Te poți împodobi cu penele altuia, dar nu poți zbura cu ele. După ce am descoperit că viața nu are nici un sens, nu ne rămâne altceva decât să-i găsim un sens. O singură rugăciune am: Doamne, să nu mă lași niciodată să fiu mulțumit de mine însumi.
După încheierea războiului, mai activează ca profesor universitar la Cluj până în 1948, când, este dat afară de la catedră, împreună cu alţi colegi, profesori şi conferenţiari. Motivul? Nu se înregimentează noii ordini politice, refuzând să devină o marionetă ideologică la conducerea Partidului Naţional Popular (o verigă în edificarea partidului comunist).
Refuzul este urmat de umilire şi marginalizare. Lucian Blaga, umanistul, academicianul, profesorul eminent, filozoful, poetul, dramaturgul, traducătorul, jurnalistul, diplomatul atât de respectat într-o epocă mai mult decât dramatică pentru Europa şi lumea întreagă era declasat în posturi nesemnificative faţă de poziţia de prim plan de până atunci.
Timp de doi ani (1949 - 1951), activează în calitate de cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie, apoi este mutat la Biblioteca Academiei, filiala clujană, în funcţia de bibliotecar – şef, ulterior în cea de director - adjunct până în 1959. Este mereu urmărit de organele statului comunist, în perioada cea mai sumbră a anilor ’50 – ’60. Este ocolit de colegi, iar studenţii sunt ameninţaţi ca nu cumva să-l frecventeze.
Pentru ca umilirea să fie completă, în paralel cu degradarea demnităţii profesionale, i se interzice şi publicarea operelor de autor. Nu a însemnat însă că nu a mai creat. Dimpotrivă. Este o perioadă plină, în care a scris multă poezie, romanul cu influenţe autobiografice ’’Luntrea lui Caron’’, toate apărute postum.
Perfect conştient de valoarea sa şi de vremelnicia acestor mizerii, Lucian Blaga se supune servituţilor corifeilor epocii. ’’A nu trăi în zadar înseamnă a şti să dai vieţii pământeşti aspectul unei captivităţi cereşti” - Lucian Blaga.
În schimb, traduce, citeşte, se scufundă în studiu.
Este, până la urmă, fără ca zbirii lui să fi vrut, la locul cel mai potrivit pentru această ultimă etapă: într-o bibliotecă unde are la îndemână opera marilor clasici şi filozofi, un tezaur asupra căruia s-a aplecat cu stăruinţă. Traduce mult: ’’Faust’’ de Goethe, ’’Opere’’ de G. E. Lessing, poeţi germani clasici şi moderni.
Moare la 6 mai 1961 fără să li se permită celor care l-au iubit, apreciat şi respectat, să-l conducă pe ultimul drum. Lucian Blaga a fost înmormântat în satul natal, la Lancrăm, de ziua sa de naştere, pe 9 mai 1961. Avea doar 66 de ani. ’’Faptul că orice viaţă de pe pământ se termină prin moarte, nu dovedeşte că moartea este scopul vieţii” – Lucian Blaga
O legendă urbană promovează ideea că, la iniţiativa lui Mircea Eliade, Lucian Blaga ar fi fost propus în 1956, în perioada în care, practic se încerca înlăturarea sa din cultura română, pentru a primi premiul Nobel pentru Literatură. Din însemnările rămase de la soţia sa, Cornelia şi de la fiica sa, Dorli, se pare că Lucian Blaga ar fi ştiut despre această propunere şi chiar ar fi citit referatul de recomandare adresat Comisiei de la Stockholm. Din volumul ’’Lucian Blaga. Corespondenţă de familie’’ aflăm că: ’’…Statul român nu şi-a dat însă consimţământul’’.
Până acum mai bine de un deceniu, această informaţie nu a fost accesibilă, nominalizările pentru acest presigios premiu, fiind ţinute secrete timp de 50 de ani. Dar, după 2006 acestea au fost făcute publice. Numele lui Lucian Blaga nu se afla printre ele. O dispută care continuă şi din care ’’Unora le place numai ce înţeleg, alţii pot înţelege numai ce le place’’, cum ar zice poetul.
Astăzi, memoria sa este adusă permanent în atenţia contemporanilor: Biblioteca Centrală Universitară din Cluj, unde a fost dizgraţiat în anii ’50, este patronată de persoanlitatea sa, busturi de bronz fixează în memoria noastră, chipul marelui om de cultură.
O recuperare târzie, un prestigiu postum care i s-ar fi cuvenit în timpul vieţii, pe măsura valorii sale unice. Recuperăm studiindu-i opera, meditând asupra ideilor sale filozofice, recitându-i poeziile, punându-i-se în scenă dramaturgia, fiind atenţi asupra corespondenţei sale din vremurile tulburi care au întors pe dos continente, ţări, oameni şi destine.
***
’’Lucian Blaga e mut ca o lebădă.
În patria sa
zăpada făpturii ţine loc de cuvânt.
Sufletul lui e în căutare,
în mută, seculară căutare,
de totdeauna,
şi până la cele din urmă hotare.
El caută apa din care bea curcubeul.
El caută apa
din care curcubeul
îşi bea frumuseţea şi nefiinţa.
(’’Autoportret’’, poezie publicată din volumul ’’Nebănuitele trepte’’, 1943)
Ileana Ploscaru Panait
