Ioana Celibidache, Petru Creția, Ștefan Augustin Doinaș, Mircea Albulescu și Nicolae Breban sunt interlocutorii muzicologului Iosif Sava, la „Magia Seratelor Muzicale”. Emisiunea este difuzată de luni până vineri, începând cu miezul nopții, la TVR Cultural.
Luni, 23 ianuarie, de la miezul nopții, TVR Cultural a difuzat dialogul dintre Iosif Sava și scriitorul Nicolae Breban (n. 1934). Este considerat, alături de Nichita Stănescu, unul dintre vârfurile generației șaizeciste.
După discursul lui Nicolae Ceaușescu din 1968, în care dictatorul a condamnat invazia URSS din Cehoslovacia, și-a manifestat deschis adeziunea față de PCR, fiind numit apoi redactor-șef adjunct al „României literare” (ulterior devine redactor-șef), membru în Uniunea Scriitorilor și membru supleant în CC al PCR.
În 1971, își anunță în „Le Monde” demisia din CC al PCR, după discursul lui Ceaușescu (Tezele din iulie), în care dictatorul anunța restalinizarea culturii.
Este marginalizat de regim, este exclus din PCR și din Uniunea Scriitorilor. Din 1986 până în 1990, trăiește mai mult la Paris. În 1997, este ales membru corespondent al Academiei Române, devenind membru titular în 2009. Este directorul revistei „Contemporanul”.
Marți, TVR Cultural a difuzat un interviu al lui Iosif Sava cu actorul Mircea Albulescu, din 1996.
Mircea Albulescu (1934-2016), pe numele real Iorgu Constantin V. Albulescu, a jucat în sute de piese pe scenele Teatrului Bulandra, Teatrului de Comedie și Teatrului Național din București. Albulescu spunea că rolul care i-a fost cel mai drag a fost cel din piesa „Danton” a lui Camil Petrescu, în regia lui Horea Popescu. După premiera din 1974, Dinu Săraru a scris: “Mircea Albulescu – în Danton – o creație unică, ilustrând dezlănțuirea unui talent unic. Un moment de referință în teatrul românesc modern”.
Mircea Albulescu a jucat și în numeroase filme (amintim colaborările cu Sergiu Nicolaescu, Șerban Marinescu, Francis Ford Coppola) și a semnat și șapte volume de versuri.
Miercuri, 25 ianuarie, TVR Cultural a difuzat o ediție a „Seratelor Muzicale” din 1997, în care invitata lui Iosif Sava a fost Ioana Celibidache.
Ioana Celibidache (1924-2012) a fost soția reputatului dirjor Sergiu Celibidache și o artistă apreciată, spunându-i-se „surioara lui Paul Klee”. A primit, în 2011, din partea statului francez, titlul „Chevalier dans l’Ordre des Arts et des Lettres”. Pentru ca oamenii să nu creadă că se folosește de numele soțului ei pentru a deveni faimoasă, își semna toate tablourile doar „Ioana”.
Crescută într-o familie burgheză, Procopie-Dumitrescu, a plecat în exil în 1946, în Franța, la doar 22 de ani, cu o periuță de dinți și cu hainele de pe ea, sub amenințarea comuniștilor. Sora sa, rămasă în România, a ajuns la închisoare, iar mama sa, muncitoare într-o fabrică de conserve. Familia a fost nevoită să-și vândă lucrurile la talcioc, din cauza sărăciei.
Pe Sergiu Celibidache l-a cunoscut la Buenos Aires, când era căsătorită cu cel de-al doilea soț al ei. A rămas alături de el 35 de ani. În 2001, Ioana Celibidache a publicat în România un volum de amintiri,la Humanitas: „Sergiu altfel”.
Nepoata ei, Monica Pillat, și-a cunoscut mătușa abia în 2009, publicând apoi volumul „Ioana Celibidache, o mătușă de poveste”.
„Am vrut să-i fac dreptate Ioanei cu această carte”, spunea Monica Pillat, la Radio România Cultural.
CITIȚI ȘI: Destinul tragic al Mariei Pillat-Brateș, la „Rezistența prin cultură”
„Eu văd viaţa ca pe o jucărie care ni se dă la naştere şi ni se ia la capăt. Jocul se sfârşeşte totdeauna în lacrimi.(…) Sau, dacă vrei, viaţa e ca o piesă de teatru. Îţi joci rolul pe scenă dând din tine tot ce ai mai bun, dar în acelaşi timp eşti conştient că, din moment în moment, cortina roşie de catifea stă să cadă, şi atunci… adio joc şi jucărie! Alteori am impresia că sunt pe o plajă enormă unde, cu chiu, cu vai, îmi construiesc un castel. Când e gata, domnind în plină splendoare, vine un val şi şterge într-o clipă întreaga mea muncă şi străduinţă. De aceea mă oblig să râd, să râd mereu de pretenţiile noastre la a dăinui” , nota Ioana Celibidache, în volumul „Sergiu altfel”.
Ioana Celibidache. Sursă imagine: Fundația Celibidache
Joi, 26 ianuarie, TVR Cultural difuzează dialogul lui Iosif Sava cu scriitorul Ștefan Augustin Doinaș, înregistrat în 1996.
Ștefan Augustin Doinaș (1922-2002), pe numele său real Ștefan Popa, a debutat în 1964, cu „Cartea mareelor”, fiind autorul a zeci de volume de versuri. A semnat, de asemenea, critică literară, o piesă de teatru și este autorul romanului „T de la Trezor”, publicat în 2000. Cel mai cunoscut poem al său este „Mistrețul cu colți de argint”.
În 1957, a fost arestat și condamnat pentru omisiune de denunț, pentru că a vorbit despre revoluția din Unaria din 1956, fiind eliberat un an mai târziu. A devenit, în 1992, membru al Academiei Române. A fost senator în legislatura 1992-1996, ales pe listele partidului Alianța Civică. A condus revista „Secolul 20”.
După moartea sa, soția lui, fosta balerină Irinel Liciu, s-a sinucis.
Vineri, 27 ianuarie, TVR Cultural a difuzat, începând cu miezul nopții, dialogul lui Iosif Sava cu Petru Creția, înregistrat în 1997.
Scriitor, traducător, eseist și filosof, Petru Creția (1927-1997) a fost profesor la Catedra de limba și literatura greacă veche a Facultății de limbi romanice și clasice a Universității din București, cercetător la Institutul de Filosofie din București și la Muzeul Literaturii Române, unde a condus revista „Manuscriptum”, director onorific și cercetător principal la Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” din Ipotești.
Eminent eminescolog, Petru Creția s-a ocupat, sub egida Muzeului Literaturii Române, de editarea și comentarea ultimelor zece volume ale ediției monumentale „Opere” de Mihai Eminescu (VII-XVI, 1977-1993), începută de Perpessicius (volumele I-VI, 1939-1963). Pe lângă acestea, a editat și o culegere de „Poezii inedite” eminesciene (1992) și alte volume despre opera marelui clasic. Experiența editării scrierilor lui Eminescu a fost împărtășită de P. Creția în ultimul său manuscris, apărut postum: „Testamentul unui eminescolog”, notează Agerpres.
A îngrijit ediția operelor lui Platon, împreună cu Constantin Noica și Gabriel Liiceanu, a tradus din mult din greaca veche, latina medievală, dar și din limbile italiană, engleză și franceză. A scris volume de versuri și poezii în proză.
A primit Premiul ''Timotei Cipariu'' al Academiei Române (1977) și Premiul Uniunii Scriitorilor (1979).
În 1989, a trimis către Europa Liberă documentul„Sfârșit de veac în România”, pe care redacția l-a difuzat în 21 decembrie.
