artistul ...

Film realizat cu utilizarea inteligenței artificiale premiat de Circom Regional | VIDEO

Inteligența artificială (AI) a pătruns în numeroase domenii, iar televiziunea nu face excepție.

Violonistul Nemanja Radulović în recital și Finala Secțiunii Vioară a Concursului Enescu, în direct și în exclusivitate la TVR Cultural

TVR Cultural își continuă misiunea de a aduce marea muzică mai aproape de public și de a susține noua generație de artiști. Urmărim recitalul ...

Dimensiuni fundamentale ale performanței în sportul contemporan

Atingerea potențialului maxim în sportul de performanță reprezintă rezultatul unui proces complex și integrat, în care pregătirea fizică, ...